Cântăreaţa cheala, de Eugen Ionescu, la Schauspielhaus din Basel

Cântăreaţa cheală, de Eugen Ionescu

În regia lui Werner Dueggelin, scenografia Raimund Bauer

Premiera pe 24 septembrie 2009, Schauspielhaus Basel

Domnul şi Doamna Smith sunt în salonul englezesc şi îşi exersează conversaţia. La fiecare întrebare nepotrivită, răspunsul greşit. Guvernanta Mary anunţă prezenţa unor oaspeţi, Doamna şi Domnul Martin care aşteaptă de mult şi în acelaşi timp sunt în întârziere. Doamna şi domnul Martin intră pe scenă şi dintr-o dată devin necunoscuţi unul celuilalt. Soseşte unui căpitan de pompieri, în căutarea unui foc, şi se revelează a fi o cunoştinţă de-a guvernantei, Mary.

În Cântăreaţa cheală, conversaţia absurdă capătă o viaţă proprie, o legitimitate foarte îndepărtată de realitate. Cu această piesă Eugen Ionescu creează în 1950 lumea alternativă a teatrului absurd, care se dorea a fi o critică a teatrului de bulevard. Este ironic ca tocmai această critică a ajuns peste ani o componentă de bază a teatrului de bulevard.

Werner Dueggelin, bun cunoscător al dramaturgiei franceze din secolul XX a pus în scenă două piese ale lui Camus, şi deasemenea a tradus în germană două piese ale lui Eugen Ionescu :"Victimes du devoir" şi "Amédée ou comment s'en débarasser"; pe aceasta din urmă a şi pus-o în scenă la teatrul din Basel.

Eugen Ionescu: dramaturg născut la Slatina pe 13 noiembrie 1909, decedă la Paris pe 28 martie 1994. După ce îşi petrece copilăria la Paris, Eugen îşi urmează tatăl la Bucureşti în urma divorţului părinţilor săi. Începând cu anul 1930, debutează o lungă colaborare cu revista de critică literară Zodiac.

În 1938 părăseşte România din cauza fascismului omniprezent, împotriva căruia va lupta toată viaţa. La Lyon se integrează în avant-garda intelectuală şi artistică, în cadrul căreia îşi dezvoltă spiritul său liber şi gustul pentru provocare. Prima sa piesă, Cântăreaţa cheala, publicată în 1950 este primită sceptic de critică, dar marchează apariţia unui nou tip de teatru. Începând cu 1952 publica îin fiecare an  piese noii  şi  devine încetul cu încetul cunoscut în plan internaţional, cu o faimă binemeritată.

Este admis în Academia Franceză în 1970, şi este numit Ofiţer al Legiunii de onoare în 1984. Samuel Beckett şi Eugen Ionescu au creat cele mai mari piese ale teatrului absurd, amestecând comicul cu disperarea. Căci deşi piesele sale provoacă râsul, o fac pentru a libera omul de singurătatea sa inevitabilă şi de ridicolul condiţiei sale.