Skip to main content

Mai pe înțelesul tuturor: practica ne omoară, că teoria...

Câteva răspunsuri pentru cei ce se gândesc că într-o zi ar vrea sau ar putea să se instaleze în Elveția. O contribuție de Cora Saurer Chioreanu, RO-CHance, Berna

La excelenta idee a Consulatului român de la Berna de a publica un ghid pentru cei ce doresc informații despre libera circulație a românilor în și prin Elveția, se adaugă nenumăratele articole și referințe de pe site-urile românilor din Diaspora, cu precădere informațiile de pe www.casa-romanilor.ch.

Pe de altă parte este tot mai numeroasă solicitarea de informații din România și din alte țări pe lângă asociațiile de români și alte organizații de promovare a culturii românești, ceea ce este legitim și de înțeles. Elveția rămâne pe undeva un dor ascuns...

Cum în ultima vreme a trebuit să spunem lucrurilor pe nume mai mult decât de obicei, contribuția de față dorește să aducă un punct de vedere poate mai util cetățeanului de rând decât broșurile oficiale, care sunt întru totul corecte, valabile și foarte clare. Din păcate răspunsul frustrant și cinic „Domle nu se poate” este foarte frecvent. Dar dacă dispunem de câteva informații poate trecem mai ușor peste el și știm cum să îi dăm replica.

Pe înțelesul tuturor: ce se poate face?

Informațiile din presa românească apărute în preajma votărilor pentru libera circulație, precum și cele, repetăm, excelente din ghidul consular, sunt valabile așa cum orice lege este valabilă: în termeni generali și totul se interpretează, se adaptează de la caz la caz... Condiția statului federal elvețian este în acest sens favorabilă, pentru că nu există o linie dreaptă de netrecut, deși s-au semnat tratate și înțelegeri, ele se aplică diferit și chiar dacă legea este pentru toate cantoanele, există în fiecare dintre ele elemente care completează sau restrâng acești parametri generali pe care ni-i dă ghidul consular. Și aici e punctul cheie.

În momentul în care se ia decizia unei emigrări fie ea și temporare, persoanele hotărâte la acest pas, în ceea ce privește Elveția, trebuie să își pregătească foarte bine drumul. Nivelul socio-cultural și mai ales al cercurilor de cunoscuți este definitoriu aici în Elveția, poate mai mult decât în zonele europene unde sunt mari comunități de români, cu o funcționare mai circumstanțială și care se sprijină la un mod mai practic și mult mai imediat. Tradițional, emigrarea românească în Elveția, a fost una de „elită”, culturală, artistică sau de specialiști. Acest lucru e în avantajul nostru pentru că elvețianul de rând, deși aparent manifestă reticentă și chiar teamă, își amintește sigur că prin parcursul lui profesional sau de viață a avut un medic, un profesor sau a cunoscut un muzician român în Elveția.

Ce întrebări trebuie să ne punem când ne gândim să ne așezăm în Elveția?

Cunoaștem suficient natura omului... de la munte, dintr-un spațiu închis sute de ani și cu acces doar turistic? Cunoaștem cum e să trăiești printr-o populație de mentalitate tendențial rurală, chiar în sânul metropolelor Zürich, Basel sau Geneva? Cunoaștem care e diferența între a locui și a profesa într-un canton catolic sau unul protestant? Și în final cât de bine ne exprimăm în limbile pe care le vorbesc elvețienii?

Românul istoric francofon este evident atras către spațiul lemanic, adică spre orașele pe care le cunoaște de la cultura generală, Geneva și Lausanne. Nu vom da decât câteva clișee, din care este compusă clar viața de zi cu zi din aceste locuri. Răspunsul că nu e peste tot așa, e impropriu, este peste tot așa, doar că nu am sesizat noi, sau nu am fost expuși la aceste clișee de mentalitate din primul suflu. Nici macăr banii nu sunt importanți, dacă ai informațiile de rigoare, daca știi să te porți la momentul oportun și dacă ai o inteligență relațională suficientă ca sa te scoată la... Leman. Geneva este un oraș calvinist și dacă nu știi sensul profund al redempțiunii la Calvin, te mănâncă singurătatea sau nu ajungi să cunoști în veci un autentic genevez. Mentalitatea aceasta, fără a discuta aici cât e de bună și pentru cine e bună și cât e de rea și pentru cine e rea, se obține doar în timp, în generații de îndoctrinare de biserica statală protestantă care vă spune clar și direct ce și cum se face în comunitatea din sat sau din oraș.

