Cultura lui Dorel vs sălbăticia lui Tell
Diferenţele sociale, percepţia interacţiunii umane, sunt aspecte la fel de importante ca cele ce definesc structura politică sau de guvernământ a unei societăţi. Nu poţi încerca să explici structura unei societăţi dacă nu priveşti şi aspectele intime ale acesteia.
Din păcate sau din fericire, oamenii sunt aceiaşi peste tot. Cel puţin când se face referire la necesităţiile lor. Oamenii au nevoie de hrană adecvată pentru a se putea dezvolta armonios fizic, pentru a putea munci şi da randament. Au nevoie de o locuinţă, fie el şi "cuib", în care să se poată retrage, un fel de culcuş, deci de intimitate. Au nevoie de căldură. Nu doar termică, ci şi spirituală. Cea termică va fi adusă de calorifer,- în cazul fericit în care nu a îngheţat, cea spirituală este compensată de lectură.
Fiecare, după puterea sa de percepţie, va alege un gen sau altul de literatură sau material informativ. Indiferent de calitatea acestuia, conştient sau nu, acel material formează structura intelectuală a individului. Devii un om cizelat, educat, cu un mod de abordare a semenului tău plin de respect, fie femeie fie bărbat, sau devii un mitocan, pierdut prin cârciumile şi bodegile coclaurilor unui sat sau oraş. Ambele tipologii umane sunt de găsit pretutindeni, tocmai pentru că suntem toţi o apă şi un pământ.
Totuşi, mai există şi excepţii. Din păcate pentru mine, des întâlnite la români. Acel gen de bărbaţi la patru ace, intelectuali, deci culţi, ce par a confunda o bibliotecă cu bodega sau cârciuma din sat. De altfel, contopirea celor două extreme ajunge a fi atât de profundă încât simbioza personalizată a noii identităţi devine de neînlăturat. Personal am dezvoltat un mod aparte de-a face slalom printre cei astfel "simbiozaţi" (termen inventat). Adulmec de la distanţă astfel de speciemene. O confruntare directă o evit. Totuşi uneori este aproape imposibil să treci pe lângă ei. Cu atât mai mult cu cât domeniul de lucru te obligă.
Din România primesc, din ce în ce mai des, mesaje dezamăgitoare din partea multor femei. Despre acel tip de bărbat, "simbiozat" cu mahalaua şi bodega. Aceea dezamăgire venită din contrastul aparenţei de intelectual şi caracterul mitocanului din bar. Figuri schiţate şi de Caragiale de altfel, totuşi parcă mai delicat. Femei ce se văd "izgonite" din peisajul mioritic de... ciobani! Femei ce-şi caută semenul pe plaiuri străine, nu din necesităţi financiare sau profesionale, ci pur şi simplu din descurajarea în care au intrat, concluzionând dispariţia barbatului educat în sensul bun al cuvântului.
Elveţia are alt gen de specimen masculin. O pot confirma. Nu doar eu, ci multe alte femei. Bărbaţii elveţieni au aceleaşi metehne ca orice alt bărbat de pe acest pământ. Nu intru în detalii, sunt convinsă că reciproca feminină este la fel de valabilă. Totuşi, nu am auzit până acum, aici în Elveţia, strigăte, fluierături, înjurături, sau acel tip mitocănesc de-a "agăţa" o femeie des întâlnită la români. Au şi ei "lipsurile" lor, poate sunt "mai din popor" gen Tell, dar tot nu am ajuns până acum, la general vorbind, pentru că excepţia de la regulă va exista întodeauna, să pot asimila metehnele elveţienilor cu cele demonstrate de Dorel în clipul mai jos postat!
Din păcate, ajung să cred că ceea ce "Dorel" exprimă este cumva puternic înrădăcinat. Altfel nu-mi pot explica cum români stabiliţi în Elveţia de ani de zile, scriitori premiaţi sau oameni de cultură, dau dovadă de un mitocănism exacerbat. Nominalizarea ar fi inutilă. Enigma mea însă rămâne: de ce între "Dorel" şi "Tell" există o astfel de diferenţă? Să fie oare virilitatea la unii lipsă?
Nu ştiu răspunsul, ţin doar să mulţumesc unor bărbaţi români care m-au ajutat să-mi schimb opinia: nu tot ce-i apă e şi pământ! Există şi excepţii. Există şi bărbaţi intelectuali cu educaţie şi bun simţ... în România, sau români. Poate aveam un fel de prejudecată, de altfel îndreptăţită, asupra genului masculin român. E greu să crezi că mai există şi excepţii când la tot pasul dai de mitocani. Şi totuşi ele există! Mulţumesc...!
Aşa ca fetelor, nu vă descurajaţi. Că-l cheamă "Tell" sau ca l-a botezat mama "Dorel" nu-i relevant. Ci felul lui de-a te aprecia. Asta să vă fie călăuză...
Giorgia Seeholzer, Lucerna