Doamne, ce doamne! de Maruca Pivniceru - interviu cu Teodora Enache

Doamne, ce doamne! de Maruca Pivniceru - interviu cu Teodora Enache

Trimis de Virginia Gaus la Joi, 05/30/2013 - 01:43

TEODORA ENACHE

 

„Consider jazz-ul ca pe o formă de meditaţie, care cere o concentrare teribilă în fiecare moment, dar şi extaz“

 

Maruca Pivniceru

– Doamnă Teodora Enache, v-aţi ales o profesiune – cea de cântăreaţă de jazz – care cere o trăire intensă, multă fantezie. Jazz-ul înseamnă improvizaţie pe o temă aleasă, fiecare concert fiind irepetabil. Este greu de înţeles pentru unii melomani cât de mult talent şi cât studiu trebuie să aibă un interpret pentru a putea aborda acest gen muzical, atât instrumentiştii, cât şi soliştii putând oricând să fie solicitaţi în concerte de muzică clasică (ca de exemplu Benny Goodman în Concertul pentru clarinet şi orchestră în La major KV 622; Cvintetul pentru clarinet KV 581 de Mozart)

– Jazz-ul este o artă, care pe lângă virtuozitate, care ştim, se câştigă în ani de muncă, dăruire şi studii, este şi o formă de creativitate spontană, o atitudine artistică irepetabilă, fiecare moment fiind unic. De multe ori consider jazz-ul ca pe o formă de meditaţie, care cere o concentrare teribilă în fiecare moment, dar şi extaz.

– Sunteţi o interpretă de jazz clasic, însă în permanenţă variaţi tematicile, cum ar fi de exemplu „Rădăcini“...

– Foarte adevărat; pentru mine definiţia jazz-ului rămâne undeva în era jazz-ului clasic. Mainstream - cum e definit de către cunoscători. Celelalte genuri muzicale derivate din jazz sunt căutări, experienţe, mai mult sau mai puţin reuşite. Eu cred că este nevoie de aceste experienţe, ele stimulează creativitatea şi dorinţa de cunoaştere. Ca artist, nu poţi rămâne impasibil la auzul unei doine româneşti sau al unui bocet sefard. Fie că pictezi sau dansezi, fie că alegi jazz-ul, îţi exprimi emoţia şi starea sufletească; aşa a apărut creaţia mea „Rădăcini“.

– Destinul dumneavoastră de interpretă de jazz a fost pecetluit de şansa unor întâlniri miraculoase.

– Da, viitoare profesoară de matematică, încă studentă, cu existenţă cvasi-liniştită, am întâlnit jazz-ul. Profesorul meu de la Iaşi, Dan Prişcornic, a fost primul care a crezut în vocea„de negresă în piele albă“. Mai apoi Johnny Răducanu şi Edmond Deda m-au iniţiat în domeniul de canto al improvizaţiei şi al armoniei.

– În ce an v-aţi început cariera concertistică?

– Pot spune că lansarea internaţională, cariera şi viaţa activă concertistică au început acum 10 ani, în 1996.

– Ce tip de muzică interpretaţi?

– Izvoarele de la care am plecat, gospel, blues, jazz-ul clasic sau doinele româneşti mă impulsionează, le simt în fiinţa mea. Aşa îmi construiesc repertoriul. Fiecare cântec, interpretat şi reinterpretat, devine o compoziţie. Când mă aflu pe scenă, creativitatea în compoziţie se manifestă spontan. Am deja o experienţă muzicală vastă deci, cu siguranţă va veni vremea când îmi voi cânta propriile versuri.

– Pe ce scene naţionale şi internaţionale aţi cântat?

