Invitație la o expoziție de artă contemporană

Invitație la o expoziție de artă contemporană

Trimis de georgepopescu la Mie, 09/30/2015 - 08:44

Avem plăcerea să vă invităm miercuri, 7 octombrie, între orele 18:30 și 20:30, la vernisajul expoziției “Camera Penelopei”. Expoziția va fi deschisă în Geneva, în perioada 7-11 octombrie 2015, la Galeria Ruine de la adresa: Rue des Vollandes 15, 1207 Geneva.

Pe durata celor cinci zile avem programate două evenimente. Joi, 8 octombrie, la ora 18:00, veți avea ocazia să ascultați fragmente din romanul Penelopiada al scriitoarei canadiene Margaret Atwood, sursă de referință în tematica abordată în instalațiile pe care le propunem în această expoziție. Totodată, domnul profesor doctor Gabriel Monet ne va bucura cu câteva citate din Homer, în greaca veche.

Atașat acestui mesaj găsiți mai multe informații despre temele instalațiilor incluse în această expoziție, dar și câteva date de reper despre activitatea noastră în domeniul artelor vizuale.

În ultima zi de expoziție, duminică 11 octombrie, la ora 18:00, vă invităm la destructurarea instalațiilor noastre, prilej cu care vom oferi fotografiile expuse celor care doresc să păstreze o amintire din periplul nostru imagistic.

Vă așteptăm cu drag,
Delia și Mioara

 

 

 

 

Add comment

Autentificare sau înregistrare pentru a posta comentarii

 


 Despre noi    Termeni de utilizare    Abonarea la ştiri    Donaţii    Implică-te şi tu!    Contact         Hosting by