Skip to main content

"Musiques de Roumanie" în Geneva

Atelierele de etno-muzicologie din Geneva organizează, în perioada 19-21 martie, festivalul de folclor românesc intitulat "Musiques de Roumanie".

 

Cele trei zile de festival se vor desfăşura după următorul program:

 

- joi, 19 martie, de la ora 20:30 va avea loc concertul "Familiei Argint" din satul Pârâul de Pripor din Oltenia;

 

- vineri, 20 martie, de la ora 18:30 va avea loc conferinţa "Diversitatea folclorică a României" susţinută de doamna Speranţa Rădulescu, etno-muzicolog la Muzeul ţăranului român din Bucureşti;

 

- tot vineri, de la 20:30, vor avea loc concertul ursarilor Napoleon şi Nadia (Napoleon Constantin şi Nadia Piţigoi) şi concertul Fanfarei din Vorona, Moldova;

 

- sâmbătă, 21 martie, de la ora 17:00 vi se propune proiecţia filmului "Fanfaron, fanfaron" de Cornel Gheorghiţă;

 

- tot sâmbătă, de la 20:30, vor avea loc concertul de vioară şi trompetă bihorenilor Nelu Petru Jolte şi Guti Siminic cât şi concertul Tarafului din Carei, compus din Daniel Dan, Călin Raţ şi Cătălin Ardelean.

 

Intrarea la conferinţă este liberă iar intrările la concerte vor costa câte 30 de franci, organizatorii oferind reduceri membrilor şi studenţilor.

 

Festivalul, organizat în memoria etno-muzicologului român Constantin Brăiloiu, va avea loc la Service Culturel Migros, 7 rue du Prince, Geneva.

 

Informaţii complete pe site-ul atelierelor.