Breslele spre pildă, în toate orașele elvețiene au o pondere de nedescris. Funcționează ca în Evul Mediu, fără discuție. Vrei să îți deschizi coafor? Păi ia te rog bilet de voie de la toți coaforii pe o rază de x metri. Vrei să faci colaci? Păi la cine ai fost calfă mata, cine te-a învățat să învârți bretzelul?  E greu de crezut că aceasta contează.  Dar aceasta contează. De la cofetar la avocat sau la profesor. Dacă faceți o statistică printre românii veniți demult aici și întrebați în câte locuri a contat diploma, veți fi surprinși cât de puțin a contat ea cât ceea ce au știut ei să facă. Pila nu e pe bani aici, ci pe moralitate și pe competențe. Ceea ce mult mai greu de manipulat.

Revenind la orașe, îmi veți replica că Geneva este un oraș internațional... ce înseamnă acest lucru? Agențiile Națiunilor Unite, sunt niște instituții care nu dispun de foarte mulți bani ca să își plătească salariații, iar expatriații din aceste mari instituții nu se pot identifica cu imaginea orașului pentru că sunt în interacțiune doar între ei, în mediul lor și în tematica lor, unde ceilalți nu au loc, pur și simplu. Marile averi sau marii bancheri stau prin saloanele lor, tot numai printre ei și cine scapă să îi vadă e doar vreo Marișică di la focoase, care le prestează servicii să nu se plictisească prea tare când ies din coconul lor.

Foarte plăcută pentru turiști și pentru cei ce dispun de mijloace financiare foarte importante, Geneva relativizează calitatea vieții pentru omul muncii de zi cu zi... Prieteniile românilor se fac între ginta latină mai ales, și oamenii își omoară greul zilnic prin câteva sarmale sau mititei prăjiți de vreo trei ori pe an. Sincer, pentru cel ce nu a fost la grădiniță la Geneva, e foarte greu să își găsească așa , tam nisam, un rost printre ei. A nu se uita cele câteva straturi sociale și temporale de emigrare românească aici, care nu au foarte multe lucruri să își spună între ele... Iar comunitățile portugheze, spaniole, albaneze și cele din fosta Yugoslavie sunt mult mai săritoare la a da o mână de ajutor subiecților lor!

Primitoare de specialiști, greu de răzbit doar cu o meserie la mână, Geneva ramâne cantonul cu cele mai multe probleme sociale (pentru că ani de zile a fost o Republică providențială și patrie de azil), cu cel mai mare procent de șomeri.

Lausanne a făcut istoric parte sute de ani din marele canton al Bernei, extins până acum un secol până la Lacul Leman. A rămas cu mentalitatea burgheză înstărită iar malul lacului oferă unul din peisajele cele mai extraordinare din lume. Dar să zicem că cei care ne citesc nu vin acolo ca să admire peisajele... Îngrijorată ca să ofere condiții bune de viață și de lucru oamenilor instalați aici de decenii, zona nu este în particular primitoare față de noi veniți. Cercurile de români sunt restrânse, mai puțin influente ca la Geneva și nu e foarte ușor să răzbești cu spontaneitatea tipic românească printre oamenii de pe malul lacului. Facit: ai pe cineva să te introducă direct într-un context personal și social, se poate să îți iasă bine socotelile. Altfel, candidatura spontană e de pus doar dacă sunteți specialiști în tehnologia de vârf, sau pregătiți pentru activități agricole sau silvice către partea munților.

Dacă treceți acești munți și vă îndreptați spre Fribourg și zona alemanică, peisajul e mai impregnat de disciplină, curățenie și munca bine făcută, însă partea festivă a caracterului românesc nu e împlinită. Aici ești mai mult influențat de către cei din jur spre penitență și ascultare, spre umilitate dacă nu chiar spre umilință, decât spre expansivitate și exteriorizare.

Comunitatea românilor este restrânsă, iar cei care se află aici de mulți ani s-au zbătut prea mult ca să reușească să își rezolve problemele lor de acte și de supraviețuire ca să poată să mai aibă entuziasmul pionier să mai sară în ajutorul altora.

