Elveția și asigurările ei medicale complementare

Asigurările medicale complementare conform VVG/LCA
(Zusatzversicherungen / Assurances complementaires)

Cel puţin teoretic asigurarea medicală obligatorie acoperă toate cheltuielile necesare pentru îngrijirea medicală în caz de boală sau accident, cu participările la costuri definite de lege (francize, cote-părţi etc.). Totuşi realitatea a demonstrat că de multe ori pacientul simte nevoia, din diverse motive, de a beneficia de prestaţii mai multe, de o acoperire mai bună a anumitor prestaţii (salvare, ochelari, Spitex, cure, tratamente balneare, fizioterapie, medicamente speciale, tratatamente şi medicamente de medicină alternativă) sau de confort şi eventual grad mai ridicat (cameră de 1-2 paturi la spital, acces la orice spital public din Elveţia, condiţii de internare de tip semiprivat sau privat etc).

Din această cauză societăţile de asigurare medicală au oferit totdeauna şi o serie de produse de asigurare legate de asemenea prestaţii medicale. Ele intră sub incidenţa legii VVG/LCA (ca practic toate celelalte tipuri de asigurări din Elveţia) şi, întrucât nu sunt obligatorii, admiterea unei persoane este legată de starea ei de sănătate la momentul cererii de aderare şi, foarte des, şi de vârstă. În afara de aceasta termenele şi condiţiile de reziliere sunt diferite de cele ale asigurării obligatorii (1 - 5 ani). Multe din ele pot fi încheiate cu francize sau fără, alegere care influenţează bineînţeles tariful. Majoritatea tarifelor cresc cu vârsta, în general la fiecare 5 ani. O excepţie interesantă este uneori asigurarea tip semiprivat/privat pentru femeile însărcinate.

Deoarece fiecare societate de asigurare medicală are propriile sale asigurări complementare, foarte diferite una de alta din toate punctele de vedere (prestaţii, preţ, termene de reziliere etc), cei mai mulţi asiguraţi în general nu ştiu decât foarte aproximativ ce fel de asigurări complementare au semnat (în general oferta standard a fiecărei societăţi şi deci cea mai avantajoasă pentru ea) şi se "trezesc" abia atunci când vor să o "folosească" sau când preţul primei de asigurare devine oneros, cum a fost şi este cazul cu asigurarea în spitale semiprivate sau private pentru persoanele în vârstă, de exemplu.

Voi încerca totuşi, în cele ce urmează, să enumăr şi să explic pe cele mai curente şi diverse variante de condiţii de asigurare legate de ele. Îmi voi permite şi câteva observaţii, păreri legate de ele, fără referire directă la o societate sau alta, cât şi câteva sfaturi legate de situaţiile sau cazurile când raportul preţ/servicii oferite sunt favorabile asiguratului (când merită să dai banii pe ele).


Asigurări complementare legate de spitalizare
Asigurarea obligatorie acoperă cheltuielile legate de spitalizare în spitalele publice ale cantonului de domicliu cu menţiunile şi excepţiile amintite în articolul precedent privind asigurarea obligatorie.

Toate societăţile de asigurare medicală mai oferă următoarele tipuri de asigurări complementare legate de spitalizare:

a. Asigurare de spitalizare în divizie comună pentru toată Elveţia
Asiguratul poate poate să decidă singur în care spital public din Elveţia vrea să fie tratat, operat etc, dar nu poată să "aleagă" doctorul, profesorul care îl tratează, operează.

Asigurarea poate fi utilă în anumite cazuri: naştere în spitalul şi localitatea unde lucrează ginecologul care cunoaşte viitoarea mamă de multă vreme (ginecologul de "încredere" care a urmărit-o ani de zile înainte de căsătorie), tratamente sau spitalizare pentru locuitori ale unor cantoane fără spitale, clinci publice universitare sau care locuiesc în localităţi vecine cu oraşe mari (şi spitale publice adecvate) dintr-un canton vecin, operaţii sau tratamente pentru care un pacient nu are "încredere" în spitalele cantonului său de domiciliu. În cazurile în care medicul de famile ştie că în cantonul de domiciliu pacientul nu poate fi tratat/operat, pacientul este trimis la un spital dintr-un alt canton conform Legii KVG/LAMal.

b. Asigurare în spitale, clinici de tip semiprivat sau privat
Asigurarea permite, de asemenea, accesul la o serie de spitale, clinice semiprivate sau private cu care societatea are acorduri semnate (în principal e vorba de tarife). Ea este oferită şi în variantă "mondială" adică pacientul poate alege şi dintr-o listă de spitale, clinici din lumea întreagă. Există şi societăţi care oferă şi tipuri de asigurări în care pacientul poate alege, în funcţie de situaţie, internarea în divizie comună, semiprivată sau privată.

