Au ramas prea putini eroi
Ma numesc F si scriu acest text din Romania.
Doresc sa va dau o veste buna: acasa a rasarit speranta. Intr-o zi, atunci cand veti considera voi ca e momentul sa va intoarceti, veti gasi aici oameni de o calitate umana aparte.
Am deja o luna aproape de cand i-am intalnit pe oamenii care mi-au schimbat viziunea. Si culmea: i-am gasit pe toti intr-un singur loc, acolo unde de obicei te duci resemnat ca nimic nu poate fi bun: Institutul Oncologic Bucuresti.
Nu va scriu pentru a va vorbi de suferina mea ci despre oamenii care ma ajuta, de eroii mei, de cei care nu lupta impotriva sistemului pentru ca au inteles ca s-ar lupta cu morile de vant. Dar reusesc totusi sa faca minuni. Iau atitudine si rezolva probleme grave. Nu e niciun secret ca nu sunt oameni de marketing sau PR, pentru ca altfel ati fi aflat de existenta lor pana acum. Tocmai de aceea m-am hotarat sa vi-i prezint eu:
Primii mei eroi sunt cei de la Fundatia PAVEL - cei care m-au ajutat sa gasesc cele necesare tratmentului. Este de necrezut ceea ce fac ei: contrabanda cu medicamente pentru cei care altel n-ar avea nicio sansa sa traiasca, pentru cei pe care statul nu-i poate ajuta pentru ca, atentie, medicamentele sunt prea ieftine si nu pot obliga pe nimeni sa le importe. Si daca s-ar gasi cineva care sa le aduca fara profit prea mare, ar aparea alta problema: nu sunt omologate in Romania. Dar totusi ei salveaza vieti. Nu se lasa tarati in politici ieftine sau in discutii interminabile. Nu au timp de prostii. Si nu fac doar atat. Intrati pe site-ul lor si vedeti ceea ce fac pentru copii. Oamenii astia merita toata recunostinta si trebuie promovati prin orice mijloc pentru ca si altii sa inteleaga ca "nu se poate" nu exista! Mai ales cand vorbim de viata unor oameni. Indiferenta este grava si mai ales acea zona de confort din care nu iesim decat daca ne afecteaza direct. Orice mana de ajutor poate insemna o sansa pentru un necunoscut... doar ca un necunoscut inseamna de fapt statistica, iar marele "merit" al statisticii este ca nu reda si drama din spatele ei...
O alta persoana de incredere pe care am intalnit-o este asistenta care se ocupa si de cazul meu. Zi de zi incerca sa ne faca viata mai usoara. In primul rand prin organizare. Pentru ca a realizat ca asta lipseste. Imaginati-va ca ea este printre putinele persoane care nu ne trateaza ca pe niste animale puse sa astepte pentru un pumn de graunte. Pentru ea suntem oameni. Astazi am vazut-o insa la capatul puterilor si n-am putut sa nu ma intreb: oare pe oamenii astia cine ii sprijina? Eu sunt norocos. Pe mine m-au ajutat eroii mei. Dar pe ei? Noi ce putem face pentru ei?
Raspunsul meu a venit natural: sa ne pastram increderea. Increderea in ei. Si nu pentru ca pot schimba pe viitor ceva, ci pentru ca ei fac deja asta. La nivel celular ei ajuta. Iar orice transformare vine din interior, fie ca vorbim de individ sau de sistem. Iar in momentele in care consideram ca au ramas prea putini eroi, ar trebui sa ne amintim ca adevaratele revolutii au fost incepute de o mana de oameni.
Multa sanatate!
Linkuri utile: