Skip to main content

Apologia simplitatii

Capacitatea mea de a ma entuziasma vis-à-vis de oameni sau de idei, e destul de redusa si observ ca scade invers proportional cu inaintarea in varsta. Nu e de mirare ca tin cu dintii de acest sentiment ori de cate ori il simt pe-aproape.  Cum asta seara "dintii"-mi sunt cam obositi, de teama sa nu-i pierd din intensitate, m-am gandit sa-l torn pe hartie. Ca la doctor:)

 

Am fost invitate la serata organizata de "Asociatia Universitara Eminescu din Geneva". Era anuntata o conferinta despre Eminescu si mitizarea postuma. Mai era anuntat si un fel de agapa, asa ca mi-am zis "de ce nu?"

 

Zis si facut. Ajung in intarziere (spre marea mea rusine) si dau sa intru, cu stomacul ghem , imaginandu-mi zecile de perechi de ochi atintiti dezaprobator asupra nefericitului (in cazul asta, subsemnata) care indrazneste sa deshida usa. Genul de jena si nervozitate resimtita de catre oricine atunci cand intarzie si devine tinta celorlalti din sala.

 

Strang din dinti (d'aia imi sunt obositi...), trag aer si apas timid pe clanta. Deschid, la fel de timid, bag ochii in pamant si-mi iau privirea de "ok, aveti dreptate, imi pare rau, faceti-va si voi ca nu ma vedeti". Urmatorul pas masinal e cautare unui loc cat mai aproape de usa, repede, sa ma pierd in multime.

 

Bag rapid un ochi in dreapta, in stanga, ii mai bag odata-n pamant si... mare-mi fu surpriza : in loc de conferinta mea protocolara, cu oameni seriosi, patrunsi de importanta momentului si a subiectului, deranjati de nesimtirea intarziatului, vad un grup,asezat in semicerc, in a carui centru, se afla un tanar cu o voce care rasuna incet, fara emfaza, aproape familiar. Cateva priviri, toate prietenoase, se intorc spre mine ca apoi sa-si reia activitatea, un copilas care facea ture intre masa cu placinte si grupul meu...deja incepe sa-mi placa. Mult !

 

Imi trag un scaun, de data asta cu mai multa siguranta si ascult. Si imi place ce aud. Mai mult decat subiectul in sine, imi place modul in care se desfasoara toata dezbaterea, imi place ambianta creata de cei de acolo, tonul ne-ostentativ al celor care iau cuvantul si poate cel mai mult, modestia lor.

 

Mi-era dor sa asist la o dezbatere reala, facuta ca scop in sine si lipsita de orice spirit competitiv, cu oameni care au ceva de spus si o fac pe un ton de egalitate. Mi-era dor de un schimb de idei facut exclusiv cu scopul de a impartasi ceva celorlalti si de a primi la randu-ti in schimb.

 

Era o dezbatere intre studenti si totusi "ne-academica" in sensul strict. Eram cu totii acolo pentru ca ne simteam bine impreuna, dintr-o pura placere de a vorbi cu altii interesati de acelasi subiect. Nici un orgoliu, nici un conducator de discurs, doar niste oameni pasionati care aveau fiecare ceva de spus sau carora le facea placere sa asculte.Sa fie acolo. Impreuna.

 

 Intrasem cu apriorismul unei incheieri vazute si revazute de prea multe ori, si am iesit cu senzatia extrem de placuta ca te poti lua la tranta cu idei consacrate si sedimentate in timp si ca poti invinge. Depinde, se pare, de daruirea si pasiunea cu care o faci.Simplitatea, modestia, limbajul degajat, lipsit de sterilitatea discursului academic cu care ne-am obisnuit atat de tare, si-au atins scopul fara sa afecteze in vreun fel concluziile : in aceasta seara, Eminescu a fost demitizat, scuturat de hainele ideologiilor politice,a  intereselor de moment, pentru a fi mai apoi repus in adevarata sa valoare. Si asta, de catre un grup de oameni care s-au strans intr-o seara la Geneva pentru a impartasi o pasiune comuna, pentru a bea un pahar de vin si a manca impreuna o placinta calda ...pentru a-si aminti de casa.

 

Pe cat de simplu, pe atat de frumos.

 

Multumesc mult !