Nu ştiu să vindec fracturile de vise româneşti spulberate aici, în Elveţia...

Nu ştiu să vindec fracturile de vise româneşti spulberate aici, în Elveţia...

Trimis de simonanomis la Vin, 07/01/2011 - 12:08

Tânăra mă priveşte deschis şi în două secunde a decis că poate să îmi povestească ce i s-a întâmplat. Faptul că vin din România, aşa cum a asigurat-o o colegă de a mea, constituie mai mult decât un certificat de încredere. Puţin mai târziu am constatat că nu încrederea, ci nevoia de susţinere era cea care ne lega. Trebuia oarecum să fiu de partea ei, pentru că vorbim aceeaşi limbă şi ne leagă o experienţă comună. Şi tocmai această limbă comună mi se pare că sună ciudat, chinuit şi artificial, aici departe de ţară. Mă simt puţin stânjenită de această constatare, de aceea îmi arunc privirea pe fereastră, să se oglindească o clipă în apele lacului Thunersee de la poalele Alpilor, în timp ce cuvintele ei umplu încet încet salonul clinicii unde lucrez.
 
Îmi propun de câteva luni să scriu ceva care are legătură cu România mea din totdeauna şi Elveţia mea de patru ani încoace şi constat că nu găsesc un subiect comun. Poate că sunt unul dintre puţinii români din Elveţia care trăieşte izolat aici, fără nici o legătură cu alţi români, în afară de cea virtuală; sau poate că nici nu au cele două ţări prea multe în comun, aşa cum are România şi Germania. Acum legătura s-a stabilit instantaneu, în momentul în care mi s-a spus, la raportul de dimineaţă: "Avem o pacientă din România, ai putea să traduci dacă sunt dificultăţi de înţelegere!"
 
Da, am o pacientă din România, prima mea legătură de aici cu ţara de origine. Această dimineaţă ploioasă este făcută să  ascult o limba română chinuită, amestecată cu inflexiuni italiene, ba chiar cu întregi propoziţii în limba italiană. Cu timpul constat că vorbeşte destul de bine şi germana şi aproape că mă întreb ce trebuie să traduc de fapt, sau de ce trebuie să ne chinuim să vorbim o limbă care pare că nu o mai stăpâneşte? Doar pentru că ne oferă intimitate sau că îi permite să mă tutuiasca spontan? Tânăra a trăit în Italia, este căsătorită cu un cetăţean de origine italiană şi a ajuns la noi după un accident neclar, soldat cu multiple fracturi ale coapselor şi bazinului. A fost găsită sub un pod, de pe care ar fi sărit, lucru pe ea nu şi-l mai aminteşte sau nu doreşte să şi-l amintească. Undeva în acte este menţionată intenţia de sinucidere, ochii ei rătăciţi şi cuvintele ei nu îmi confirmă decât că are nevoie de mine să îi confirm o situaţie, care depăşeşte graniţele realităţii, că şi-a pregătit deja o poveste verosimilă, complicată, pe care şi ea ar trebui să o creadă. Pare ruptă dintr-un scenariu de film. Ceartă cu soţul, pleacă singură pe stradă ca să-şi clătească, în răcoarea nopţii, gândurile, urmărită de o maşină, aleargă... atât îşi mai aminteşte, că alerga şi că s-a trezit la spital. Aş vrea să o cred. Ceva din mine îşi doreşte mult acest lucru, în timp ce altă parte ar rupe-o la fugă, ca să nu de-a în câteva minute ochii cu acei colegi care aşteaptă, curioşi, să le spun ce mi-a povestit pacienta.
 
Mă eschivez, găsesc o scuză şi părăsesc salonul, la raport mă eschivez din nou şi le spun colegilor că nici eu nu ştiu mai multe decât ştiu şi ei, ma prefac ca nu aud anumite remarci ciudate, dar macar incerc sa-i asigur ca o sa-i informez daca aflu ceva nou.

