Oare e semn ca am imbatranit ?

Oare e semn ca am imbatranit ?

Trimis de Carmen la Mar, 01/12/2010 - 15:02

Traind aici in Elvetia, am avut experienta relatiilor atat cu cetateni Elvetieni dar si cu "Ausländeri". Adica diferiti cetateni din diferite tari. Fie din Europa fie din Africa. Deseori, raman uimita la diferentele de mentalitate si comportament. Nu ca as acuza, sau as incuraja, constat doar cu uimire. Fiecare cu obiceiurile lui, cu sistemul social in care a crescut si fiecare cu laptele de la mama lui. Totusi, cateva amanunte sunt uneori atat de vizibile si nu rareori atat de hilare incat nu pot fii tratate chiar cu indiferenta. Nu am sa spun originea acelor cetateni, dar, am sa descriu cateva aspecte, pe care le gasesc foarte interesante...

 

Ieri, de exemplu, ies la o plimbare obligata de imprejurari. Chinuita de frig si de alte aspecte neplacute dar inevitabile vietii cotidiene. Nu suport frigul. Urasc frigul. L-as desfinta din termometru! In gara, asteptand trenul, zaresc o grupa hazlie, vorbind o limba incalcita cu un port si mai incalcit. Barbatii ( erau vreo cinci), imbracati intr-un fel de costume demodate, cu jachete pe care eu le-as folosi cel mai devreme, in luna mai. Cu manusi de lana, cu caciuli de lana si cu fulare la gat! Femeile, trei la numar, cu geci groase de iarna, cu caciuli, manusi, fular de lana, cu rochii lungi pana dupa genunchi ( rochii subtirii de vara) si cu...slapi! Fara ciorapi fara sosete fara nimic altceva. Doar slapi ( modelul acela bine cunoscut de la mare ). Ori eu nu vad bine, ori acele persoane sunt de pe alta lume. Dar, trebuie sa recunosc si sa accept: fiecare cu frigul, caldura si obiceiurile lui!

 

Alt aspect, nu de ieri, dar unul repetativ, cand intru intr-un magazin imposibil sa nu dau de un copil plangacios, care se da cu dorsul de pamant. Ori eu atrag asa ceva, ori chiar statistic vorbind, nu exista magazin fara plangaciosi. Oricum ar fi, am incercat sa nu bag in seama, mi-am vazut de drumul meu. Nu si acel copil! Cumva, ori telepatic ori pe baza unui magnetism strain mie, tipa mereu in spatele meu ( implicit in urechea mea). Parintii insa, indiferenti. Nu ziceau nici de bine nici de rau. Priveau linistiti raioanele si cutiile cu marfa redusa peste 50%. Iubesc copiii, nu am nimic cu ei, atata timp cat nu au ei ceva cu mine. Acela insa, era hotarat sa-mi trezeasca antipatia. Ma uit la el, il fixez, ii zambesc, tace. Ma intorc incerc sa-mi aleg din rafturi ceea ce caut, el insa, tippaaaaa ! Iar ma intorc ii fac cu ochiul ma stramb la el...tace. Revin la preocuparea mea, tipaaaa ! Enervata, ma indrept catre mamica lui, intreb calm: cati ani are copilul ? nu-mi raspunde se uita la mine cu mare rautate de parca as vrea sa i-l rapesc, il i-a pe sus ii trage doua la fund si dispare cu el cu tot. Mi se lungesc iar ochii  pana la pamant dar cu ceva efort reusesc sa revin la realitate, gasind in raft ceea ce de fapt cautam si care din pacate nu mai era la pret redus.

