Interviu cu pictoriţa Livia Balu

"Când creezi ceva prin pictură, sculptură, muzică, o simplă vorbă sau chiar un gând eşti responsabil pentru ceea ce faci"

interviu cu Livia Balu - artistă plastică

 

Pe Livia am cunoscut-o tot în decembrie 2005 la inaugurarea Clubului Român din Baden. A fost a treia şi ultima plasticiană care şi-a expus acolo lucrările. În comparaţie cu transparenţa peisajelor filigranate ale lui Lucian Popescu şi intensitatea cromatică şi emoţională a tablourilor abstracte ale Tanei Zamfirescu, lucrările Liviei Balu se situează pe alt plan. Artista foloseşte cu dexteritate multiple materiale şi tehnici: acuarelă, acril, ulei, tuş, creion, cretă, pastel, peniţă, colaj, fotografie, carton, pânză de in, mătase, nisip... sau chiar hârtie de ambalaj. Uneori abstract, alteori figurativ, fanteziile onirice ale Liviei Balu denotă o neobosită curiozitate intelectuală, o anume unitate de stil şi sunt punctate îndrăzneţ fie cromatic, fie simbolic. Ele înlesnesc privitorului o fugă plăcută în ireal, pun parcă o sumedenie de întrebări dar, în acelaşi timp, îl delectează cu armonia lor şi enorma bucurie de a crea, experimenta şi descoperi lumea şi pe sine, care răzbat incontestabil din spatele fiecărui tablou. În contrast cu expresia sa artistică plină de forţă şi vigoare, Livia este o prezenţă delicată, oarecum rezervată, ce pare a prefera să lase arta să vorbească în locul său.

 

 

- Livia Balu, ne aflăm într-o sală a Muzeului din localitatea Lengnau, cantonul Aargau, în care expui alături de pictorul Lucian Popescu sub titlul "Două pensule două lumi". Cum a luat naştere această expoziţie?

- A fost iniţiativa domnului Popescu, pe care o lungă perioadă de timp l-am cunoscut doar virtual prin intermediul Casei Românilor din Elveţia. Apoi am făcut cunoştinţă. El a găsit acest spaţiu şi a avut permisiunea de a mai chema pe cineva. Invitaţia de a expune împreună cu dumnealui m-a onorat şi bucurat foarte mult.

 

- Citindu-ţi biografia, am aflat că eşti născută în Craiova, unde ai absolvit Facultatea de ştiinţe Economice, apoi şcoala de Artă "Cornetti", după care ai activat ca pictoriţă şi desenatoare. Cum s-a produs această schimbare profesională?

- Nu a fost chiar aşa. Dacă stau să mă gândesc, cred că pasiunea mea pentru artă a început mult înainte de a merge la şcoală, când mama a descoperit că dacă îmi dădea cărţi de colorat stăteam cuminte şi nu-i dădeam bătaie de cap. Erau frumoase cărţile, pe unele mi le mai amintesc şi acum. Apoi, în clasa întâia, am avut o profesoară foarte bună de desen care ne-a vorbit încă de atunci despre impresionism, pointillism, fauvism. Ea a jucat un rol important în viaţa mea pentru că mi-a trezit plăcerea de a picta şi desena... se numea doamna Melania. Mai târziu am urmat un liceu de matematică-fizică, dar în paralel am făcut permanent desen şi pictură. Când am terminat liceul şi s-a pus problema în ce direcţie să merg, tatăl meu a spus: "poţi să faci ce vrei, nu vreau să-mi reproşezi vreodată că ţi-am influenţat viitorul, dar am cunoştinţe artişti şi ştiu că n-au niciodată un ban în bunzunar, după părerea mea, ar fi mai potrivit să studiezi economia". Aşa că am absolvit stiinţele economice şi am lucrat întâi în Râmnicu-Vâlcea şi apoi în Craiova. Ulterior am obţinut autorizaţia de expert contabil şi m-am angajat ca economistă la şcoala de Artă "Cornetti" unde absolvisem cursul de pictură. În 2000 am devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Aşadar, nu am fost confruntată cu o schimbare profesională, arta m-a însoţit permanent pe drumul vieţii: am pictat, am făcut ilustraţie de carte, am participat la expoziţii, am luat premii. În anul 2001 am avut sentimentul că sunt pe punctul de a mă plafona. Atunci s-a ivit posibilitatea de a face un studiu în Elveţia şi am hotărât să plec. Nu mi-a fost uşor să las totul, o situaţie sigură şi "bună de ieşit la pensie" pentru un viitor incert într-o ţară necunoscută. Mulţi mi-au spus că e o nebunie. Cu toate acestea, mi-am asumat riscul. Mi-am zis că o astfel de ocazie nu apare mereu şi dacă nu încerc acum s-ar putea să regret toată viaţa.

 

- Regreţi ?

- Nu regret, dar câteodată mă gândesc retrospectiv că poate cu experienţa de acum mi-aş fi putut atinge ţelurile folosind alte modalităţi. Dar uneori viaţa nu ne pune la dispoziţie alternative, ci ne obligă să străbatem calea cea mai grea.

