A fost odată România

Aşa începe o poveste adevarată....

E sâmbătă seara şi ca de obicei scanez cele 50 de programe TV în căutare de ceva interesant... Hm... aici nu, aici nu! Back to the basics: sună interesant titlul, hai să vedem. Îl strig şi pe soţul meu să comentăm împreună... între timp ne dăm cu părerea.

După câteva secunde: surprise surprise! un reportaj despre România. Imagini din Bucureşti. Emisiunea se cheamă Rondomondo şi durează mai bine de o oră jumătate - ne arată pagina de teletext. Wow! Suntem chiar la început.

Reporterul vorbeşte în schwyzertüütsch – dar nu renunţ, sunt cu ochii lipiţi de ecran. Despre Romania? Da... probabil ceva cu copii străzii? sau boschetarii? sau sărăcia?...

Dar să ne întoarcem la emisiune. Aşadar, într-o germană elveţiană numai bun mai rar vorbită ca să înţeleg şi eu o bună parte din ea, ne explică reporterul cum e în Bucureşti, după care ne arată nişte imagini dezolante cu fabrici şi clădiri industriale în ruină. Scheisse, iar e o emisiune din aia în care ne fac occidentalii de tot râsul... Puteam să jur! Totuşi hai să vedem mai departe.

După secvenţele respective imaginile iau o cu totul altă turnură. Au fost puse doar ca să facă contrast cu adevăratul subiect al emisiunii: una din puţinele văzute până acum în care se dezvăluie părţile frumoase ale ţării româneşti.

Bineînţeles se începe în Transilvania, unde există încă destui vorbitori de limbă germană şi deci mai multă atracţie pentru occidentalii germanofoni. Imaginile ne arată sate din zona Sibiului, o familie care l-a găzduit pe prinţul Charles când acesta a făcut o vizită particulară în Romania. „I-am dat supã de pui“ spune într-o germană impecabilă o femeie la vreo 60 de ani din satul Viscri, nume care vine din germană de la Weisskirch - biserica albă. Chiar există o biserică albă - monument UNESCO, iar femeia cu pricina e un fel de administrator, împreună cu fiica ei, din câte am priceput eu.

Mai departe mergem la Sighişoara şi Sibiu, (Doamne ce frumos, eu n-am fost niciodată în Sighişoara) din nou interviuri - majoritatea cu localnici cunoscători de limbă germană, şii ale căror cărţi de identitate au nume de origine nemţească. Vedem chiar şi dans modern în interpretarea unui grup de elevi - fete şi băieţi în jur de 12 ani, pe muzică românească. Nu, nu sunt manele, ba chiar cântă binişor iar copiii îşi dau silinţa să le arate elveţienilor telespectatori că în Romania există nu numai aurolaci şi mici cerşetori.

Un cercetător neamţ în probleme de faună declară cu certă încăntare reporterului că populaţiile de lupi şi urşi din pădurile româneşti sunt unice în Europa, şi că animalele şi oamenii de prin preajma pădurilor în care trăiesc au ajuns la o simbioză perfectă. Ba chiar vedem şi un urs în pădure şi aflăm că ţara românească găzduieşte cel mai mare număr de astfel de vieţuitoare de pe bătrânul continent.

Lovitură de teatru: reporterul ne declară că vom părăsi Transilvania ca să intrăm în... Moldova. Asta chiar că e raritate de reportaj. Omul nu minte: vedem Lacul Roşu, Cheile Bicazului... Oare vecinii se uită şi ei la TV? Să le spun mâine că lângă lacul ăla cu buşteni în el am făcut eu Revelion în '97? Să-i întreb dacă seamănă cu lacul de aici?

După câteva secvenţe cu mănăstirile din Bucovina, ajungem şi la Văratec, iar maica stareţă răspunde în româneşte întrebărilor reporterului despre cum s-a hotărât ea de mică să vină la mănăstire. Vedem cum maicile dau la sapă pe câmp, dar şi scene din interiorul mănăstirii - bătut de toacă, şi chiar o masă dată în cinstea oaspetelui, care evident ridică în slăvi aroma şi tăria „zwetschen-schnapps-ului“ - v-aţi prins, e ţuica de prune „de la mama ei“.

Ajungem chiar şi la Iaşi, dar nu ca să vedem Palatul Culturii sau Universitatea din Copou, ci pentru un interviu cu Mitropolitul Daniel. Uite aşa aflu şi eu că acesta vorbeşte nemţeşte, şi nu tocmai rău, spre deosebire de Hagi sau primul ministru Năstase care preferă engleza. Dar să nu ne grăbim cu povestea. Ne îndreptăm spre sud, şi poposim la un mare iaz, al cărui administrator sau poate chiar proprietar, n-am priceput exact, povesteşte tot în germană cum dictatorul a vrut să facã un canal spre Dunăre dar că n-a ieşit treaba, ci mai degrabă iazul ăla plin de peşte, pe fundul căruia au rămas urmele câtorva sate inundate pe durata lucrărilor. De la iaz la mare, mai exact la Mamaia, pe plajă, unde reporterul nostru „interpreteazã“ chiar şi un sketch de umor tipic elveţian, nu tocmai rău. Imaginile se mută pe hotelul lui Hagi, şi apare „maestrul“ în carne şi oase, ca să explice ce optimist e el în viitorul turismului românesc pe litoral. Delta Dunării ocupă minute bune pe ecran, şi imaginile excepţionale sunt însoţite de comentarii şi cifre la fel de excepţionale: singurul loc din Europa unde poposesc pelicanii, paradis pentru zeci de alte specii de păsări, tot tacâmul.

Tinta finală a reportajului e din nou Bucureştiul. Casa Poporului - a doua clădire ca mărime din lume, după Pentagon, zice reporterul. Munţi de marmură, vagoane de cristal, kilometri de covoare etc etc. În încheiere apare şi Adrian Năstase care, după cum spuneam mai înainte, explică în engleză (ştim cu toţii că vorbeşte franceza ca pe apă, dar asta nu-i tocmai cea mai fericită variantã pentru un elveţian „german“) ce „frustrat“ se simte el că merge greu cu reforma, dar că până la urmă tot o să intrăm noi în Uniunea Europeană în 2007.

În concluzie, se pare că reporterul nostru s-a simţit bine în călătoria sa, sau cel puţin - aşa cum spuneam de la început, a îndreptat camera de luat vederi spre partea bună şi frumoasă, inedită şi deosebită a lucrurilor. Nu a ocolit nici ţiganii: i-a luat un interviu shi lui Cioabă în „palatul“ lui de la Sibiu, iar o gaşcă de „roma“ au interpretat la acordeon şi voce o melodie probabil reprezentativă din repertoriul lor. E posibil ca unghiul ăsta favorabil să fi fost „sugerat“ de diferite interese sau influenţe economice şi/sau politice, până una alta însă a fost un reportaj bine închegat şi plăcut de urmărit, ocazie pentru elveţieni să afle mai multe despre noi, şi pentru noi să învăţăm încă un pic din limba lor.


Adela, Schwyz.