Skip to main content

Doua aniversări: Pro Patria și Revoluția română

Notă: O inimă pentru Elveția în 2013. În acest an Ziua Națională a Elveției va fi sărbătorită de noi, români și elvețieni, în acel oraș în care cu multe secole în urmă se contura identitatea acestei țări. De ce Rapperswil, de ce cantonul St.Gallen ....vom povesti în curând. Până atunci însă, un text scris în 2009...

 

http://www.propatria.ch/index.php?option=com_virtuemart&Itemid=525&lang=de&vmcchk=1&Itemid=525

 

 

 

Sâmbătă, 1 august (*2009), Elveția sărbătorește ziua națională. Românii stabiliți în această țară sunt deja familiarizați cu atmosfera de sărbătoare și cu spectacolele ce se organizează cu acest prilej. Pentru mine, cetățean român cu dublă cetățenie, ziua națională a Elveției înseamnă, printre altele, și un prilej de-a ancora pe balcon atât steagul țării de adopție cât și pe cel al țării de origine, deci al României. Această zi reunește în mine cele două identități marcate de respect și mândrie. 


Persoanele ce vor onora această zi națională cumpărând o emblemă cu steagul Elveției vor fi poate puțin derutate de aniversarea inscripționată pe aceasta: Pro Patria 1909 - 2009. Această aniversare nu face referire la întemeierea confederației helvetice ci la organizația de interes general, transformată într-o fundație, din punct de vedere politic neutră, numită Pro Patria. Este o fundație condusă de un consiliu al acesteia, susținerea financiară nu este asigurată din venituri publice ci din vânzarea de timbre cu tematică generală, peisaje, monumente și alte aspecte ale patrimoniului elvețian precum și din vânzarea emblemelor dedicate sărbătoririi zilei naționale.

 

Membrii ei lucrează benevol. Scopul acestei fundații este de-a păstra și îngriji bunurile culturale ale Elveției, menținerea patrimoniului natural și geografic, participarea activă la susținerea proiectelor cu scop social și cultural și nu în ultimul rând a acelor proiecte care au ca scop trezirea în conștientul tinerei generații a valorii culturii elvețiene.

 

Pro Patria este unul din multele proiecte de interes general sau altfel spus de interes comun, susținut prin bunăvoința și devotamentul unor oameni care-și iubesc patria, find dispuși la o implicare benevolă. Acesta este unul din motivele pentru care respect această țară și pe locuitorii ei.

Marți, 01 decembrie 2009, România va sărbători 20 de ani de la revoluție...
Steag romanesc cu gaura
Tinerii născuți în anul revoluției sunt cei care nu cunosc anii comunismului decât din povestirile părinților sau din manualele școlare. Acești tineri au astăzi drept de vot și unii dintre ei tocmai trecuți prin emoțiile examenelor de admitere. Născuți într-o țară liberă, chiar dacă chinuită de fantomele trecutului, ei sunt cei mai îndreptățiți să aibă o atitudine critică la adresa celor ce au fost sau în noiembrie vor fi aleși să le decidă viitorul, la adresa celor ce puteau să facă mai mult dar nu au facut sau la adresa propriilor părinți, care nu au reușit decât cu greu să facă față schimbării mult prea rapide de mentalitate, mai ales trecerea cometică de la un comunism totalitar la o democrație mai mult decat originală. Oricât de binevoitori ar fi acești părinți, 50 de ani de îngrădire și manipulare nu pot fi ștersi după o zi pe alta. Spiritul critic este bine venit, mai ales dacă se va reuși a fi constructiv. Ei, acești tineri au dreptul să ridice ștacheta cât mai sus, au dreptul să spună: am vrea ca România să fie ca Elveția, ca Germania sau Austria !