Zilele trec, se transformă în săptămâni, povestea pacientei din România capătă inflexiuni de telenovelă, primesc mereu observaţii că ea nu este îmbrăcată corespunzător, să-i atrag atenţia că nu se poartă doar lenjerie intimă de dimineaţă până seara şi că lumea se mai şi îmbracă, mai lejer dacă este cald, dar totuşi.... lucru pe care nu i-l pot reproşa, pentru că nu găsesc în trei limbi cuvintele potrivite pentru a comunica acest aspect. Le spun colegilor că fata înţelege destulă germană, dacă simt nevoia să-i comunice ceva, şi că nu pot pune chezăşie pentru comportamentul românilor de pretutindeni. Soţul italian o vizitează, deşi se observă că situaţia dintre ei este încordată, presupunerile colegilor sunt din ce în ce mai speculative, la fel şi răspunsurile tinerei la intrebările mele despre ce are de gând să facă în viitor.
 
Am discutat de multe ori cu ea şi am senzaţia că nu am comunicat deloc efectiv. Nici acum nu ştiu ce i s-a întâmplat cu adevărat şi prin ce coşmaruri a trecut, departe de ţară, de familie, de cei dragi.

Fracturile s-au vindecat încet dar bine, primii paşi i-a făcut, ziua externării se apropie.

Dar oare fracturile viselor ei, ale speranţelor, pe care sigur le-a avut vreodată, atunci când a plecat din România, oare ele cum şi când se vor vindeca?
 
Mă nemulţumeşte faptul că nu am reuşit să mă apropii de sufletul ei şi mai ales că nici nu am încercat cu adevărat, că mi-a fost neplăcută asocierea: "Pacientă din România, de unde vii şi tu!...
 
Aş fi vrut să am mai multă coloană vertebrală, să stau drepţi pentru ea, să îi iau apărarea atunci când se făceau aluzii neplăcute. M-am întrebat dacă aş fi avut aceleaşi remuşcări dacă m-aş fi aflat în ţară. Poate că nu.
 
Un gust amar şi o constatare a rămas:
 
Nu ştiu să vindec fracturile de vise româneşti spulberate aici, în Elveţia...

Simona Anomis, Thun

Comentarii

      Nu e usor,nu e simplu si nici macar nu trebuie sa-ti asumi esecul acestui fapt. Sa vindeci rani,in general,presupune sa ai chemare.Sa vindeci suflete ratacite este deja sublim.Fac afirmatiile acestea din experiente proprii,din convingere.      Ai intalnit o ratacita a sortii(oare care nu ratacim?).Faptul ca ai putut vibra la trairile ei arata ca "esti in grafic".Sentimentul ca puteai face mai mult,care te-a incercat dupa,confirma ca iti pasa si ca vrei sa  traiesti frumos. Eu cred ca ai facut ce trebuia,nu e loc de remuscari, nu trebuie sa duci si crucea altuia.Esti un om frumos.Pentru mine e un sentiment placut sa mai gasesc si astfel de oameni.                   Marius 

imaginea utilizatorului simonanomis

Stii ce este mai ciudat? Cateva saptamani mai tarziu am primit alta pacienta din romania, care a sarit, ndeva prin Geneva, de la etajul unu de frica unui hot, ce se pregatea sa intre in casa cu un cutit. Si ma intreb, ce destin au femeile acestea intr-o tara, de fapt minunata cum este Elvetia? Cu ce fel de oameni se incurca, ca sa ajunga in tara, in care chiar se crede ca umbla cainii cu colaci in coada? De data aceasta am fost macar mai pregatita sufleteste si am reusit sa port discutii mai constructive. I-am dat si numarul meu de telefon, pentru ca mi-a spus ca nu cunoaste pe nimeni "de treaba" in Elvetia, in speranta ca nu ma va suna niciodata...si din fericire inca nu m-a sunat. Poate ca sunt in grafic, dar am acumulat si o portie sanatoasa de lasitate de-a lungul timpului. Vremurile, in care imi ajutam concetattenii, indiferent cat de absurde si complicate rau situatiile, s-au dus de mult...Ceea ce nu stiu este daca acest proces de "retragere" o evolutie sau o involutie este?... simona