Acest tip de asigurare complementară a fost deseori încheiată de către clienţi cu ani în urmă pentru că, de exemplu, în spitalele publice cu secţii tip semiprivat aveau dreptul la camere cu cel mult două paturi (atunci în spitale publice erau camere cu 6-16 paturi). Astăzi situaţia e mult diferită şi, întrucât acest tip asigurare a devenit oneroasă din punct de vedere financiar (pentru persoanele în vârstă), câteva societăţi de asigurare propun şi o variantă intermediară mult mai ieftină: şedere garantată în camere de 1-2 paturi şi tratament de tip diviziune comună.

Observaţii utile:

• Clientul interesat de o asemenea tip de asigurare trebuie să citească foarte atent condiţiile de asigurare mai ales când preţul ei este suspect de mic întrucât ele pot cuprinde o serie de restricţii: şedere limitată în timp (dacă tratamentul nu este terminat pacientul e transferat în diviziunea tip comun), limitare numai la cantonul de reşedinţă, mai multe liste de spitale sau clinici (mai restrânse, mai largi). Există, de asemenea, francize care influenţează tariful primei.

• Ceea ce merită de reţinut este faptul că există puţine spitale sau clinci speciale pentru copii care au astfel de secţii separate.

• După semnarea contractului există uneori perioade de "aşteptare" (carenţă) până la intrarea ei în vigoare, de obicei pentru maternitate sau pentru persoane în vârstă a căror admitere este, de altfel, acceptată de puţine societăţi de asigurare.

• Asigurarea tip semiprivat sau privat a devenit, datorită preţului ei, "restrictivă" pentru foarte multă lume. Ea merită să fie făcută numai dacă cineva are dubii asupra calităţii îngrijirii medicale în diviziunile de tip comun, dacă se crede expus prin felul de viaţă la accidente (deşi pentru astfel de riscuri există şi alte tipuri de asigurări poate mai avantajoase) sau uneori viitoarele mame pentru naştere.

• Societăţile de asigurare propun foarte rar în ofertele standard această variantă, în schimb numeroşi consilieri independenţi o propun fiind extrem de bine comisionată.

Asigurări complemetare pentru tratamente ambulatorii şi medicamente
Această categorie de asigurări propun o serie de prestaţii care există în asigurarea obligatorie (cure, fizioterapie, ecografii pentru femei însărcinate, ochelari, aparate ajutătoare, ambulanţă, servicii tip Spitex) ca şi altele care nu sunt sau nu mai sunt acoperite de asigurarea obligatorie (medicină alternativă, medicamente limitate sau speciale). Ele sunt de diferite clase, plătind în general între 60 - 90% din cheltuieli sau un număr mai ridicat (zile, şedinţe). Atunci când asiguratul este tânăr şi sănătos practic nu le utilizează. Ele pot deveni necesare si utlile (din punct de vedere financiar) după o anumită vârstă sau după accidente (cure, terapii diverse în plus).

Decizia de alegere trebuie luată în mod obligatoriu înainte de avea nevoie de ele (I>când starea de sănătate şi uneori vârsta o permit) pentru că după ce ele devin utile, societăţile nu mai permit accesul la ele (nu poţi asigura o locuinţă contra incendiului după ce a luat foc!). Sfaturi generale în acest sens sunt foarte greu de dat. Dacă este utilă sau nu, depinde de situaţia particulară, de părerea personală a fiecărui client chiar dacă unele variante nu sunt scumpe (merită să dai banii pe ele!).


Asigurări complementare pentru indemnizaţii şi capitaluri
Această categorie de asigurări asigură diverse sume de bani pentru perioada de spitalizare (zilnice), de boală sau/şi accident sau capitaluri în caz de invaliditate si deces.

Astfel există:

• "faimoasele" indemnizaţii zilnice pentru perioada de spitalizare.

Ele pot fi încheiate şi cu perioade de carenţă după un anumit număr de zile de spitalizare (3, 7 zile etc.) şi atunci este mult mai ieftină. Ele şi-au pierdut de mult sensul şi utilitatea întrucât persoanele care lucrează sunt asiguraţi în general în mod obligatoriu de către firmă (standard 80% din salariu) pe întreaga perioadă de incapacitatea de muncă (nu numai pe perioada de spitalizare) iar pensionarii primesc oricum pensia tot timpul (şi când sunt bolnavi!). Nenumăraţi clienţi le plătesc şi astăzi (uneori tariful este sub un franc dacă indemnizaţia e derizorie şi are câteva zile de carenţă) de ani de zile pentru că erau cuprinse cu mulţi ani în urmă în ofertele standard ale unor societăţi.

• Indemnizaţii zilnice pentru perioada de incapacitate de muncă.

Ele pot fi încheiate de către salariaţii care au o asemenea asigurare deja la locul de muncă (80% din salariu), pentru diferenţa de 20% sau de către independenţi în conformitate cu venitul anual declarat în foaia de impozit. Ele intră de fapt sub incidenţa legii KVG/LAMal care interzice ca un salariat să câştige mai mulţi bani pe perioada de incapacitate de muncă decât venitul anual pe care îl are în mod curent. Pentru a le încheia societăţile de asigurare cer o fişă recentă de salarizare sau declaraţia de impozit. Dacă un asigurat o "foloseşte" la un moment dat, trebuie să ramburseze suma în plus primită ilegal dacă faptul e descoperit.

