Conferinta Publica « REVOLUTIA DIN 1989 SI MOSTENIREA EI »

Conferinta Publica « REVOLUTIA DIN 1989 SI MOSTENIREA EI »

Trimis de Anonymous la Vin, 11/06/2009 - 11:18

„ A ierta nu înseamnă a uita, dar a uita este de neiertat. “
Vladimir Tismăneanu

 

          Conferinta publica « Revolutia din 1989 si mostenirea ei «  este sustinuta de VLADIMIR TISMANEANU , pe data de 26 noiembrie 2009 , in sala Jaques Freymond a Institutului de Studii Internationale Fundatia Pierre du Bois , Geneva , la ora 18,30 . Fundatia Pierre du Bois ( Rue de Lausanne 132 , 1211 Geneva ) se afla langa parcul Borton , in Geneva , pe malul lacului Leman. Cu mijloacele de transport in comun , cei interesati pot ajunge cu autobuzul nr.1 ( statia Mines sau Sechéron ).

          Conferinta va fi urmata de o receptie.

     

 

        Vladimir Tismaneanu s-a nascut la 4 iulie 1951 la Brasov. Este un politolog roman stabilit in SUA, profesor de stiinte politice (Universitatea Maryland-SUA ) , specialist in teoria sistemelor politice , politici comparate, analiza ideologiilor si miscarilor revolutionare ale sec.XX. In 2006 a fost presedinte al Comisiei Prezidentiale de Analiza a Dictaturii Comuniste in Romania si din 2007 este presedinte al Comisiei Prezidentiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste in Romania.

         Vladimir Tismaneanu este autorul a numeroase lucrari de politica comparativa , istorie şi teorie politica , aparute iniţial in engleza , inclusiv « Criza ideologiei marxiste in Europa de Rasarit : Mizeria utopiei «  ; « Reinventarea politicului : Europa de Rasarit de la Stalin la Havel «  ; « Fantasmele salvarii : Democraţie, naţionalism şi mit in Europa postcomunista « ; «  Scopul şi mijloacele « ( Curtea Veche, 2004 ) ; « Stalinism pentru eternitate : O istorie politica a comunismului romanesc « . Coautor , impreuna cu Mircea Mihaieş , al volumelor « Vecinii lui Franz Kafka «  , «  Balul mascat «  şi « Incet , spre Europa « . Coautor , impreuna cu Ion Iliescu , al volumului de dialoguri « Comunism , postcomunism, democraţie «  (Ed. Enciclopedica, 2004).  Membru al consiliilor editoriale ale revistelor Journal of Democracy , Studia Politica , Sfera politicii , Interval , Romanian Journal of Politics and Society , Human Rights Review şi colaborator permanent al revistei 22. Marele premiu ASPRO, premiul "Bratianu" acordat de PNL, premiul "Dimitrie Onciul" acordat de Fundaţia "Magazin istoric", premiul Fundaţiei Culturale Romane, premiul Distinguished Scholar Teacher la University of Maryland. Doctor Honoris Causa al Universitaţii de Vest (Timişoara) şi al Scolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative. Preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste in Romania. Articole şi studii aparute in ziare şi reviste precum Times Literary Supplement, Wall Street Journal, Partisan Review, West European Politics, Washington Post, Sinn und Form, East European Constitutional Review.

 

           Cărţile lui Vladimir Tismăneanu sînt daruri oferite cititorilor. Fascinaţia pe care ele o exercită este expresia unei inteligenţe vii , care îşi întreţine flacăra din acceptarea provocărilor morale , teoretice , politice şi culturale ale celui mai complicat secol din istoria umanităţii. El n-a făcut, în întreaga lui carieră , decât să demontez e, cu o cunoaştere proustiană a nomenclaturii comunismului românesc , mecanismele terorii , pe urmele Hannei Arendt , ale lui Raymond Aron şi ale lui Isaiah Berlin , stâlpii liberalismului epocii post-Holocaust.Deocamdata nu exista un cuprins al acestei carti

Deocamdata nu exista nici un comentariu la aceasta carte

Adauga un comentariu

 

            Niciodata aflarea şi rostirea adevarului nu pot fi privite drept pierdere de vreme şi de energie. Refularea amintirilor despre un trecut extrem de complicat, cu atatea destine distruse şi atatea suferinţe, nu poate servi decat celor care detesta transparenţa. Trecutul nu este o alta ţara. Intre amnezie şi surplusul de memorie, consider ca acesta din urma este binefacator şi constructiv.