imaginea utilizatorului Giorgia
Trimis de Giorgia la

Poate ca intamplarile repetitive din viata ta, isi au un anume scop :) "Aş fi vrut să am mai multă coloană vertebrală, să stau drepţi pentru ea, să îi iau apărarea atunci când se făceau aluzii neplăcute. M-am întrebat dacă aş fi avut aceleaşi remuşcări dacă m-aş fi aflat în ţară. Poate că nu. " Raspunsul il ai dat chiar de tine, cuvantul cheie fiind "coloana vertebrala"vs "asocierea neplacuta" Vei reusii, ai potential sa-ti inveti si tu lectia asa cum fiecare si-o invata pe-a lui. Deci dupa, vei fi imbogatita cu un plus de tarie in caracter :) Numai bineGiorgia  

imaginea utilizatorului simonanomis

...multumesc pentru comentariu...si felictari pentru articolele expuse...modul tau de exprimare are amprenta, plasticitate  si caracter!succese si numai bine

imaginea utilizatorului iulia7popescu

Giorgia, imi place ceea ce ai spus. Sustin punctul tau de vedere mai ales ca... pot vorbi din propria-mi experienta.  Simona, din intamplare, pura intamplare, m-am aflat timp de cateva luni pe un post de secretara medicala. Am intalnit aici pacienti de diferite natii, elvetieni (mai putini), albanezi (cam multisori), ceva romani si yugoslavi (suficienti pentru a-mi incalzi sufletul). De fiecare data cand vedeam numele unui pacient roman sau yugoslav imi batea inima ca unui copil cand asteapta pe Mos Craciun... Eram fericita sa pot vorbi cu acesti oameni (eu vorbesc ambele limbi, romana si yugoslava-srba) si parca faptul ca uneori ma puteam apropia de ei mai mult prin ceva vorbe spuse in limba lor materna ma facea sa devin cineva... cineva care avea sa insemne ceva in viata lor. Dovad - cu mai mult de 10 persoane am ramas in cotact si in ziua de astazi (2 ani dupa aceea), una din persoane imi este una din cele mai bune prietene, pentru o alta persoana am si lucrat, iar cu ceilalti ma intalnesc adesea, la o cafea sau din intamplare. Cu ce am putut eu sa ii ajut...? Nu stiu. Dar stiu ca cel putin prin faptul ca nu m-am distantat am castigat ceva... ei m-au putut cunoaste si eu i-am putut cunoaste. Viata... este surprinzatoare. Nu stii cand, de ce, si cu cine te va intalni!  Am avut totusi si situatii unde ceva persoane dintr-o generatie alta decat a mea au refuzat sa imi vorbeasca in limba materna. Au mentinut conversatia in limba franceza. Si aceasta a fost ok. Desi la prima vedere... i-am judecat in adancul gandurilor mele. Dupa care... stiind ca fiecare din noi avem dreptul la alegeri, motive, etc.... am acceptat ca au ei, ele, motivele lor pentru a-mi vorbi sau nu intr-o limba anume. Cu toate acestea, o persoana care se fereste sa vorbeaasca limba sa materna cu cineva de pe acelasi plai da dovada clara de lasitate, slabiciune. Iar asta se poate invinge numai prin tine insuti. Odata ce incetezi sa iti fie frica despre ce vor crede ceilalti despre tine... vei avea un alt punct de vedere. Incearca... :) Iulia Iulia Popescu - GE +41 78 899 72 78 iulia_popescu@hotmail.com