 

Pana aici, macar stiu ca e vorba de "Ausländeri" dar, cu cateva saptamani in urma, am participat la un concert al corului de copii, intr-un azil de batrani. Copiii, intimidati de seriozitatea batranilor veniti sa asculte concertul,  erau tare stanjeniti. Profesoara lor pregatise un program tare hazliu, cu instrumente, cu mici scenete cantate, cu melodii zglobii. Din pacate spatiul cam mic, batranii la mese pe scaune, parintii copiilor in picioare de jur imprejur. Priveam multimea de batrani si de copii, rupta de realitate ma gandeam, ce repede trece timpul, batranii sunt cei care mai ieri erau parinti ca noi cei de pe margini, mai ieri erau copii precum cei mici ce cantau si incercau sa-i inveseleasca pe batranii care de altfel ar fi putut sa le fie bunici. Urmaream mimica fetelor acelor copii: zambeau, traiau, cantau plini de viata. Urmaream mimica parintilor, mandri, cu ochii uneori inlacrimati (cativa copii prezentau pentru prima data un mini concert la diferite instrumente). Urmaream mimica batranilor dar, nimic. Daca ar fi sa nu fie vorba de mimica ci de o masa ( chimica) as spune: inodora, insipida, incolora! Incredibil! Nu-mi puteam lua ochii de la ei. De la toti. Unii mai batrani, altii mai tinerei in batranetea lor, unii mai cu handicap, altii inca foarte ok, in ciuda varstei avansate. Toti insa aveau ceva comun: priveau la scena, fara nici o reactie. Uneori chiar plictisiti. Aplaudau asa din obligatie, insa in ochii lor sau pe fata lor nu se putea citi nimic! Ametita de atata observatie, am luat decizia sa nu-i mai privesc pe ei, ci pe copii. Sa-i incurajez cu-n zambet, si cu un aplauz de sa-i trezeasca pe batrani din amorteala. Dar, cum eram inghesuita intr-un colt, unde nu ma putea vedea nimeni, nu am avut incotr-o si am ales sa ma asez turceste pe podea in fata copiilor, asa incat sa fiu sigura ca ma vor vedea. Ciudat. In spate, chicoteau cateva voci. In laturi, primeam priviri ingaduitoare si nu peste mult timp unii zambeau. Batranii aceia indiferenti, pierduti in timp si spatiu, radeau la mine si ma aprobau. De ce ? Nu stiu. Nici nu voi incerca sa inteleg. Nu fac psihologie. Ci doar ma-ntreb: asa vom fi si noi la varsta lor ?

 

Eu mor de frig. Vorbesc cu prietenii, raspund, dar habar nu am la ce. Ma sui in tren, cobor in alta gara. Plec de acasa si uit totul deschis ...recunosc, ca de la o vreme sunt cam aeriana.  Oare e semn ca am imbatranit ?

 

 

... !

 

Comentarii

imaginea utilizatorului AbraMack
Trimis de AbraMack la
Comment: 

Carmen, foarte fain textul tau! Felicitari!
 
Indiferent, ca ai copii sau nu, textul tau e bine scris, emotionant si adevarat!
M-a emotionat mai ales partea cu batraneii... Sunt convinsa ca aici, in Elvetia,  batranetea nu e traita si asumata ca in Romania, spre exemplu...
 
Aici batraneii nu sunt emotionabili fiindca, cred eu, si-au facut "treaba bine" si acum au parte de linistea si seninatatea sfarsitului "demn"...Poate ca acestui fapt se datoreaza impasibilitatea de care dau dovada... Sa nu te emotionezi in fata unei corale de pruncuti... mi se pare infiorator... Cred ca si cuiva aflat in coma, i s-ar prelinge o lacrima la auzul acelor voci...
 
In fine, in alta ordine de idei zic: NU AI IMBATRANIT! Stii cum se spune: suntem cum ne simtim! "Aerianismul" nu face parte din simptomele senectutii ci mai degraba din cele ale copilului-adult sau al indragostitului vesnic si iremediabil! :)
 
Nici eu nu imi propun sa fac psihologia copilului, adultului, seniorului elvetian sau de orice natie! Ceea ce vroiam, de fapt, sa spun puteam rezuma intr-o singura propozitie:
 
IMI PLACE CEEA CE AI SCRIS! Felicitari!!!!