            Stalinism pentru eternitate - O lucrare de referinta despre comunismul romanesc, o istorie foarte bine documentata si extrem de clara , care porneste de la perioada de ilegalitate a Partidului Comunist Roman in anii  '20, descrie crearea unui stat sovietic satelit in anii  '40, ajunge la regimul poststalinist al lui Gheorghiu-Dej , apoi la cel de antireforma , militant stalinist , al lui Ceausescu si la caderea violenta a acestuia in 1989. Vladimir Tismaneanu face mai mult decit sa disece in mod analitic odiseea politica a Partidului Comunist Roman. El cauta si identifica etosul sau particular : dimensiunile sociala , psihologica si experimentala si expresiile politice ale autoimaginii sale de paria.

Deocamdata nu exista un cuprins al acestei carti

Deocamdata nu exista nici un comentariu la aceasta carte

Adauga un comentariu

 

         Ghilotina de scrum -  "Descriind din interiorul propriei biografii, dar si din exteriorul privilegiat al analistului de profesie, drama utopiei comuniste, Vladimir Tismaneanu vorbeste si despre tragedia unui popor. Incursiunile sale in biografiile tenebroase ale atitor si atitor calai ideologici si politici ai Romaniei sint, prin ele insele, marturii irefutabile dintr-un proces sui-generis al bolsevismului romanesc. Departe de orice extremism, de orice dorinta de razbunare, de orice aspiratie de a da lectii, Vladimir Tismaneanu este, mereu, partizanul adevarului si al obiectivitatii. ... Patetic fara pasionalitate, stralucitor stilistic si rece ca metodologie a expunerii, Vladimir Tismaneanu are atit implicarea afectiva, cit si calmul profesional al unui entomolog. Pentru el, nu exista cazuri particulare, ci o tragedie numita comunism. Poate din aceasta cauza cuvintele sale cad asupra acestei lumi, adeseori, ca lama unei ghilotine. O ghilotina care, insa, nu ucide, ci vrea sa inteleaga si sa vindece. O ghilotina de scrum - material miraculos si pasare Phoenix din cuvinte, capabile sa compatimeasca si sa ierte." (Mircea Mihaies)

Deocamdata nu exista un cuprins al acestei carti

Deocamdata nu exista nici un comentariu la aceasta carte

Adauga un comentariu

          

             Scopul si mijloacele - "Publicul unui asemenea autor ştie bine la ce să se aştepte cînd deschide cărţile sale, şi anume el trebuie să se aştepte la ceva neaşteptat. întotdeauna Vladimir Tismăneanu mi-a împlinit aşteptările. El se plasează, deci, în paradoxul marelui autor: împlineşte aşteptările de a fi neaşteptat, viu, provocator." Sever Voinescu

 

 

 