Trimis de eliane la

Buna Simona Sunt in Elvetia de 20 de ani si urmaresc cu mare interes dezvoltarea comunitatii romanesti si nu in ultimul rand al acestui extraordinar site. Pana acum insa nu am simtit nevoia sa ma implic activ dupa nici un articol citit aici. Acum insa dupa ce am citit textul tau, TREBUIE sa reactionez ! Mi-am facut de urgenta un nick si iata comentariul meu: Cum ai scris: minunat ! literar grosse Klasse ! Ce ai scris: de speriat ! Daca am inteles bine esti doctorita si lucrezi de patru ani in Elvetia. Parerea mea este ca ar fi trebuit sa reactionezi ca o doctorita si nu ca o romanca. Era de datoria ta sa te ocupi de lezurile fizice precum si de cele psihice ale acelei biete PACIENTE care din intamplare vorbea si limba ta materna.Draga mea, ai impresia ca in "minunatul paradis elvetian" e totul lapte si miere ?Lucrez de 15 ani in administratie, asta inseamna ca am zilnic de a face cu toate categoriile sociale ale poporului elvetian. Si crede-ma am vazut drogati, alcoolici, asociali, criminali (o colega a fost aproape omorata in bataie de un astfel de "elvetian civilizat"), candidati la sinucidere, hoti. etc, etc, etc Iar tie iti este rusine de o biata fata, oropsita, din Romania ? Se pare ca cei patru ani de Elvetia nu au fost inca de ajuns ca sa-ti deschida ochii asupra realitatii de aici. Da, e frumos, majoritatea populatiei e civilizata, te poti simti, ca om civilizat, extraordinar de bine aici, doar ca ma irita teribil sa citesc ca ti-a fost rusine de o pacienta care avea nevoie de ajutorul tau si care vorbea romana! Spune-mi te rog daca era elvetianca, ce ai fi gandit ? Ai fi fost probabil mandra sa o ajuti, nu ? Pentru ca ai fi ajutat o "biata" elvetianca care a avut de la nastere marea sansa sa vina in aceasta tara pe lume, si nu precum PACIENTA ta intr-o tara ca Romania. Crede-ma elvetianca are mult mai putine scuze ! Sa nu-ti inchipui nici o secunda ca vreau sa lovesc in elvetieni, datoria mea, a meseriei mele, este tocmai de a ajute pe cat se poate, pe toata lumea. Nici nu vreau sa ridic romanii pe un podium pe care nu-l merita, dar ma intereseaza foarte mult ca romanii, cinstiti si cu pozitii ca ale tale sa nu-si faca gratuit lor insile un deserviciu prin lasitate si rusine cu privire la propria provenienta, adica sa nu se faca mai mici decat sunt. Si slava Domnului am avut si mai avem, din fericire, destule valori, cam ascunse, dar noi stim ca le avem.Nu vreau sa mai debatez pe aceasta tema. Sper din inima sa ma fi inteles corect si sa nu te simti lezata. Aceasta este reactia mea dupa citirea textului tau. In rest, numai bine si mult succes in frumoasa meserie pe care o profesezi.

imaginea utilizatorului simonanomis

 Nu sunt medic, ci asistenta medicala si comentariu tau impatimit ma bucura, pentru ca in modul tau de expunere ai dreptate. Mesajul meu insa a fost altul.Sigur ca am o gramada de pacienti drogati, esuati ai societatii elvetiene. A scrie despre ei, nu intereseaza comunitatea romana din Elvetia. Ideea ea ca, desi elvetienii au in randurile lor atatea epave, m-au facut cumva respunzatoare de hai sa-i zicem epava din tara mea. Si aici nu am avut eu destula coloana vertebrala sa le spun ca si ei au destui astfel de oameni si nici sa ma identific cu problemele pacientei mele.Daca as fi fost mandra sa ajut o elvetianca? Sigur nu...dar nu ma implica moral si sufleteste destinul ei.Multumesc pentru comentariu...ne mai auzim poate... simona

imaginea utilizatorului Giorgia
Trimis de Giorgia la

pentru decizia de a devenii activa pe acest site :). Chiar daca a durat, Simona se pare ca a reusit ceea ce altii nu au reusit, sa te mobilizeze ;) "Sunt in Elvetia de 20 de ani si urmaresc cu mare interes dezvoltarea comunitatii romanesti si nu in ultimul rand al acestui extraordinar site. Pana acum insa nu am simtit nevoia sa ma implic activ dupa nici un articol citit aici. Acum insa dupa ce am citit textul tau, TREBUIE sa reactionez ! Mi-am facut de urgenta un nick..."

Add comment

Autentificare sau înregistrare pentru a posta comentarii

 


 Despre noi    Termeni de utilizare    Abonarea la ştiri    Donaţii    Implică-te şi tu!    Contact         Hosting by