Invitație la un Concert de caritate pro #Colectiv

Invitație la un Concert de caritate pro #Colectiv

Trimis de Ana-Maria Chitu la Sâm, 01/09/2016 - 22:16

Pianista de origine română Oana Dinea, împreună cu pianiștii Philippe Boaron, Valentina Gheorghiu, Dinu Mihăilescu și Cédric Gremaud organizează vineri, 5 februarie 2016, în Geneva, un concert de caritate în favoarea victimelor rămase în viață în urma tragicului incendiu din Clubul bucureștean Colectiv din 30 octombrie 2015.


Banii strânși vor fi transmiși Fundației Estuar, care îi va dona persoanelor arse în urma acelui incendiu.
 

Când auzim cuvântul Colectiv, instinctiv avem o stângere de inimă... Ne aducem aminte cu durere tot ce s-a întâmplat în acea seară de foc: o mulțime de tineri participanți la concert au murit pe loc și multi alții și-au pierdut ulterior viața din cauza arsurilor și a substanțelor toxice inhalate.

 

Dar Colectiv nu trebuie să însemne doar moarte și durere. E timpul ca Colectiv să însemne speranță... Speranță că așa ceva nu se va mai întâmpla niciodată, dar mai ales speranță pentru cei care au supraviețuit... Ei au mare nevoie...

 

O mână de tineri pianiști români aflați la studii în Elveția au convins cunoștințe și prieteni din țara gazdă să li se alăture într-un demers caritabil: ajutarea supraviețuitorilor acestei dureroase tragedii.

 

Pe 5 februarie 2016 puteți ajuta și voi!

 

Vă invităm la ora 20:00 să participați la Concertul Caritabil susținut la

Sala Agostini

rue François d'Ivernois 7

1206 Genève

 

Vor concerta pianiștii:

Oana Dinea

Philippe Boaron

Cédric Gremaud

Valentina Gheorghiu

Dinu Mihăilescu

 

Intrarea  este liberă.

Concertul va fi urmat de un Apéro și o colectă la final.

Vă rugăm să faceți rezervările neapărat prin e-mail: oanadineaconcerts@gmail.com

 

În program:

 

Franz Schubert - Fantezie pentru pian în Fa minor (la patru mâini) D. 940

Soliști: Philippe Boaron și Cédric Gremaud

 

 

Franz Liszt - Valea lui Obermann

Solist: Dinu Mihăilescu

 

 

Serghei Rachmaninov - Romanță  pentru șase mâini

Soliști: Valentina Gheorghiu, Philippe Boaron și Dinu Mihăilescu

 

 

Franz Schubert - Impromptu op. 142, nr. 3, în Si bemol major

Solistă: Oana Dinea

 

 

Albert Lavignac - Galop-marș la opt mâini

Soliști: Oana Dinea, Valentina Gheorghiu, Dinu Mihăilescu și Philippe Boaron

 

 

Philippe BOARON

După ce a studiat la Geneva, în clasa îndrumată de Madile Volken, Philippe Boaron se îndreaptă către Conservatorul din Lausanne pentru a-și aprofunda  studiile. Aici lucrează succesiv sub îndrumarea lui Fernando Rossano și a lui Pascal Godart, obținând titlul de Master of Arts în Pedagogie Muzicală. În prezent profesor la Școala Internațională din Geneva, Philippe Boaron s-a remarcat la diferite festivaluri, unde a colaborat cu maeștri renumiți. Împreună cu Cédric Gremaud a format o echipă redutabilă: Duo & Co, formulă în care au câștigat numeroase concursuri.

 

 

Cédric GREMAUD

 

Învață pianul de la 6 ani; la 9 ani are prima reprezentație în public. Studiază la Geneva, Montreal și Moscova sub îndrumarea unor profesori de renume. Laureat al mai multor concursuri și festivaluri internaționale, în prezent urmează cursuri post-universitare de specializare la Geneva - CAS (Certificate of Advanced Studies), la clasa maestrului Cédric Pescia.

Împreună cu Philippe Boaron și câțiva pianiștii români va cânta la concertul pro Colectiv.

 

Dinu MIHĂILESCU

 

Urmând tradiția muzicală a familiei, Dinu începe să studieze muzica la vârsta de cinci ani. Urmează cursurile Colegiului Național de Artă din Timișoara și apoi se îndreaptă spre Universitatea Națională de Muzică din București.  În 2009 ajunge să studieze la Conservatorul din Geneva, la clasa maestrului Dominique Weber și să obțină titlul de Master în Pedagogie Muzicală - Instrument și  Master în Interpretare Solo. Parcursul muzical l-a adus în compania unor pedagogi precum Leon Fleisher, Dimitri Bashkirov și Mennahem Pressler. În calitate de solist colaborează îndeaproape cu principalele orchestre din România  și cu orchestra Conservatorului din Geneva, unde urmează în prezent studii post-universitare de specializare - CAS (Certificate of Advanced Studies), tot la clasa maestrului Cédric Pescia.