                 Revoluţiile din 1989 au schimbat în mod fundamental harta politică, economică, axiologică şi culturală a lumii. Ele au permis redescoperirea participării democratice şi a activismului civic, fiind rezultatul unei nemulţumiri profunde şi generalizate faţă de dominaţia ideologică a leninismului. După decenii de agresiune a statului împotriva spaţiului public, aceste revoluţii au restabilit distincţia dintre ceea ce aparţine guvernământului şi ceea ce ţine de domeniul autonomiei individului. Accentuând drepturile politice şi civice, aceste mişcări au creat teritoriul necesar manifestării şi aplicării valorilor democraţiei liberale. Departe de a se fi încheiat, revoluţiile din 1989 simbolizează o direcţie caracteristică a timpurilor moderne: diversitate, diferenţă şi toleranţă. Natura Revoluţiei Române, inclusiv recurgerea la violenţă şi masacru, se explică prin caracterul impenitent stalinist al dictaturii comuniste. Prin radicalismul său, prin energiile dezlănţuite şi prin şansa renaşterii partidelor politice, a economiei de piaţă, a presei libere şi a societăţii civile, Revoluţia a fost o breşă istorică incontestabilă. Asemenea celorlalte revoluţii din 1989, a fost un fenomen social total, o explozie de spontaneitate democratică, o afirmare a libertăţii în lupta împotriva despotismului ideocratic. Extrem de grav însă, în cazul României postdecembriste, este faptul că nici constituţia libertăţii, ca sinteză între legalitate şi legitimitate, nici datoria memoriei traumei totalitare, în formă instituţionalizată şi prescrisă la nivel pedagogic, nu s-au întrupat încă în mod credibil în noul corp politic şi social. (Vladimir Tismăneanu)

 

                In lucrarea sa « Revolutia din 1989 si mostenirea ei «   , lucrare care constituie tema din 2009 a conferintei anuale  a fundatiei Pierre du Bois din Geneva, Vladimir Tismaneanu analizeaza semnificatia si mostenirea revolutiilor din 1989.

 

REVOLUTIA DIN 1989 SI MOSTENIREA EI

                     VLADIMIR TISMANEANU

      A nul revoluţionar 1989 a radicalizat mişcările contestare născute la nivelul societăţii (grassroots). Între acestea , mişcările pacifiste şi ecologiste independente din RDG. Societatea civilă era numele şi esenţa ideii care a torpilat ordinea totalitară.

Analiza semnificaţiei şi moştenirii revoluţiilor din 1989 trebuie să ţină seama şi de faptul că , deşi prăbuşirea comunismului a avut cauze similare în ţările lagărului sovietic , dinamicile specifice, ritmul schimbării şi traiectoriile evolutive au fost influenţate în mod fundamental de condiţiile interne ale fiecăreia dintre aceste societăţi. Nivelul inegal de dezvoltare a unor curente reformiste intrasistemice şi tradiţia disidenţei , variabilă de la o ţară la alta , explică diferenţele semnificative în ceea ce priveşte natura transformărilor din 1989. Învăluite ani de zile în falsa glorie a unei propagande deşănţate , bazate pe duplicitate , teroare , conformism şi frică , dictaturile comuniste s-au prăbuşit asemenea unor castele din cărţi de joc.

              În Polonia şi Ungaria revoluţiile au fost graduale şi nonviolente. Schimbările radicale au fost rezultatul unui proces de negociere între exponenţii „luminaţi“ ai nomenclaturii şi reprezentanţii moderaţi ai opoziţiei. În Cehoslovacia şi RDG dispariţia „scutului“ sovietic protector  (refuzul lui Gorbaciov de a încuraja guvernele comuniste în folosirea forţei împotriva mişcării generalizate de insubordonare civică ) a generat o derută totală în rândul partidelor comuniste şi  implicit , a paralizat maşinăria partidului-stat. Existenţa unor inţiative civice , neoficiale şi rolul unor personalităţi precum Vaclav Havel sau cel al Chartei 77 explică revoluţia „de catifea“, din noiembrie , în Praga şi Bratislava. Datorită ficţiunii constituţionale pe care RDG se baza , conform căreia „era primul stat german al muncitorilor şi ţăranilor“ , acest produs al Războiului Rece nu a putut supravieţui eliminării monopolului Partidului Unităţii Socialiste asupra puterii politice.

