Marturisesc ca acum cativa ani,nici macar nu voiam sa aud de “pasta”. Pur si simplu nu-mi “placea”. De atunci insa, s-au schimbat lucrurile. Am invatat diverse “secrete”, am descoperit diverse savori; partea mai faina este ca ai “multe grade de libertate” si ca te poti "juca" .
PASTA CON GAMBERI
Ingrediente pentru 4 persoane:
-500 gr “de reginette”
Cara Mia (pasta scurta,lata si…ondulata)
-400 gr de creveti congelati,decorticati, dar cu codita (se gasesc la Migros si la Coop )
-250 gr rosii cherry(pomodorini) sau 2-3 rosii bine coapte
-5-6 catei de usturoi
-ardei iute(1)
-origano si busuioc uscat, paprika (cam cate ¼ lingurita din fiecare)
-patrunjel proaspat
-1-2 linguri ulei de masline si 1 lingurita de unt-
-2 linguri de saucenhalbrahm(demi-creme pour sauces)-se gaseste la migros- sau pur si simplu smantana
-grana-padana rasa sau parmigiano reggiano (tipuri de branza ,se gasesc la migros sau coop, in pachetele de diverse gramaje)
Mod de lucruCrevetii se pun intr-un ciur si se dau sub jet de apa rece. Se lasa la scurs.
Rosiile cherry spalate si taiate in jumatati se pun intr-un castronel cu un praf de sare, origano si busuioc.
Intr-o oala se pune la fiert apa sarata pentru paste.
Intr-o tigaie anti-adeziva, mai inalta, se incalzeste la foc iute uleiul si untul,ardeiul iute taiat in fasii (fara semnite), cateii de usturoi .
Se adauga crevetii. Se amesteca timp de vreo 4-5 minute, pana ce crevetii incep sa se rumeneasca.
Se adauga rosiile, un praf de paprika si se micsoreaza focul.
Cand fierbe apa se“arunca” pasta si se lasa pana devine “al dente” ,amestecand usor din cand in cand, pentru a nu se lipi de fundul oalei.
La sosul din tigaie se adauga 1,2 polonice mici din apa in care fierbe pasta si saucenhalbrahm.
Se scurge pasta si se clateste sub jet de apa calda. Se scurge din nou,se adauga in tigaie, si se “salta” pt 2-3 minute.
Se repartizeaza in farfurii, se presara patrunjel tocat si grana padana.
Pofta buna!
Varianta: Se pot inlocui crevetii cu somon afumat(250 gr)- alta savoare, alt nume:"Pasta con salmone affumicato", super buna!
Observatii: Se pot utiliza, in loc de “reginette”, tagliatele sau spaghetti(dar in cantitati mai mici, respectiv 400gr)
Daca se folosesc rosii in loc de rosii cherry, trebuie indepartata coaja si taiate in cubulete.
Pentru a fi mai ...dietetica, nu se utilizeaza unt si saucenhalbrahm, dar parca nu e nici chiar atat de gustoasa

.
TIPS :
1)Atentie la timpul de fierbere al pastei (in general, indicat pe pachet). De preferat sa fie la limita inferioara, intrucat pasta trebuie sa “salte” si cu sosul. ( Pasta “rascoapta” are un gust de-ti vine s-o arunci!).
2)In principiu se socotesc 100 gr pasta/persoana, iar pt fierbere se socoteste 1 litru de apa/100 gr pasta.