Skip to main content

Se caută figuranți super șic și extravaganți pentru filmul "Black Sea Coast", actualizat

La sfârșitul acestui an va avea loc lansarea filmului de lung metraj "Black Sea Coast" al regizorului de origine română Radu Zéro.

Lansarea are loc atât în Elveția cât și în România, fapt pentru care se caută 50 de figuranți pentu ultima scenă; este vorba despre o petrecere stranie și extravagantă ce are loc în înteriorul unui vechi cinema, petrecerea reprezentând visul eroului principal.

Radu Zéro a scris această scenă în spiritul de a reuni prieteni, prietenii prietenilor, diverse persoane ce doresc să fie imortalizate pentru un scurt moment într-un film ce va marca spiritele. Puteți veni singuri sau însoțiți, în cuplu sau cu prietenii, cât mai mulți posibil.

Vă sunt propuse două date spre alegere, iar ziua de turnaj va fi decisă în funcție de numărul de înscriși. Cele două date sunt: sâmbătă 31 iulie și sâmbătă 7 august 2010. Filmările vor avea loc în înteriorul cinematografului Oblò, Avenue de France 9, 1004 Lausanne.

Filmarea va avea loc între 17:00 și 23:00. Criteriul vestimentar impus: super șic, extravagant, o seară într-o discoteca "glam" la modă.

Înscrierile se fac se fac până la data de 10 iulie prin completarea acestui formular. Ești rugat(ă) să precizezi dacă ai vreo dată preferată.

 

Prezentăm în rândurile de mai jos conceptul filmului, așa cum a fost redactat de către organizatori.

 

BLACK SEA COAST
ŢĂRMUL MĂRII NEGRE
creaţie Elveţia-România ZEROSTOCPROD, Lausanne, Elveţia


BLACK SEA COAST este un spectacol pluridisciplinar, o îmbinare între film şi muzică live.


1 - Conceptul
BLACK SEA COAST este un film de ficţiune, un documentar turnat în România şi Elveţia, în perioada 2009-2010, în format clasic, având o durată de 90 de minute. Proiectul propune o experienţă senzorială, în care imaginile şi sunetele se întrepătrund.

Spre deosebire de filmul clasic, acesta este o creaţie vie, în care sunetul şi muzica sunt interpretate şi reinventate, live, de către muzicieni la fiecare nouă proiecţie.

Muzica joacă un rol important în acest film, care poate fi numit, pe bună dreptate, un concert cinematografic.


2 - Scurt sinopsis
BLACK SEA COAST este istoria unei femei care, în urma unui misterios apel telefonic, părăseşte tot ceea ce-i este familiar şi pleacă într-o ţară complet necunoscută: România. Acolo, un bărbat o aşteaptă pe ţărmul Mării Negre. Călătoria ei devine, cu fiecare clipă, o aventură iniţiatică. Ea evoluează şi se pierde într-o lume în care fantasmele şi realitatea o ajută să se autodescopere. Nu îl va întâlni niciodată pe bărbatul căutat, dar această călătorie va fi marea sa aventură interioară.


3 - Obiectivul
Dorim să difuzăm această creaţie în România, ţara în care se desfăşoară acţiunea filmului. Cu această ocazie, publicul şi artiştii din Bucureşti ar putea descoperi lucrările grupului ZEROSTOCPROD în vederea unei posibile colaborări interculturale ulterioare.

„Mi se pare important ca artiştii români şi elveţieni să se întâlnească, să descopere şi să difuzeze concepte noi, să promoveze schimburile interculturale între România şi Elveţia” (Radu Zero).

În acest proiect, Radu Zero integrează pentru prima oară în creaţia lui ţara natală, România. Este o experienţă sonoră şi vizuală, care propune o privire diferită, emoţionată şi poetică asupra acestei ţări prea puţin cunoscute în Occident.

Este de subliniat faptul că printre interpreţi figurează personalităţi ca Marius Daniel Popescu, scriitor român stabilit în Elveţia (Premiul literar Robert Walser), sau Panseluţa Feraru, cunoscută interpretă de muzică ţigănească.

 

 

Actualizare 13 iulie 2010:

Filmările vor avea loc sâmbătă 7 august 2010; întâlnirea va avea loc la ora 19:00 în fața cinematografului Oblò. Sunteți rugați să mâncați înainte, pentru că nu este prevăzută nici o pauză pentru mâncare.

 

Între 19:00 și 20:00 va fi oferit paharul de întâmpinare și va avea loc o introducere în subiectul filmului și explicații detaliate despre scena ce va fi filmată. Filmarea va începe între 20:45 și se va încheia între 22:00 și 23:00.

 

Codul vestimentar: super stilat, ca pentru o ieșire într-un local glam. Culorile preferate: negru, gri, maro, bej, auriu, argintiu. Fetele pot avea oricâte accesorii doresc: bijuterii, poșetă, etc. Bărbații pot purta pălării, genți sau bijuterii. Aceste detalii nu sunt obligatorii, dar dacă le urmați sunteți rugați să le urmați la maxim.

 

Întrebări suplimentare se pot pune prin formularul de contact