Ciondaneala !

Citind atat de des acest cuvant in ultimile doua zile, e vorba de cuvantul CIONDANEALA, mi-am adus aminte de o mica sceneta petrecuta acasa la  mine.

Fica mea reusise sa ma convinga sa-i invit ex-prietena. De ce sa ma convinga? Pentru ca in urma cu ceva timp se certasera de nu mai vroiau sa stie una de alta.

Acea prietena a venit, dar tare timida nestiind unde si cum sa inceapa o joaca cu a mea fiica...

Am ales spontan o varianta invatata in scolile din Romania, daca vrei sa rezolvi o problema creezi o sceneta in care "joci" ambele roluri sau daca ai partener(a) de scena schimbati locul pozita si rolul !

Asa ca le-am intrebat mai intai care este motivul certii, respectiv al supararii dintre ele...dar ele vorbeau amandoua de o data...

Apoi le-am intrebat cat de mare e supararea dintre ele, adica ce consecinte vor exista de pe urma certii, nici nu am terminat bine de pus intrebarea ca mai aveau putin si se luau amandoua de par.

Asa incat am fost nevoita sa le aliniez la ceva distanta una de alta...sa le spun ca nu au voie sa-si foloseasca mainile sau picioarele si ca nu au voie sa vorbeasca in acelasi timp.

Daca vor reusi sa duca cearta la bun sfarsit fara lovituri plansete si jigniri...le cumpar un tort de inghetata.

Discutia a inceput totusi lejer, apoi au inceput sa zambeasca parea hazliu sa te joci de-a cearta, nu dupa mult timp au inceput atacurile verbale- si cine crede ca copii nu stiu sa se "atinga verbal" se inseala amarnic- totusi tineau cu tarie la reguli. Pastrau distanta intre ele, aveau mainile pe langa corp doar verbal se inflacarasera.

Totusi...se pare ca mie ceva din continut imi scapase. Caci din senin au inceput sa se impinga ca luptatori de sumo dar fara maini...si aveau dreptate eu de umeri nu pomenisem nimic. Priveam si eram in dilema sa las sau sa opresc "sceneta" ce incet dar sigur devenise realitate.

Aflandu-ma in acea incapacitate de decizie urmarem perplexa derularea sau mai corect spus continuarea scenetei. Recunosc ca multe nu intelegeam: ele ba radeau ba isi scoteau limba una la alta, ba se acuzau reciproc ba parea ca nu le pasa...eu nu mai reuseam sa fac distinctie intre "regie" si "realitate".

Doream sa opresc dar parea ca totusi ele se descurca in felul lor de-a aborda tematica discutiei deci urmaream nesigura si indecisa. Nu a durat mult...si totusi sau luat la tranta. Nu grav...dar tranta. Am incercat sa intervin dar nu ma auzeau moment in care a aparut si fratele mai mic...

Ciudat doar, cum pe el la bufnit rasul, a disparut scurt ca sa revina cu tot echipamentul lui de lupta spada palos coif - costumul lui de roman de la carnaval.

Si cum baietii sunt altruisti nu a adus doar unul...ci doua. Unul pentru sora lui al doilea pentru prietena ei, spunandu-le: acum bateti-va ! - adica luptati-va, dar fiti cavaleri!- a mai adaugat el .

Idea lui a fost deosebit de buna...ele au continuat sa lupte precum romanii dar totusi cu respect.

El arbitra mereu intre ele. Sfarsitul a fost placut (adica hazliu) interesant dar si cu inghetata!

Acum privind retrospectiv cu ochii mintii acea sceneta, citind si recitind acest cuvand CIONDANEALA, ma-ntreb:

Oare avem si noi nevoie de un cavaler ?!

K. S  Luzern