Elveția alemanică (de limba germană) cu comunitățile ei răspândite în jurul polilor de tehnologie, industrie și universitari ar fi poate mai ușor de accesat și de către cei care nu au să își vândă decât forța de muncă. În zona Mittelland, producția agricolă este importantă, iar la munte fermele țăranilor sunt primitoare pentru cei care doresc să îi sprijine peste vară. O sursă bună de informații pentru cei cu experiență în domeniu este site-ul de promovare a muncii în agricultură agroimpuls. În partea germană o altă posibilitate pentru cei care doresc activități temporare sunt oficiile de turism din toate satele și orașele de munte. Aici, în gastronomie, servicii și chiar meserii este un domeniu unde s-ar mai putea pătrunde. Nu am dat aceste elemente pentru partea romandă (franceză) pentru că acolo comunitățile tradiționale s-au înțelenit, este foarte greu de pătruns și proprietarii de firme de orice servicii (curățenie, întreținere, etc) dacă au personal dintr-o etnie, foarte greu se deschid spre alta. În mentalitatea elvețiană, experiența bunei practici într-un domeniu este mai importantă chiar decât și litera legii care poate fi interpretată. În partea germană, unde comunitatea fostei Yugoslavii avea supremația în turism și gastronomie de munte, lucrurile s-au schimbat în funcție de schimbarea statutului persoanelor de această origine, multe fiind obligate după război să se întoarcă acasă, fără posibilitatea de a mai primi viza, și oameni care și-au petrecut aici 10-20 din viață au fost, fără nici un fel de respect pentru ceea ce au adus ei ca bunăstare țării, trimiși acasă.

Situația în construcții

Elveția nu construiește. Punct. Pământul e puțin, nu e de vânzare, 78% din populație închiriază, nu e proprietară și se fac mai mult plombe, inovații și alte găselnite decât să se construiască propriu – zis. Aici mai este și acțiunea foarte importantă a unui sindicat care luptă din răsputeri împotriva dumpingului social (adică împotriva lucrului pentru un preț foarte mic) iar amenzile sunt usturătoare. Nici un proprietar de firmă nu își riscă buna funcționare a afacerii ca să dea de lucru unei noi comunități cu care nu are un antecedent profesional favorabil. Lucrurile s-ar fi putut schimba dacă marea comunitate de portughezi care au lucrat aici în anii 70-80 și s-au reîntors în Portugalia în anii 90 nu ar reveni acum în mare număr de când s-a declanșat criza în țara lor. Am fi avut poate o șansă să cunoască cineva ce știm să facem.

În industrie și micile meserii dezvoltarea tehnologică este atât de importantă și automatizarea atât de mare, încât practic trebuie să dispui de o pregătire chiar universitară în România ca să poți face față cerințelor unui post mediu. Aici educația continuă își spune cuvântul și cursurile de specializare și reciclare sunt definitorii pentru punctul pe care se solicită un post.

Zonele mai senine

O necesitate serioasă se resimte în zona serviciilor de persoane, medicale și de îngrijiri, domeniu în care românii erau tari pe piața italiană și spaniola. Aici e un bemol: dialectul elvețian nu se învață atât de repede precum italiana și spaniola, iar mentalitatea este de altă natură, mai puțin primitoare și mai mult sceptică și suspicioasă. Dar e un potențial, mai ales dacă persoanele sunt formate și cunosc și limba regiunii. În acest domeniu există și firme de plasament specific, care pot fi abordate cu un cv spontan.

Un alt lucru îmbucurător este federalismul elvețian. Lucrurile au o linie generală, dar, pe plan local, totul depinde de autoritățile comunale sau orășenești și în acordarea de facilități și în obținerea vizelor de ședere și de muncă și legat de legea deschiderii de firme. Cercul pare unul vicios, cei de la primărie cer permis de muncă să poți rezida, dacă nu întregești familia, iar permisul de muncă nu îl primești dacă nu locuiești deja aici.

La acest nivel apare contingentul. Acea rubrică cu cifre de ordinul miilor pe an. Se stabilește de către fiecare comună și canton câte locuri de muncă au ca să ofere românilor. Din acestea multe se dau specialiștilor care sunt vânați de firme, ca să îndeplinească funcții foarte precise, dar și aici a cam apus steaua... o altă parte însă sunt acordate pur și simplu ca firmele elvețiene să poată supraviețui. Și e un lucru știut, fără străini Elveția nu supraviețuiește.

