Avantpremiera filmului "Omar Porras, sorcier de la scène"

Avantpremiera filmului "Omar Porras, sorcier de la scène"

Trimis de Redactia la Joi, 11/27/2008 - 22:45

Sâmbătă, 11 octombrie, a avut loc avantpremiera filmului "Omar Porras, sorcier de la scène" al cunoscutei realizatoare de televiziune Miruna Coca-Cozma. Este un film documentar care ne arată povestea trupei de teatru Malandro şi evoluţia acesteia, de la reprezentaţiile stradale la spectacolele susţinute pe marile scene internaţionale.

Un film amuzant, inteligent, impresionant, ghidat de privirea vie şi vocea de neuitat a cineastei, scenaristei şi cronicarei Miruna Coca-Cozma.

Filmul va fi prezentat de postul de televiziune TSR 2 de Ziua naţională a României, începând cu ora 20:30.

Iată ce spune autoarea filmului despre ea şi despre film:

Sunt ziaristă, realizatoare şi animatoare de radio şi televiziune. După ce am realizat un documentar despre Academia de teatru ecvestru, în regia lui Bartabas, am finalizat un documentar despre Omar Porras, regizor elveţian de origine columbiană.

Filmul trasează cariera de excepţie a acestui artist atipic, ce debutează într-un garaj dezafectat din Elveţia, la sfârşitul anilor 80 şi care, în 2006, a fost nominalizat la Molières pentru punerea în scenă a spectacolului "Pedro et le commandeur" de Lope de Vega.

După 2006 am co-realizat "Our School", un documentar despre copiii romi şi români aduşi să locuiască împreună într-una din primele tentative de de-segregare din Europa. După filmările de doi ani realizate împreună cu corealizatoarea şi producătoarea Mona Nicoară, pregătim împreună un montaj care va fi realizat la New York, împreună cu Jonathan Oppenheim.

 

Add comment

Autentificare sau înregistrare pentru a posta comentarii

 


 Despre noi    Termeni de utilizare    Abonarea la ştiri    Donaţii    Implică-te şi tu!    Contact         Hosting by