Skip to main content

Avocat Camelia Costea

În 1994 a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş Bolyai Cluj-Napoca, între 1994-2004 a îndeplinit funcţia de procuror în cadrul Parchetelor de pe lângă Judecătoria şi Tribunalul Cluj, din 2004 este avocat definitiv în cadrul Baroului de Avocaţi Cluj iar în prezent este înregistrată şi ca şi avocat elveţian în cantonul Zürich. Locuieşte în Zürich, lucrează ca şi avocat la biroul de avocatură Zuzak Rechtsanwälte din Zürich şi deţine şi propriul cabinet de avocatură în Cluj-Napoca.

 

Domeniile de competenţă în dreptul elveţian sunt: dreptul străinilor (obţinerea sau prelungirea permiselor de şedere, de muncă sau de studii); dreptul familiei (convenţii de separare, divorţ, pensie de întreţinere, drept de vizită); dreptul afacerilor şi dreptul comercial (înfiinţări de firme, modificarea statutului firmelor, fuziuni); dreptul proprietăţii intelectuale (înregistrarea şi protecţia mărcilor); dreptul penal; supravegherea tranzacţiilor financiare conform GWG (Legea privind spălările de bani); recunoaşterea în Elveţia a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în România.

 

Asigură consultanţă şi asistenţă juridică în toate domeniile dreptului românesc, reprezentare în faţa instanţelor din România la toate nivelele, intermedierea relaţiilor de afaceri între persoane fizice sau juridice din Elveţia şi România, redactări de acte juridice (procuri, mandate, contracte), inclusiv legalizate şi apostilate pentru a putea fi folosite în faţa autorităţilor din România.

 

Asigură consultanţa şi în ce priveşte practica CEDO şi promovează acţiuni la CEDO - Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Menschenrechtsgerichtshof), Strasbourg.

 

Este în acelaşi timp avocat român, membru a UNBR (Uniunea Naţională a Barourilor din România) - Baroul Cluj, şi avocat elveţian înregistrat în registrul avocaţilor cantonului Zürich, este membră a ZAV (Zürcher Anwaltsverband) şi colaborează cu BIF (Beratungs- und Informationsstelle für Frauem gegen Gewalt.

 

Avocat Camelia Costea, Zürich

avocat-costea.ro

Contact

 

Anonymous Thu, 09/17/2009 - 13:24

sunt casatorit de 4 ani posed un permis b valabil pana in 2010 iar sotia a deshis divort de 2 luni.primesc prelungirea vizei anul viitor?am contract nedeterminat de munca