Ceea ce noi, adică generația mea, ar cataloga ca fiind imposibil, utopic și himeric, ei sunt mai mult decât convinsă că vor reuși. Această convingere este mai mult decât îndreptățită dovadă impresiile acumulate în scurta vacanță petrecută în România. Și pentru cei ce ar spune că două săptămâni e prea puțin pentru a lua pulsul unei societăți, în ochii unora aflată în agonie, ei bine le garantez că mi-am luat timpul necesar să aflu păreri de la persoane cât mai diferite și, nu în ultimul rând, din orașe diferite. Concluzia, chiar dacă subiectivă și cumva vizionară, este una din variantele ce pot marca viitorul acelor tineri.

Politic România se află momentan în febra electorală începută mai mult sau mai puțin oficial. Diverse discursuri ale diverșilor candidați la funcția de președinte, aceleași slogane de acum bine cunoscute terminate cu fraze de genul: să avem credință în Dumnezeu, să ne rugăm pentru binele nostru al tuturor ș.a.m.d, care cel puțin din acest punct de vedere sunt perfect parate de presa aflată de data aceasta en garde... comentând poate ironic, dar cât se poate de obiectiv: ”păi să ne rugăm domnului să ne facă munca, tot lui să ne pună mâncarea în blid, tot el să ne dea ce visăm, fară a ne strădui prin muncă etc”. Capacitatea unor ziariști români de-a lua în vizor și de a ținti obiectivul este deja bine cunoscută și apreciată, în ciuda faptului că deseori se ajunge la un gen de mahala departe de conduita și principiile unui jurnalism occidental.

Totuși, mass-media este o voce care trebuie luată în seamă, chiar dacă uneori, pe lângă obiectivitatea și profesionalitatea reportajelor prezentate, se mai dorește și o audiență maximă pe teme nu doar banale ci chiar absurde. Exemplu recent: scandalul farmacistelor de la spitalul Colentina mediatizat câteva zile la rând, ca o știre de interes primordial, în timp ce neregulile și jecmănirile ce au loc în spitale de la îngrijitori la asistente și medici sunt prezentate doar ca o concluzie de genul: în România trebuie să dai mită sau să bagi bani asistentelor în buzunare ca să fii cât de cât îngrijit omenește .

Dar că acest ”sport național”, darea de mită, intrarea sau rezolvarea problemelor prin celebrele ”pile” ar putea fi evitat printr-o conduită de demnitate, atât din partea celui care solicită un serviciu cât și din partea celui care se află în poziția privilegiată de-a oferi ceva, nu este suficient mediatizat !!

Doar afișele puse pe geamurile unor birouri încearcă să-ți amintească că nu doar cel ce pretinde sau ia mită se face vinovat ci și cel ce susține acest sistem prin oferire de mită. Există o comisie anticorupție care se străduiește să înăbușe acest fenomen. ”Recidiviști” vor exista și de aici înainte, dar eu încerc să vă încurajez să vă recunoașteți drepturile, să fiți dispuși să așteptați la rând dacă este nevoie, să urmați pașii legali în obținerea documentelor sau a jobului sau a indiferent cărui serviciu, fără a apela la ”șmecherii”. Cu atât mai mult cu cât cu siguranță nici în Elveția nu veți face !

Social am fost plăcut surprinsă de unele schimbări la care, sincer vorbind, încă nu mă așteptam. Simpla prezență a oamenilor obișnuiți pe stradă, în gară, în tren, în metrou, în magazine am perceput-o într-un  mod cât se poate de natural, de european, de civilizat. Excepții vor exista mereu, dar cu părere de rău pot spune că și aici, nu doar în localitatea unde trăiesc ci și în orașele mai mari ale Elveției, aceste ”excepții” au devenit o realitate cotidiană.