 

Dinu Mihăilescu este laureat al numeroase concursuri și festivaluri, dintre care menționăm: Premiul de excelență al Rotary Club - România, Premiul François Dumont și Georges Filipinetti - Geneva, etc.

 

 

Oana DINEA

 

Originară din Cluj, Oana începe studiul pianului la vârsta de șapte ani, în orașul natal. Participă încă din copilărie la diferite concursuri și festivaluri interne și internaționale, unde se face rapid remarcată. Dragostea și sensibilitatea muzicală se transformă în regulă de viață.

 

După liceu este admisă la Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj. În 2007 pleacă la Geneva unde începe studiile de Master Concert sub îndrumarea maestrului Weber – având în proiect un al doilea Master,  în Pedagogie Muzicală.

A studiat sub îndrumarea  maeștrilor Leon Fleisher, Julian Martin, Robert McDonald, Jose Ramon Mendez, Bruno Rigutto, Irene Russo, Stephen Kovacevich, Krystof Jablonski, Maria Gambaryan.

În timpul studiilor a cântat în Polonia, România, Elveția iar în prezent este profesoară de pian la Conservatorul Popular de Muzică, Teatru și Dans din Geneva și la Școala Socială de Muzică din Lausanne. În ciuda programului încărcat, nu renunță la recitaluri solo sau la spectacolele care îmbină muzica și dansul.

 

  

Valentina GHEORGHIU

 

Provenită dintr-o familie de muzicieni, Valentina începe să studieze muzica la varsta la care alți copii învață să scrie. A urmat cursurile Liceului de Muzică „George Enescu“ după care a urmat Conservatorul bucureștean. În același an în care și-a susținut licența, a fost acceptată la Conservatorul din Geneva pentru a-și continua studiile la clasa maestrului  Nelson Goerner, obținând titlul de Master Concer  în 2012. Doi ani mai târziu obține și titlul de Master în Pedagogie Muzicală - Instrument.

 

Laureată a diferite concursuri și festivaluri printre care și Concursul Internațional „Jeunesse Musicale“, Valentina susține concerte și recitaluri nu numai pe marile scene ale României, ci și  în Germania, Italia, Franța și Elveția. În prezent face studii aprofundate sub îndrumarea maestrului Dominique Weber - CAS (Certificate of Advanced Studies) și își dezvoltă cariera pedagogică ținând cursuri în cadrul Conservatorului Vaud-Est.

 

***

 

Faceți un gest de omenie pentru cei aflați în durere! Veniți la concert și Donați!

 

Terapia necesară victimelor unor astfel de accidente este foarte costisitoare: majoritatea materialelor necesare tratamentelor nu prea se găsesc în România, așa că trebuie aduse din străinătate, unde costurile sunt apreciabil mai mari... Dacă ne gândim numai la cât costă o cutie de aspirină în Elveția, și nu numai aici, ne putem face rapid o idee asupra fondurilor necesare pentru tratamentele care trebuie să salveze și să ușureze viața acestor frați ai noștri... Fundația Estuar s-a implicat și se implică și ea în strângerea și gestionarea fondurilor pentru ajutarea supraviețuitorilor tragediei de la clubul Colectiv și acoperirea cât mai multor cheltuieli din cele pentru:
- diverse forme și proceduri de recuperare post-spitalizare
- medicamente, unguente
- fizioterapie
- cazare și transport pentru supraviețuitori și familiile acestora în afara țării sau în țară, în cadrul procesului de recuperare, atunci cand este nevoie
- suport psihologic profesionist pentru supraviețuitori și familiile acestora sau familiile persoanelor decedate, inclusiv pentru copiii minori
- transport zilnic de acasă la spital și invers (pentru persoanele care nu au posibilitatea de a fi transportate în condiții de siguranță, pentru schimbarea pansamentelor, pune la dispoziție un mijloc de transport)
- diverse produse și echipamente medicale de protecție (fiecare caz e unic și trebuie tratat individualizat).

 

 

Ana-Maria Chițu, Lucerna

 

Add comment

Autentificare sau înregistrare pentru a posta comentarii

 


 Despre noi    Termeni de utilizare    Abonarea la ştiri    Donaţii    Implică-te şi tu!    Contact         Hosting by