               Acum două decenii , pe 7 octombrie 1989 , în Berlinul de Est , avea loc parada militară menită să salute, cu marţială pomp ă, ziua de naştere a ceea ce s-a numit „Republica Democrată Germană“. Fondată din ordinul lui Stalin la 7 octombrie 1949 , în zona sovietică de ocupaţie, die sogennnante DDR a fost o construcţie artificială , întemeiată pe mitul comunist despre „primul stat german al muncitorilor şi ţăranilor“. A fost de fapt o sinistră dictatură birocratică, un despotism totalitar în care Partidul Comunist (SED) şi-a exercitat puterea înainte de toate prin utilizarea poliţiei secrete, terifianta Stasi. Mişcările protestatare din RDG, adeseori susţinute de Bisericile Catolică şi Luterană , s-au configurat ca acţiuni de rezistenţă civică inspirate de ethosul luptei antiautoritare , de conştiinţa culpei tăcerii generaţiei care nu şi-a ridicat glasul împotriva nazismului. Victoria Solidarităţii în alegerile din Polonia şi formarea guvernului Mazowiecki au catalizat aceste forme de contestaţie. Disidenţa est-germană s-a transformat în opoziţie.

                Albert Hirschman , marele gânditor social American , a scris la începutul anilor ‘90 un articol celebru în revista World Politics cu titlul Exit, Voice, and the End of the GDR, aplicând categoriile propuse de el într-o carte extrem de influentă. Exitul s-a realizat prin exodul populaţiei din Germania de Est. În august 1961, Zidul Berlinului  (numit, pe bună dreptate , al Ruşinii ) a fost înălţat pentru a-i împiedica pe cetăţenii est-germani să voteze cu picioarele. A fost simbolul cel mai şocant , cel mai dezgustător şi cel mai palpabil al Războiului Rece , în chiar inima Europei Centrale.

                 Anul revoluţionar 1989 a radicalizat mişcările contestare născute la nivelul societăţii (grassroots). Între acestea, mişcările pacifiste şi ecologiste independente din RDG. Societatea civilă era numele şi esenţa ideii care a torpilat ordinea totalitară. Vocea, puterea celor fără de putere , a început să fie auzită tot mai răsunător. În vara acelui an miraculos, prin Ungaria , s-a produs un nou exod. În loc de a împiedica tranzitul în masă al turiştilor est-germani către Austria , cum le-ar fi impus-o „internaţionalismul socialist“, autorităţile de la Budapesta, primind semnalul verde al Kremlinului, l-au favorizat. Honecker şi camarila sa s-au plâns lui Gorbaciov, însă fără niciun rezultat. La sesiunea Pactului de la Varşovia desfaşurată la Bucureşti (iulie 1989), liderul est-german leşina şi era dus de urgenţă la Spitalul Elias. A doua zi era transportat cu avionul către Berlinul de Est, unde avea să fie diagnosticat cu cancer. A rămas în toate acele luni ( şi mai târziu , până la moarte ) un stalinist înfocat , s-a opus oricărei reforme. Aparenţa era a unui militant auster, de-a dreptul spartan: în fapt, era un afemeiat înrăit, un personaj avid de funcţii, medalii şi onoruri. Mâna sa dreaptă era criminalul Erich Mielke, şeful Stasi, cel care îşi începuse cariera ca bătăuş de stradă implicat în câteva omoruri şi care , în Spania Războiului Civi l, se specializase în lichidarea fizică a militanţilor antistalinişti (anarhişti şi troţkişti). Fără reticenţe şi fără scrupule , Honecker a ordonat arestări , bătăi , represiuni. Pentru e l, timpurile lui Brejnev reprezentaseră paradisul. A rămas de pomină scabrosul sărut dintre cei doi tirani. Liberalizarea gorbaciovistă era, neîndoios, pentru Honecker , ca şi pentru Ceauşescu , o trădare a sacrelor principii bolşevice , o impardonabilă blasfemie.

                 La 7 octombrie , Honecker , Ceauşescu , Jakeš , Jivkov şi alţi potentaţi antireformişti au fost martorii unei noi explozii a vocii populare: tinerii din FDJ (Freie Deutsche Jugent) , UTC-ul est-german, au scandat, în locul lozincilor oficiale, cuvintele: „Gorbaciov, salvează-ne!“. Prezent acolo, Gorbaciov a urmărit atent ce se întâmplă. A rostit faimoasele cuvinte: „Viaţa îi pedepseşte pe cei care resping schimbarea“. În acele săptămâni, s-a născut, s-a afirmat noua viziune: Wir sind das Volk ( noi suntem poporul ). Combinaţia revoluţionară dintre exit şi voce a accelerat colapsul RDG, l-a făcut iminent şi inevitabil.