Românii au meritat intrarea în comunitatea europeană, au meritat votul pozitiv al cetățenilor elvețieni din 08 februarie 2009, au meritat să fie apreciați la adevărata valoare, chiar dacă această apreciere cam șchiopătează, ea există. Simpla schimbare a fațadelor unor clădiri, dotarea unor școli, accesul la diferite informații de interes comun și multe alte mici schimbări îmi dau curajul să sper ca va fi mai bine. Sunt conștientă că în multe zone ale țării încă nu s-a facut mai nimic sau foarte puțin, sau că au fost trimiși bani cu carul pentru a fi investiți în proiecte de interes comun și nu rareori au fost furați sau prost administrați... totuși unele schimbări sunt. Ele trebuiesc menționate, apreciate și încurajate. Aici ar fi o temă de vară poate pentru acei ziariști dornici de publicitate și mediatizare, să prezinte mai intens și proiectele ce au fost încununate de succes și nu în ultimul rând oamenii care au contribuit la reușita acestor proiecte. Nu ca o laudă, dar satisfacția gospodarului este aprecierea venită din partea oaspetelui...

Problema acută rămâne însă cea a salariilor. A venitului pe familie. Acel venit este se pare, pentru marea majoritate, mult prea mic pentru a putea spera la acel proiect ”prima casă” sau la a cumpăra în leasing sau în rate o mașină obișnuită sau a plăti dările lunare. Acest subiect îl voi evita conștientă fiind de complexitatea lui, de implicațiile sociale și administrative sau financiare. Mai toate persoanele cu care am vorbit pe timpul vacanței în România mi-au mărturisit cu durere în glas: nu aș pleca nicăieri - se refereau la căutare de joburi în străinătate - dacă aș avea măcar un salariu decent !

Din acest punct de vedere, trebuie să recunosc că timpul scurt petrecut acolo nu-mi permite o concluzionare obiectivă, doar cheltuielile la care am fost supusă îmi dau o vagă idee a presiunii ce apasă lunar pe umerii prietenilor și rudelor mele !

Ultima surpriză deosebit de plăcută am trăit-o în gară. În căutarea unei lecturi adecvate pentru un drum lung cu trenul, am redescoperit ziarul Jurnalul Național. Ziarele sunt cea mai bună lectură la drum lung și legănat unde citești pe fugă și nu dorești analize literare sau tabele bursiere. Totuși acest ziar mi-a oferit ceva în plus, anume am regăsit două din romanele pe care le credeam dispărute fără urmă și anume ”Cișmigiu & Comp." și ”Bună dimineața, băieți !” ale lui Grigore Băjenaru. Cu o prefață de Paul Cernat, această carte, ce conține ambele romane, este un bestseller pentru toate vârstele și un deliciu literar.

Plină de entuziasmul regăsirii, am răsfoit cu atenție și paginile ziarului la inițiativa căruia a luat naștere această acțiune pro cultură și literatură. Ziar ce mi-a capturat interesul pe parcusul întregului drum reamintindu-mi că mai există și ziare ce merită să fie cu atenție răsfoite, datorită calității lor.

Am să citez din prezentarea facută în ziar a cărții de către Claudia Dâmboveanu: ”Fără Eminescu am fi fost mai săraci și mai altfel, fără Creangă n-am fi știut vreodată să ascultăm și să spunem povești, iar fără marele și bunul Nichita nu ne-am fi izbit tâmpla de stele, duși în sus de fericire... Grigore Băjenaru nu face parte din tagma celor n-am fi fost sau n-am fi reușit să... Dar e genul de scriitor, care asemeni Cellei Serghi, lui Mihai Drumeș, sau lui Constantin Chiriță ți se lipește de suflet atunci când îl citești.”...

Eu închei această incursiune în atmosfera anului 2009 spunând: orice vis poate deveni realitate dacă încerci să faci ceva pentru a-l împlini.

 

 

Giorgia Seeholzer,

Lucerna

 

Anonymous Sat, 08/01/2009 - 22:14

Ca o complectare, mai jos o adresa interesanta ce poate fi vizionata atat in limba romana cat si engleza. Apoi la fiecare poza, in stanga sagetilor de avans, se afla un buton "info" cu multe informatii utile. Cand se deschide site-ul trebuie dat pana jos pt ca "intra" se afla mult sub Romania...deci vizionare placuta :)
 
http://www.patrimoniuromanesc.ro/
 
 
Giorgia