Şi această indemnizaţie se poate încheia cu perioade de carenţă (3 zile până la câteva luni) iar tariful se calculeză pe franc zilnic asigurat în funcţie de perioda de carenţă aleasă şi are o durată la alegere limitată (365, 730, 1.095 de zile din 450, 900 respectiv 1.350 zile consecutive). Dacă ea este la un moment "consumată" asigurarea o reziliază şi nu se mai poate reînnoi sau încheia cu o altă societate.

În general ea merită să fie făcută cu o carenţă (perioadă de aşteptare) de minim 30 zile pentru că altfel este extrem de oneroasă, iar folosirea ei "abuzivă" nu e aproape niciodată în favoarea asiguratului.

• Capital pentru caz de invaliditate sau deces

Acest tip de asigurare este oferit nu numai de societăţile de asigurare medicală ci şi de cele generale. Ele pot fi încheiate numai pentru invaliditate sau numai pentru deces, în caz de boală, în caz de accident sau combinat.

Observaţii utile:
- Mărimea capitalului şi riscurile asigurate depind totdeauna de situaţia particulară (salariat, independent, copil, casnică), de vârstă, mod de viaţă etc. Ca atare nu pot fi date recomandări cu caracter general. Ele există de multe ori sub diverse forme în alte asigurări (SUVA/CNA, asigurare auto, asigurare de viaţă, asigurare de pensie de tip 3A sau B) şi deseori clienţii sunt supraasiguraţi dublu şi triplu.
- În general părinţii nu acordă atenţia necesară (din neştiinţă sau alte motive) asigurării copiilor în caz de invaliditate (cauzată de accident în special). Dacă îngrijirea medicală este acoperită (să zicem mulţumitor) de către asigurarea obligatorie, invaliditatea este însoţită, din nefericire, de multe alte cheltuieli suplimentare extrem de ridicate. Un salariat care devine invalid are o asigurare SUVA/CNA şi o rentă (cel puţin), pe când un copil care nu este asigurat decât cu asigurarea obligatorie de boală, în caz de invaliditate nu primeşte rentă (pentru că nu a lucrat încă nici o zi) şi devine un caz pentru ajutorul social, chiar dacă poate să lucreze la un moment dat cel puţin parţial.


Asigurări speciale
În această categorie am trecut asigurările complementare care merită rareori să fie încheiate, după părerea mea personală: asigurarea dentară, asigurări legate de călătorii în străinătate, asigurări juridice limitate la cazurile medicale. În afara de asigurarea dentară ele nu sunt oferite de toate societăţile de asigurare medicală.

Mă voi opri numai asupra asigurării dentare pentru că părerea mea nu corespunde de multe ori cu cea a clienţilor, în special părinţi. Despre celelalte stau la dispoziţie personal celor interesaţi sau la dorinţa unui grup mai larg am să le tratez eventual separat.

Asigurarea dentară
Nu e un secret pentru nimeni faptul că tratamentele dentare în Elveţia sunt foarte scumpe. Fiindcă materialul de faţă se adresează în special diasporei române părerea mea (nu recomandare sau sfat!) "standard" este: Trataţi-vă dinţii în România! Există şi în Elveţia dentişti de origine română sau nu, care, după informaţiile mele, au tarife mai "omeneşti", dar la acest subiect mă feresc să dau sfaturi în scris.

Exceptând copiii pâna la vârsta de 5 ani, cererea de aderare la acest tip de asigurare trebuie însoţită obligatoriu de către o fişă completată de dentistul "pacientului". Toţi dinţii cu "risc", trataţi sau nu, sunt excluşi din asigurare.

Asigurarea nu acoperă decât o parte din costuri (60 - 90%) şi suma este limitată anual sau pe perioadă mai lungă. Ea este însoţită de cele mai multe ori de o perioadă de carenţă (12 luni în general). Un capitol separat îl reprezintă aparatele ortodentare de corectare a poziţiei dinţilor la copii şi adolescenţi care sunt coasigurate sau sunt asigurate separat. Tarifele variază în funcţie de procentul de costuri asigurat, de suma totală anuală asigurată şi cresc, bineînţeles, cu vârsta.

Asemenea asigurări pot fi eventual avantajoase la copii şi adolescenţi când primele sunt încă, să zicem, suportabile, în rest fiecare client trebuie să decidă singur, citind atent condiţiile de asigurare şi tarifele, dacă merită să dea banii pe ea.

Constantin Moldovan

INTORIG GmbH

Versicherung & Vorsorge Beratung
Conseil en Assurance et Prévoyance
Tel: 031 762 05 47
Fax: 031 762 05 46
Mobil: 079 222 54 50