Skip to main content

Parlamentul European cere Elveţiei să mărească substanţial numărul permiselor de muncă pentru români

Ca urmare a aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, Parlamentul European îşi va da avizul conform cu privire la proiectul de decizie a Consiliului privind semnarea celui de-al doilea protocol la Acordul privind libera circulaţie de persoane, încheiat între UE-27 şi Confederaţia Elveţiană. Prin raportul redactat de Marian-Jean Marinescu (PPE-DE, România), adoptat cu 493 voturi pentru, 48 împotrivă şi 30 de abţineri, Parlamentul European şi-a dat avizul conform cu privire la încheierea protocolului menţionat.

Cadrul juridic dintre Uniunea Europeană şi Confederaţia Elveţiană este reglementat de mai multe acorduri sectoriale, printre care şi acordul privind libera circulaţie a persoanelor (semnat la 21 iunie 1999 şi intrat în vigoare de la 1 iunie 2002). Ca urmare a aderării celor zece noi state membre UE (UE-10), la 1 mai 2004, a fost semnat un prim protocol prin care se extinde aria de acţiune a acordului asupra statelor UE-10. Prezentul protocol reprezintă "extinderea logică" a acordului UE-25 la UE-27.

Protocolul ofera Elveţiei dreptul de a menţine limite cantitative pentru lucrătorii angajaţi şi pentru lucrătorii independenţi din România şi Bulgaria pentru a facilita treptat accesul celor două naţionalităţi pe piaţa elveţiană a forţei de muncă cu grupuri mai mari admise în fiecare an, dar în funcţie de cererea de forţă de muncă din Elveţia şi de statisticile privitoare la ocuparea forţei de muncă. Protocolul include, de asemenea, o clauză specială de protecţie care permite Elveţiei, pentru o perioadă de 10 ani de la intrarea în vigoare a protocolului, să solicite contingente de limitare a numărului de imigranţi, în cazul în care numărul de noi permise de şedere depăşeşte, într-un anumit an, media ultimilor trei ani cu mai mult de 10%. Pentru anul următor, Elveţia poate limita numărul de noi permise de şedere la media ultimilor trei ani plus 5%.

Conform acordului, extinderea acestuia este supusă referendumurilor opţionale care evaluează poziţia cetăţenilor elveţieni cu privire la acest aspect. Luând în considerare că referendumul cu privire la deschiderea pieţei muncii elveţiene către cele două noi state membre UE este prevăzut a se desfăşura până în mai 2009 şi că intrarea în vigoare a prezentului protocol va fi aplicabilă în urma acestui referendum, perioada prevăzută de această clauză specială de protecţie ar putea dura până în anul 2019.

Aceste limite cantitative cu privire la accesul lucrătorilor angajaţi în Elveţia şi al lucrătorilor independenţi resortisanţi ai Bulgariei şi României sunt aplicabile pentru următoarele două categorii de şedere: şedere pentru o perioadă mai mare de patru luni şi mai mică de un an (pe termen scurt) şi sedere pentru o perioada mai mare sau egală cu un an (pe termen lung).

 

Conform agenţiei de presă Prompt Media, pe întreaga perioadă de tranziţie de cinci ani, contingentele pentru noile permise de şedere pentru România şi Bulgaria vor creşte de la 3.620 la 9.090 (şedere pe termen scurt) şi de la 362 la 1.046 (şedere pe termen lung).