Skip to main content

Întâlniri cu scriitorul Marius Daniel Popescu în Lausanne şi Bussigny, actualizat

Ambasada română în Elveţia organizează, în colaborare cu Asociaţia studenţilor români din EPFL (A/RO), o întâlnire cu scriitorul de origine română Marius Daniel Popescu, recentul laureat al Premiului Robert Walser 2008 şi al Premiului cultural pentru literatură al cantonului Vaud 2008.

Întâlnirea va avea loc miercuri, 12 noiembrie, de la ora 17:30, la EPFL, sala CO 016; scriitorul va citi câteva pasaje din recentul roman "La symphonie du loup".

Pentru cei care nu cunosc zona, vă prezentăm mai jos o poză a EPFL-ului cu indicaţii despre cum se ajunge din staţia de metrou pânp la clădirea CO. Odată intrat(ă) în cladire, trebuie coborât la nivelul 0, scările sunt chiar în faţa uşii. A doua poză arată harta acestui nivel. Membrii A/RO vor lipi afişe/indicatoare care sa ghideze în direcţia corectă.

 

Harta pentru întâlnirea cu scriitorul Marius Daniel Popescu, 1

 

 

 

Harta pentru întâlnirea cu scriitorul Marius Daniel Popescu, 2

 

 

La final va avea loc un mic apéro, în timpul căruia scriitorul va da autografe.

Mai multe informaţii se pot obţine de la Diana Cireşan, preşedinta A/RO, prin e-mail.

 

Actualizare 23 octombrie:

Întâlnirea va avea loc la ora 17:30 şi nu la 17:00, cum era anunţat iniţial.

 

Actualizare 10 noiembrie:

Dacă rataţi lectura de miercuri mai aveţi o şansă: "Association Bussigny Culture" organizează joi, 13 noiembrie, o întâlnire cu scriitorul Marius Daniel Popescu în Ciné-clubul din Bussigny, de la ora 20:30. Mai multe amănunte puteţi găsi pe site-ul asociaţiei.