Trimis de Carmen la
Comment: 

Revenind la "batranei" trebuie sa lamuresc ceva: acei batrani sa zic dupa 70 ani, fac parte dintr-o generatie care nu a trait deloc pe roze, inclusiv aici in Elvetia. Chiar daca pare greu de crezut, oamenii de rand, oamenii obisnuiti, au trecut si ei prin mult mai multe greutati decat de exemplu am trecut sau trecem noi. Asta datorita conjucturii sociale a acelor ani (ma refer cu precadere la anii tineretii lor intre 25-60 ani). Motivul "incremenirii lor sufletesti" ar putea fi nepasarea copiilor lor ( asta cu referire la cei ce au). Candva am citit o povestioara in romana, nu-i mai stiu titlul, cred ca "Bunica", tin minte doar scena unde bunica manca la o masa separata, parintii cu nepoata batranei la alta, pana cand fetita a atras atentia mamei si a spus: cand voi fi mare asa voi proceda si eu. Sau ma rog, mie asa mi-a ramas intiparit in minte. Indiferent cum ar fi, cei din generatia noastra, cred ca suntem mult mai preocupati "cu ale noastre" - famile copii servici- ca sa mai avem timp si de "ciudateniile"  "ticurile" si comentariile "enervante" ale  batranilor. Interesant era de fapt procesul, de transformare ce are loc in fiinta umana. Copiii, plini de viata, parintii lor emotionati si batranii indiferenti .
Nu stiu daca eu sunt sau nu indragostita ( ref. la vesnicul indragostit ), dar ceea ce stiu e, ca aici in Elvetia, (dar poate e valabil oriunde, cine mai stie ?! ) e riscul mai mare sa...te pierzi ca individ. Sa uti ca existi, ca ai sentimente, ca ai o inima la care tii. Ajungi sa functionezi, sa tii la reguli, la taxe, la bun simt. Dar uiti sa traiesti, sau in cel mai fericit caz, nu uiti, dar nu mai ai curajul sa traiesti, altfel decat ti se impune.
 
Asa ca, prefer sa numesc "aerianismul" meu : REBELIUNE !  :))
 
 

imaginea utilizatorului AbraMack
Trimis de AbraMack la
Comment: 

Carmen, draga mea, eu sunt (asa cum am mai spus), 100% cu tine si CA tine... Nu mi-a placut niciodata sa "ma pierd" in multimea "normala".... poate de aceea e si atat de greu... dar... prefer sa traiesc, sa sufar, sa ma doara insa... SA SIMT! Consider ca ASTA e vital! Multa sanatate iti doresc, multa implinire.. si... HAI SA NU UITAM SA TRAIM/SIMTIM, nu? :))
 
O seara faina! Te tzuc!

Trimis de daniel_s la
Comment: 

salut carmen,
 
ti-am citit articolul si trebuie sa
recunosc sincer ca si eu urasc frigul ... mai degraba cel omenesc. dar
in tara asta mi-e greu sa nu dau de el in fiecare zi.
 
sint si eu strain aici ... mai rau, sint neamt.
 
in
societatile noastre de abundenta materiala dar in lipsa de dragoste
omeneasca copiii plang foarte mult. si e limpede de altminteri ca
magazinele pline de marfuri le trezesc dorintele. ce sa faca parintii,
cum sa se ocupe de copilul care plange. vor si ei sa se uite la oferte
... elvetienii nu cei mai sufletisti si inomosi, cred ca cei mai multi
sint depasiti cu un copil. se rezolva rece si rational ... copilul
trebuie sa invete sa astepte si copilul trebuie sa invete ca nu poate
avea de toate ...
 
si noi strainii, romanii, nemtii si altiim, noi avem o pozitie dificila in aceasta societate.
 
oricum traim intr-o societate care s-a indepartat in mare masura de mediul natural; al omului si de felul lui natural de a fi.
 
in acelasi context trebuie sa ne intrebam serios ce sint batranii in ziua de astazi. am muncit un an cu batrani in timpul serviciului civil.
 
batranii sint gunoiul societatii noastre in care nimeni nu mai are timp si chef sa se ocupe de ei ... referitor la multe traim intr-on societate in declinul valorilor ei.
 
nu stiu daca e mai bine in romania. viata acolo e dura. mai ales cand esti bataran sau cand ai copii mici de care trebuie sa te ocupi pa langa lupta pentru exsistanta.
 
unde o fi mai bine ... aici sau acolo ?
 
daniel !

Add comment

Autentificare sau înregistrare pentru a posta comentarii

 


 Despre noi    Termeni de utilizare    Abonarea la ştiri    Donaţii    Implică-te şi tu!    Contact         Hosting by