Skip to main content

De ce sunt românii dezbinaţi?

Nu vreau să aduc în discuţie diferenţa de opinii - nu cred că toată lumea are experienţa democraţiei, deseori o părere diferită te aduce în postura de Gică Contra, tu despici firul în patru, tu eşti ăla sau aia care strică armonia. Manele? No way!

 
Românii sunt dezbinaţi din orgoliu. E vorba de individul (sau individa) care are întotdeauna dreptate, care ştie mai bine cum se face, ăla nu ştie ce vorbeşte pentru că e prea tânăr/nu are experienţă/mie mi-a venit ideea, nu lui. Îi vine uşor să se impună, o face cu forţă şi cu convingere, cuvintele sale au o greutate ce vine şi din siguranţă. Siguranţa vârstei, experienţei, profesiei, egal.
 
E individul care nu acceptă demonstraţia că se înşeală. Doar a fost ales în vârful unei structuri politice, în conducerea unei asociaţii, făcut popă sau efectiv fiind acolo datorită conjucturii. El ştie mai bine ce vrea românul, nu greşeşte niciodată, imaginea românilor se îmbunătăţeşte doar în felul ăsta şi doar el/asociaţia lui/instituţia lui politică este singurul reprezentant al unei comunităţi româneşti, de aici sau de aiurea.

Şi uite-aşa ne limităm, ne plafonăm. Pentru că în locul unui grup de oameni coordonat şi eficient, care să se pună de acord şi să facă împreună ceva (o acţiune, o expoziţie, o luare de poziţie, etc), vor exista mereu bisericuţe. Ăia de acolo, ăilalţi din cantonul vecin, ăia de la biserica-al-cărei-nume-nu-l-pot-da.

Individul orgolios poate fi şi ipocrit; şi nu ţine numai de caracter, ci şi de educaţie. Dar despre asta cu altă ocazie.


Dragă cititorule care simţi că rândurile de mai sus ţi se potrivesc, te rog nu uita că primul pas pe drumul cel bun e conştientizarea.

 

 

Notă: orice asemănare cu vreo situaţie sau vreo persoană din Elveţia este pur întâmplătoare (mai ales că poate n-am dreptate în concluzia mea). Situaţiile de mai sus se întâlnesc doar în alte ţări.