"Mon nom" este povestea unui bărbat de 63 de ani ce pleacă în căutarea trecutului său, având vagul presentiment că a comis o crima, demult, de care nu mai ştie nimic. În cursul introspecţiei sale se loveşte de două handicapuri: pe e o parte picioarele sale bolnave îl împiedică să meargă mai mult de 200 de metri, limitând raza de acţiune; apoi, fiind străin, dispune de un bagaj de cuvinte foarte restrâns, 1000 de cuvinte şi 200 de metri în căutarea trecutului.

Născut în Bucureşti din 1969, Eugčne ajunge în Elveţia împreună cu familia la vârsta de 6 ani. După studiile în Litere şi-a consacrat majoritatea timpului scrisului. El scrie pentru "Nouveau Quotidien". Prima sa carte, "Quinze mčtres de gloire", apărută la Editura Les Editions de l'Aire, este o compilaţie a cronicilor sale. A doua carte, "L'Ouvre-boîtes" iar apoi "Mon nom", o combinaţie de roman şi fals jurnal intim, confirmă faptul că Eugčne este unul din autorii cei mai originali din Elveţia de limba franceză.

Romanul "Mon nom", subiectul întâlnirii literare din 17 septembrie, a fost publicat de Editura Les Editions de l'Aire din Vevey







Centrul Cultural Român din Neuchâtel are plăcerea să vă invite duminică 17 septembrie, începând cu ora 11:30, la Pique-Nique, la Chalet de l'Amicale fribourgeoise, Echo des Monts, Cernier (NE). Locul de întâlnire este la 10 minute distanţă de Neuchâtel, în spatele colegiului Fontenelle. harta

Sunteţi rugaţi să vă aduceţi mâncare de picnic şi veselă. Vă vom oferi băuturi la preţ redus. De asemenea vă sugerăm să aduceţi mâncare ce poate fi uşor împărţită pentru ca noi să organizăm un bufet din care să guste toată lumea (fără grill).

De la ora 15:00 vă propunem o întâlnire cu Eugčne, un tânăr scriitor născut în Bucureşti, care ne va prezenta ultimul său roman Mon nom. Autorul va citi câteva pasaje din carte şi vom putea schimba câteva impresii cu el.

Sunteţi rugaţi să completaţi formularul de înscriere şi să-l trimiteţi până în data de 14 septembrie la adresa indicată în formular.


Harta detaliată
Clic pentru harta lărgită
Dorim să vă reamintim, de asemenea, că la Adunarea generală a CCRN din 11 noiembrie vom avea nevoie de dumneavoastră pentru a dezbate viitorul Centrului cultural român din Neuchâtel.

Ne bucurăm să vă întâlnim curând în Cernier!

În numele comitetului,
Liliane Broillet
preşedintă




înapoi CCRN prima pagină