 

- Îmbini tehnici şi domenii variate de lucru: ilustraţie de carte, grafică, acuarelă, pictură, colaje pe carton, pe pânză, pare că nimic nu-ţi este străin. Cu care te identifici mai mult, ai preferinţe ?

- Dintre toate cel mai drag îmi este să lucrez în peniţă cu tuş.

 

- De ce ?

- Pur şi simplu, simt că astfel mă pot exprima cel mai bine.

 

- În ciuda acestei preferinţe, când cineva îţi priveşte lucrările, pari a fi oricând gata să experimentezi, să cauţi ceva nou.

- Cred că asta ţine mai mult de starea de spirit a momentului. Când mă apuc de lucru nu mă gândesc neapărat ce vreau să fac, o acuarelă sau altceva. Am suportul de lucru (cartonul, hârtia, pânza) şi apoi începe dialogul, iar pe parcurs experimentez, e posibil să folosesc pe acelaşi grund tehnici diferite.

 

- În Elveţia ai absolvit "Assenza Malschule" din Basel. Ce ţi-a adus acest studiu?

- Când s-a deschis expoziţia unde ne aflăm acum, se împlinea o săptămână de la încheierea expoziţiei de absolvire a şcolii. În primul rând acolo am învăţat ceva ce-mi dorisem dintotdeauna: tehnica gravurii (acvatinta, acvaforte, etc). În plus, am făcut un pas înainte în domeniul îmbinării liniei cu suprafeţele colorate.

 

- Ai expus mult în ultimii doi ani.

- Da. Prima expoziţie din Elveţia a fost în 2004 la Zunfthaus zu Pfistern în Lucerna cu ocazia "Săptămânilor Culturii Române", a urmat o expoziţie-atelier în Arlesheim şi două în Berna sub egida RO-Chance - Platforma de competenţe pentru România în Elveţia. În 2005 am expus în Basel la Galeria "MehrRaum". Toate acestea au fost expoziţii personale, fiecare cu teme diferite. Am participat de asemenea la expoziţia colectivă Wohn-Raum Berna (Messegelände BEA bern expo, wohn-raum Bern, Kunstausstellung der VKK), precum şi la manifestările artistice "art'air" din Geneva şi "Rivièr'art" din Montreux.

 

- Ai primit diverse premii în România, iar în 2004 ai câştigat Premiul I - Le Jet d'or - la concursul "art'air" din Geneva, secţiunea "Acuarelă". Ce a însemnat această distincţie pentru tine ?

- A fost un mare stimul: am fost aleasă din 300 de participanţi. Cu totul întâmplător am găsit pliantul concursului în magazinul "Boesner" specializat în materiale pentru pictură şi, citindu-l, am hotărât să merg. Concursul este organizat anual de primăria Genevei şi firma "Caran d'Ache", iar subiectul constă în imortalizarea unui peisaj din Geneva. Vineri seara participanţii trag la sorţi unul din cele cinci puncte de lucru, special amenajate. Sâmbătă dimineaţa fiecare merge la lucru în punctul respectiv, până seara. Duminică are loc premierea. Aflându-mă pentru prima dată la un astfel de concurs, am fost uşor dezorientată şi când am ajuns la punctul de lucru mi-am dat seama că pentru mine nu mai rămăsese liber decât ultimul scaun în spatele tuturor. Oarecum dezamăgită am hotărât să redau în lucrare perpectiva ce mi se oferea din acel punct: am pictat profilul colegilor mei în prim-plan iar în fundal fantastica panoramă a lacului Geneva (faleza, debarcaderul, bărcile, munţii...). Pe măsură ce lucram mi-am dat seama că simpla participare la concurs reprezintă pentru mine o experienţă pozitivă şi că de fapt ar trebui să mă bucur pur şi simplu de împlinirea visului de a picta o zi întreagă pe malul acestui lac. Ceea ce am şi făcut. Premierea lucrării mele care a surprins exact atmosfera momentului mi-a întărit convingerea că nimic nu e întâmplător şi că ceea ce considerăm a fi un ghinion se dovedeşte uneori în viaţă a fi un atu.

 

- Ai urmat un curs de bioenergie, ce te-a determinat să te orientezi în această direcţie?

- Am ales acest studiu pornind de la cărţile lui C.G. Jung, care m-au fascinat dintotdeauna. Terapia prin bioenergie se bazează pe conceptul lui Jung. Ea are ca scop întărirea structurilor interioare ale individului pornind de la unitatea celor trei parametrii (corp, suflet, spirit) prin reactivarea propriilor sale energii.

 

- Ce ţi-a adus acest studiu ?

- O nouă viziune asupra vieţii, care mă stimulează să mă cunosc şi să mă controlez mai bine, un fel de management interior care mă ajută să nu mă las copleşită de stress-ul cotidian.

 

- Cum ai integrat această nouă viziune în viaţa ta ?

- Acordând atenţie energiilor pozitive şi lăsându-mă influenţată de ele. Această viziune este o "artă" în sine şi se referă la tot ceea ce întreprind, nu numai pictura, dar şi gătitul, spălatul, aspiratul, lucrul la computer, etc... Ea mi-a oferit metode de "auto-purificare" interioară pentru a crea momente de linişte, armonie, bucurie şi relaxare.

