Roata descoperită de români
Notă: Acest text nu este recomandat persoanelor sensibile.
Nu există platformă de dialog online unde cineva să nu pomenească, într-un mod hilar sau intelectual, despre celebra de acum "mentalitate românească". Majoritatea ideilor reflectă mesajul că mentalitatea noastră, a tuturor, trebuie schimbată. Sau, mai modern formulat, o schimbare în societatea românească, sau în sistemul politic românesc, nu poate avea loc fără un prim pas de schimbare în direcţia mentalităţii actuale. Indiferent că unii o recunosc în mod public sau mai subtil în diferite articole de ziar, sau pur şi simplu la o cafea între prieteni, rezultatul este acelaşi: nu ne place, dar recunoaştem necesitatea unei schimbări. Evident am dori ca această schimbare să nu înceapă de la noi, tocmai pentru că noi, semnalând necesitatea, dăm dovadă de un spirit de obervaţie mult mai agil ca al concetăţenilor noştri, adormiţi precum cele cinci fecioare. Noi, suntem cei ce veghem cu candela plină...
Mentalitatea, indiferent a cui, atât la nivel individual cât şi la nivel de societate, nu poate fi schimbată, indiferent de direcţie, decât prin confruntarea cu un alt tip de mentalitate, în cel mai fericit caz, mult diferit de cel iniţial. Această confruntare nu poate avea loc în cercuri închise, gen familie, prieteni, instituţii fixe. La fel cum muntenii elveţieni sunt "acuzaţi" că dau uneori dovadă de o anume limitare, nu doar geografică, la fel, în cercurile universitare, studenţii şi profesorii lor vor primi aceeaşi "pecete" dacă raza lor de acţiune este strict delimitată.
Şcoala a fost şi va rămâne, indiferent pe care muchie a globului, a doua "casă" a celor care o frecventează. Cine are curiozitatea să numere orele petrecute de tineri, zilnic sau anual, acasă, în familie, şi cele petrecute în acea instituţie de învăţământ, va constata cu surprindere, ipotetică de altfel, că adevărata familie acolo se formează. Idei, concepte de viaţă, idealuri personale sau instituţionale, sunt preluate şi marcate de anturajul preponderent. Percepţia unei reale auto-izolări fiind deformată. Fenomenul este întâlnit pretutindeni nu doar la nivelul instituţiilor de învăţământ românesc. Cel mai hazliu exemplu sunt chiar şcolile generale, unde mentalitatea este încă în formare la viitorii cetăţeni ai unei ţări, concurenţa şi diferenţierea începe cu o etichetare de genul: grupa din Şcoala Generală Nr... vs Şcoala Generală Nr...! Etichetare de altfel prinsă deseori într-un "stop-cadru" literar de diverşi autori.
Acestea fiind spuse, rămâne pentru mine o mare enigmă atitudinea analiştilor români, printre ei "apostoli ai modificării mentalităţii actuale", ce promovează roata ca fiind descoperită de români. Altfel spus, rămâne la fel de mare, pentru mine, enigma evitării unei confruntări pozitive a sistemului educaţional românesc cu cel al unor ţări avansate. Aceea mult aşteptată reformă, de altfel mai corect spus recunoaştere a diplomelor din România, chiar crede cineva că poate avea loc fără o adaptare a sistemului de învăţământ actual la normele celor mai competitive ţări europene? Chiar crede cineva că, afişând panouri cu marii intelectuali români, cu studii fie în România fie în străinătate, vor exista schimbări concrete de opinie în ceea ce priveşte echivalarea contribuţiei pe "piaţa de valori"?
Aceste gânduri mi-au tranzitat căpăţâna citind din ce în ce mai des în diferite anunţuri de angajare, menţiuni de genul: "Cautăm vânzătoare de magazin cerinţe, Bacalaureat în domeniul economic, diplomă de facultate de la ASE sau instituţie similară" sau "Absolvent al Universităţii din Bucureşti, cu experienţa în domeniul brutăriei, tinichigiei, măcelar de profesie, caut angajare în orice domeniu". Şi lista poate continua...
Libertatea de "mişcare-profesională" a individului este asigurată de principiile unei societăţi democratice, dar cea a calităţii profesionale a aceluiaşi individ ar trebui "cenzurată" de acele instituţii ce îşi doresc nu doar o recunoştere internaţională, ce de altfel se poate asigura prin batăi din palme diplomatice pro-formă sigilate cu semnături oficiale, ci şi competitivitate pe piaţa mai sus menţionată. Realitatea este şi va rămâne la fel de dureroasă: un absolvent de învăţământ superior, cu specializări în ţară sau / şi străinătate va avea în ţară, în speţă România, de confruntat dosare ale candidaţiilor gen "ştiu tot / pot tot " iar în străinătate dosare ale altor candidaţi cu specializări limitate dar constante.
Astfel nu mai e de mirare, lăsând de-o parte aspectul cerere-ofertă, că un inginer specializat într-un domeniu, ce este obligat să-şi completeze dosarul cu alte supra-specializări, va primi la urma urmei un amărât de permis "L" şi o domnişoară mai specială, practicând cea mai veche meserie, va primi permis permanent tip "B". Doar frustrant sau o dovadă de pragmatism a societăţii? Domnişoara nu ştie multe, dar ce ştie, ştie bine. Domnul, mai are de... luat "calificări"!
Şi să mai zică cineva că unii "apostoli" nu dorm...
Giorgia Seeholzer