              Pentru Ceauşescu , ceea ce a văzut la Berlin a fost un avertisment greu de ignora t, o indicaţie că nu putea aştepta niciun fel de sprijin din partea lui Gorbaciov. Dimpotrivă, liderul sovietic îl detesta cu pasiune pe cel pe care îl numea , în conversaţiile cu consilierii săi , „Führerul român“. Pe 16 octombrie, Honecker era debarcat în urma unei conspiraţii la vârf. Urmaşul său , o alegere total neinspirată, a fost Egon Krenz, el însuşi compromis ca fost supervizor al Stasi din partea Biroului Politic. Între timp avuseseră loc noi demonstraţii la Berlin , Leipzig , Dresda , Rostock, urmate de sute de arestări.

               Într-o carte recentă , ziarisul britanic Victor Sebestyen explorează declinul Blocului Sovietic şi momentele-cheie ale prăbuşirii fortăreţei socialismului militarist numită RDG ( Revolution 1989: The Fall of the Soviet Empire, Weidenfeld and Nicolson , 2009 ). Volumul conţine capitole extrem de percutante despre România lui Ceauşescu şi finalul comunismului dinastic. Krenz nu a rezistat mult în funcţie: pe cât de vanito s, pe atât de inep t, a comis gafă după gafă. Pe data de 9 noiembrie, fără ca măcar Krenz să ştie ce se petrece, liderul organizaţiei de partid din Berlinul de Est, Günther Schabowski, a anunţat , într-o conferinţă de presă intrată în istorie, libertatea imediată de circulaţie pentru cetăţenii RDG. În câteva ceasuri, zeci de mii de berlinezi au luat cu asalt punctele de frontieră, inclusiv Checkpoint Charlie. La ora 10 şi 45 de minute ( p.m.) se petrecea minunea : se dansa, se fraterniza, se bea şampanie pe Zid. Se terminase coşmarul, începea sărbătoarea. Deşi era noapte, cetăţenii RDG puteau simţi ceea ce îl făcuse pe Hegel cândva să asemuiască debutul Revoluţiei Franceze cu „un superb răsărit de soare“. Era clar că se apropia clipa recâştigării suveranităţii politice. Iar justificările pentru existenţa RDG deveniseră caduce , penibile , de un infinit ridicol.

                 În doar câteva săptămâni , electrizantul slogan „Noi suntem poporul“, scandat de sute de mii de oameni în timpul demonstraţiilor nocturne din Berlinul de Est , Leipzig sau Dresda , s-a transformat în „Suntem un popor!“ , aducând în prim-plan şi făcând inevitabilă reunificarea Germaniei.

                Primele voci ale revoluţiei est-germane, toţi acei poeţi, cântăreţi şi activişti pentru drepturile omului sau pentru protejarea mediului înconjurător, cei care ani de-a rândul s-au aflat sub stricta supraveghere a Stasi , au rămas fără susţinători. Spre marea lor dezamăgire, au descoperit că larga majoritate a populaţiei RDG nu spera într-o îmbunătăţire a experimentului socialist sau adoptarea unei utopii ecologic-pacifiste , ci era nerăbdătoare să profite de şansa de a se bucura de aceleaşi condiţii de viaţă precum cele oferite de statul capitalist, de Germania Federală. Dintre toate ţările membre ale Tratatului de la Varşovia , RDG era singura care îşi datora existenţa prezenţei trupelor sovietice, fiind totodată o pură invenţie ideologică a lumii bipolare . În timp ce divorţul de catifea din decembrie 2002 dintre cehi şi slovaci a produs două state suverane şi indepedente, sfârşitul RDG a însemnat încorporarea totală a Germaniei de Est în RFG.

Add comment

Autentificare sau înregistrare pentru a posta comentarii

 


 Despre noi    Termeni de utilizare    Abonarea la ştiri    Donaţii    Implică-te şi tu!    Contact         Hosting by