 

- Consideri că studiul bioenergiei a avut o influenţă directă şi asupra artei tale ?

- În general vorbind, fiecare artist trebuie să fie liber să exploreze noul, necunoscutul, iar adesea expresia artistică poate fi în acelaşi timp o formă de terapie sau de prelucrare psihologică a evenimentelor cu care suntem confruntaţi în viaţă. Pentru mine este important faptul că atunci când creezi ceva prin pictură, sculptură, muzică, o simplă vorbă sau chiar un gând eşti responsabil pentru ceea ce faci. Orice formă de expresie este o comunicare, iar creatorul trebuie să fie atent, să se reculeagă dar în acelaşi timp e de preferat ca el să fie deschis la reacţiile oamenilor, iar lucrările lui să îmbărbăteze, să înfrumuseţeze, să ofere publicului o stare de mulţumire. Studiul bioenergiei mi-a modelat un sentiment cu totul nou de "unitate în totalitate" şi sănătate şi a produs o întreagă transformare, mi-a reactivat propriile energii de care vorbeam. Aceasta a influenţat desigur şi expresia mea artistică în sensul de a mă învăţa să transmit energii pozitive cu rol esenţial în atingerea şi menţinerea echilibrului fizic, mental şi spiritual.

 

- Ce înseamnă "acasă" pentru tine ?

- Există un "acasă" interior şi unul exterior. Dacă te simţi bine în interior, răzbaţi exterior şi în acest fel acasă te poţi găsi oriunde. "Acasă" înseamnă pentru mine familia mea şi cei care-mi sunt alături şi merg în acelaşi pas cu mine. Fiica mea locuieşte aici şi constituie pentru mine un sprijin afectiv, o mare bucurie şi mândrie. Studiază Psihologia în semestrul al patrulea la Universitatea din Basel. Aş putea spune că ea este cea mai mare realizare a mea.

 

- Ce părere are ea despre arta ta ?

- A ţinut neapărat să aleagă trei lucrări ale mele pentru camera ei şi mi-a spus că aceste tablouri îi armonizează ambianţa. Chiar dacă pentru ea arta în general ocupă un loc secundar în comparaţie cu pasiunea pentru psihologie, arta mea îi este o necesitate.

 

- Cum păstrezi legătura cu ţara ?

- Telefonic şi prin internet iau săptămânal contact cu rădăcina mea românească şi îmi împrospătez "hrana sufletească şi spirituală". România reprezintă pentru mine rădăcina şi contactul este în acest fel o hrană a mea.

 

- Înainte de încheiere aş dori să aflu ce planuri de viitor ai ?

- Mottoul meu actual l-am preluat de la Paul Klee: "Arta nu redă vizibilul, ci face vizibil " ("Kunst gibt nicht das Sichtbare wieder, sondern macht sichtbar"). Pregătesc în prezent două expoziţii personale: una în iulie în localitatea Dornach şi celaltă în noiembrie în localitatea Arlesheim, unde locuiesc. În plus, tot în noiembrie voi participa în Geneva la "Salonul Internaţional al Artiştilor Contemporani" ("Artistes Contemporains 2006").

 

Tema expoziţiei din Dornach este "La Suisse en pensées". Aici prezint lucrări din două perioade diferite: o parte - în peniţă şi tuş - le-am facut în România acum 12 ani, după o vizită în Elveţia; o altă parte sunt creaţii recente, în tehnică mixtă. Tema celeilalte expoziţii este "şamanismul". Pentru ea am început să lucrez acum 2 ani, combinând numeroase materiale şi tehnici (acril pe carton, pe pânză, multă culoare...). În plus adaug imagini din faimosul parc "Ermitage" din Arlesheim, despre care se zice că ascunde multe mistere.

 

Felul în care am ajuns la această temă este interesant: într-o zi, căutând o carte în biblioteca Institutului de Bioenergie, mi-a sărit în ochi numele lui Mircea Eliade. Astfel am împrumutat lucrarea sa "Le chamanisme et les techniques archaïques de l'extase "(1983, Éd. Payot, Paris). Am citit-o şi mi s-a părut captivantă, pentru că tratează şamanismul în totalitatea sa şi în acelaşi timp îl priveşte din perspectiva savantului specializat în istoria religiilor. Am continuat să mă documentez cu privire la acest subiect şi m-am lăsat inspirată de el în lucrările mele. Sunt fascinată de ideea că "şamanismul este în fond o stare spirituală, o concepţie atotcuprinzătoare asupra vieţii. Indiferent de vârstă, sex, rasă sau religie, aceasta experienţă este deschisă oricui. Mulţi oameni au trăiri şamanistice fără să ştie." (William Adcock - "Schamanismus - Kraftorte, Rituale, Seelenreisen ", 2001, Urania Verlags AG, Neuhausen/Schweiz).

 

 

- Îţi doresc mult succes şi îţi mulţumesc foarte mult pentru interviu.

 

A consemnat
Alina Mondini, Zurich