O știre formulată de agenția națională de presă elvețiană (SDA) ne spune, pe 3 iulie 2009, că forța de muncă din Uniunea europeană a stimulat performanțele de creștere din ultimii ani, dar că acum ea este prima victimă a somajului. Formula cunoscută, ultimul venit pleacă primul.... Secretariatul de stat pentru economie (SECO) comunica faptul că în ultimii cinci ani s-au creat în Elveția 270 000 de noi locuri de muncă, din care au fost date elvețienilor 150 000. Nevoia de personal a fost atât de mare încât aproape jumătate din beneficiarii acestei constelații au fost străini. Comentariul îl fac tot ei: „de la începutul crizei, desființarea locurilor de muncă a lovit într-o proporție supradimensionată colaboratorii din Uniunea europeană”. (SDA, 3 iulie 2009).

Ce putem face la concret?

O evaluare a potențialului propriu, cât se poate de realist, luând în considerare costul vieții de aici și dificultățile de supraviețuire în familie emigrantă (lipsa creșelor sau structurilor de primire a familiilor) și sacrificiul pe care îl facem să.... ne luăm lumea în cap. Dacă balanța este în favoarea unui deplasament pentru muncă, să profităm de toate mijloacele tehnologice din ziua de azi, să învățăm limba, să ne pregătim mentalul și apoi să nu ne fie teamă să batem la toate ușile.

În nici un caz să luăm ca literă de lege ce scrie în lege, pentru că, la o adică, nimeni, dar nimeni, nu se uită la ea. Ai găsit un patron de firmă care te vrea pe tine? Va trebui să lupți ca el să îți rezolve cu actele și cu formalitățile, să îl convingi că doar tu ești cel mai potrivit uman și profesional pentru acest post. Și apoi să strângi din dinți și să îți spui că totuși cel mai bine cu Elveția asta e că e la mijloc și nu e departe de nimic. Nici de țară și nici de destinațiile de vacantă.

 

 

Cora Saurer Chioreanu, RO-CHance, Berna.

După un parcurs internațional, Cora Saurer Chioreanu trăiește, scrie și predă la Berna, unde, împreuna cu soțul ei, actorul Dorin Dragoș, conduce organizația de promovare a culturii românești, RO-CHance.

 

AbraMack Sat, 07/04/2009 - 00:14

AbraMack,
http://decititingand.blogspot.com/
 
Cred ca e cel mai bun material (ilustrator al vietii de aici), scris pana acum!
Felicitari si... s-auzim de bine!
 
Cu respect...
 
 
PS: Salutari si ganduri de bine sotului dumneavoastra cu care am fost colega, "acasa"

Anonymous Sat, 07/04/2009 - 00:40

In reply to by AbraMack

tin sa multumesc pentru acest articol.
Scris intr-un limbaj accesibil tuturor, articolul descrie realitatea elvetiana pe care noi cei stabiliti aici o resimtim zilnic.
Cred ca fiecare dintre noi ar dori sa fie un pic mai altfel, dar trebuie sa acceptam mentalitatea, sistemul si valorile tarii care ne-a primit si adoptat.
Acest articol complecteaza ghidul publicat.
Felicitari celor care au reusit sa editeze texte nu doar pe intelesul specialistilor.

Seeholzer Giorgia
Lucerna

Anonymous Sat, 07/04/2009 - 01:06

Doamna Saurer, articolul dvs. este excelent !

Claudiu din Zürich

Anonymous Mon, 07/20/2009 - 20:26

Buna seara.
Da, articolul este scris excelent, cu o coerenta si o claritate in limbaj/exprimare formidabile.
Am inteles tot ce trebuia inteles.
Si ce s-a spus, si ce nu s-a spus.

Daniela Mariana Roman
consilier juridic de 12 ani(lucrez in presa) in Bucuresti, Romania

Anonymous Sun, 01/10/2010 - 15:35

De multa vreme ma straduiesc sa gasesc cuvintele care sa redea exact toate aceste aspecte. Am trimis acest articol si prietenilor de acasa care inca mai cred ca Elvetia inseamna doar lapte (si miere) si yodlere.
Multumesc,
Nick