Centrul Cultural Român din Neuchâtel vă invită la Adunarea Generală a asociaţiei, eveniment ce va avea loc duminică, 21 noiembrie 2004, ora 16:30, la restaurantul Le Cercle National din Neuchâtel, Flandres 1, Place Pury. Se poate parca în parcările acoperite Port sau Beau Rivage.

Sunt invitaţi membrii CCRN şi persoanele care doresc să devină membri CCRN .

Ordinea de zi:
Prezenţa
Adoptarea ordinii de zi
Admiteri, demisii, efectivul membrilor CCRN
Prezentarea rapoartelor preşedintei, casierului şi verificatorilor de conturi
Raport de activitate 2003-2004 şi proiecte pentru anul 2005
Propunerea şi alegerea preşedintelui(ei), comitetului director (se caută un casier) şi verificatorilor de conturi
Diverse

Avem plăcerea să vă invităm la a doua Adunare Generală a CCRN şi sperăm într-o prezenţă numeroasă.

Vă reamintim că posturile ocupate în cadrul comitetului director sunt eligibile cu ocazia adunării generale. În acest sens vă invităm să reflectaţi şi să intraţi în contact cu noi înainte de 21 noiembrie.

Întâlnirile şi activităţile noastre s-au bucurat de mult succes datorită bunăvoinţei persoanelor care s-au oferit voluntari la acţiunile noastre. Le mulţumim călduros şi pe această cale. Pentru a putea continua în acelaşi ritm sperăm să avem în continuare sprijinul şi participarea dumneavoastră activă. Vă invităm să veniţi cu idei şi vă vom sprijini în realizarea lor, spre bucuria şi plăcerea tuturor.

Anul acesta ne-am gândit să vă prezentăm un film înaintea Adunării Generale. Este vorba de „Maria“, un film realizat de Călin Netzer care a primit mai multe premii la Festivalul Internaţional al Filmului de la Locarno din august 2003. Vom difuza acest film românesc, subtitrat în engleză, la ora 14:00 la restaurantul Le Cercle National. La 16:30 vom continua cu Adunarea Generală. Seara va continua cu o cină (facultativă). Meniul propus.

Vă rugăm să vă înscrieţi completând acest formular până pe 10 noiembrie.

Vă mulţumim anticipat şi ne bucurăm să ne revedem în curând.

În numele Comitetului Director,
Liliane Broillet, preşedintă.






CCRN înapoi prima pagină