Concert de colinde în Berna

Concert de colinde în Berna

Trimis de Redactia la Sâm, 11/29/2014 - 14:04

Ambasada României în Elveția, împreună cu Parohia Ortodoxă Sfântul Gheorghe din Berna, au plăcerea de a vă invita la un concert de colinde susţinut de Corala „Ciprian Porumbescu” din Suceava.


Concertul susţinut de Corala Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, „Ciprian Porumbescu” se va desfăşura joi, 4 decembrie 2014, la sediul Bisericii Reformate Insel Spital din Berna, începând cu ora 19.00. În  program peste 30 de colinde, între care amintim: O, ce veste minunată !, In seara de Moş Ajun, Steaua sus răsare, Florile dalbe, Cântec de Crăciun, Astăzi s-a născut Hristos etc.  
 
Corul este condus de preot prof. Lucian Tablan – Popescu, laureat, între numeroase alte premii, al Medaliei de Aur al Concursului Coral Internaţional „Franz Schubert” de la Viena, din luna iulie 2014. Începând din anul 2008, Corala „Ciprian Porumbescu” din Suceava a efectuat concerte în străinătate, promovând muzica corală tradițională pe toate meridianele lumii.

Anul acesta, Corala „Ciprian Porumbescu” din Suceava împlinește 150 de atestare documentară.

 

Program:

1.    Réveille-toi Roumain! (Deşteaptă-te Române!)
2.    Oh, quelle merveilleuse nouvelle ! (O, ce veste minunată !)
3.    La veille de Noël (In seara de Moş Ajun)
4.    Là, à Vitleem (La Vitleem colo-n jos)
5.    L’étoile s’élève dans les cieux (Steaua sus răsare)
6.    Nua, aujourd’hui s’est réveillé (Nua azi ne-a răsărit)
7.    Les blanches fleurs (Florile dalbe)
8.    Chant de Noël (Cântec de Crăciun)
9.    Aujourd’hui est né Jésus (Astăzi s-a născut Hristos)
10.    Stille Nacht
11.    Festin Lumineux (Praznic luminos)
12.    Cantique de Dieu (Colindul lui Dumnezeu)
13.    Haut, à la Porte des Cieux (Sus la poarta Raiului)
14.    Réveillez-vous, boyards! (Sus boieri!)
15.    Ziurel de zi
16.    A l’imprévu (Din cer senin)
17.    Dieu, à vous, mon Dieu (Doamne, ler Domnului, Doamne)
18.    Adeste fideles
19.    Grandes hôtes (Gazde mari)
20.    On chante à la fenêtre (Noi colindăm la fereastră)
21.    Les trois Rois mages (Trei crai)
22.    O tannenbaum
23.    Père Noël (Moş Crăciun)
24.    Bonjour à vous, Père Noël (Bună dimineaţa la Moş Ajun)
25.    Lumière à toute la famille (La toată casa-i lumină)
26.    Tout au long du pays roumain (Cât îi ţara românească)
27.    La ronde de Bucovine (Hora bucovineană)
28.    Été, été, printemps (Vară, vară primavară)
29.    Devant le miroir (La oglindă)
30.    Nouvelle lune (Crai nou)


 

 

Add comment

Autentificare sau înregistrare pentru a posta comentarii

 


 Despre noi    Termeni de utilizare    Abonarea la ştiri    Donaţii    Implică-te şi tu!    Contact         Hosting by