– Am participat la numeroase concerte pe tot globul, dar voi menţiona numai câteva, mai importante, şi voi începe cu Festivalul Internaţional de Jazz 1993 Sibiu, unde am câştigat „Marele Premiu“. Au urmat festivaluri de jazz la Moscova, 1997, Milano, 1998 şi Valtellina (Italia), 1999; Menden (Germania) şi Szolnok (Ungaria) 2001, San Francisco – Biscuits @ Blues Jazz Club, Las Vegas – Astor Club, Boston - Goddard Chapel, New York – Pulse Club (2001); în 2002 la Washington şi Paris, în Germania (Menden – invitat special la Festivalul de Jazz în concert cu Al Copley), iar în 2003 am fost iar invitată în SUA, pentru a susţine recitaluri la „Congress Library“ şi la Palatul ONU. Tot în 2003 am susţinut un concert la Berlin, cu ocazia„Django Reihard Memorial Festival“ şi altul la Geneva „Back to my roots“, la United Nations Palace. În 2004 am concertat cu Les Paul pe scena Iridium din New York şi am fost invitata specială a celui mai prestigios Festival de Jazz din Europa – Montreux (Elveţia), alături de chitaristul Stanley Jordan. Cu Stanley am mai concertat în acel an la New York, în„Decade Club“. În vara lui 2005 am concertat împreună cu Teodosii Spasov la Ruse (Bulgaria) şi mai apoi, pe 20 octombrie, la Clubul „Event“ al restaurantului „Mica Elveţie“, a cărui atmosferă devenise incendiară, Teodosii cântând la caval. Când mă aflu în ţară, cânt în fiecare joi la „Event“, unde mă simt ca în familie, iar auditoriul îmi este fidel.

– Vorbiţi-ne despre discografia dumneavoastră.

– Discografia mea a început cu „Ballad of the Sensitive Plant“– 1997 şi a continuat cu „X-treme“-1998 şi „Jazz behind the Carpathians – Johnny Răducanu & Teodora Enache“. Toate au fost produse în România. În anul 2002 am editat primul DVD de jazz din România„Rădăcini – Back to my Roots“ (înregistrat în California, SUA), şi multe altele.

– Ce premii aţi obţinut de-a lungul timpului?

– Activitatea interpretativă mi-a fost răsplătită cu numeroase premii naţionale, la Sibiu 1998 şi Cluj 1995, şi internaţionale, la Menden (Germania) în 2000, la Szolnok (Ungaria) în 2001, iar în 2004 am luat împreună cu Johnny Răducanu premiul pentru cel mai bun film muzical de scurt metraj de pe Coasta de Vest –„Jazz made in Romania“.

Tot în 2004 am fost distinsă de Radiodifuziunea Română cu premiul „Pentru cea mai importantă contribuţie internaţională a unui muzician român de jazz“.

– Care este opinia jazzman-ilor profesionişti care v-au ascultat cântând?

– O personalitate a jazzului internaţional, care a avut un cuvânt hotărâtor în aprecierea mea ca interpret, este Curtis Fuller (SUA). El a spus: „Totdeauna voi păstra în amintire interpretarea dată de către Teodora Enache melodiei scrise de mine„My funny Valentine“. Şi Michelle Bedin de la revista Jazz Hot scria despre mine: „Fiţi cu ochii pe ea, e unică în felul ei“. Nu pot uita că Johnny Griffin (Marea Britanie) m-a întâlnit la Festivalul de Jazz de la Milano (1999) şi mi-a declarat: „Faci parte din familie, tu cânţi cu inima“. Fiecare întâlnire muzicală pe care am avut-o m-a marcat profund; pentru mine, aceste vorbe nu sunt de pus într-un CV sau într- un interviu, ele au însemnat repere importante în drumul pe care îl parcurg. Oricum, în viaţă, fiecare întâlnire este o lecţie. Viaţa nu trebuie lăsată să treacă pur şi simplu...

– Este promovat în România jazz-ul?

– Televiziunea, în ultima vreme, este martora unor evenimente muzicale de calitate. Totuşi, jazz-ul nu este promovat cum ar merita, sau este, dar la ore nepotrivite, astfel că rămâne în continuare o muzică elitistă. Din punctul meu de vedere, pot spune că spectacolele mele au fost de multe ori televizate. Astfel, publicul din întreaga ţară a avut posibilitatea să se bucure de o muzică de calitate

– Care este cea mai mare realizare a dumneavoastră?

– Mă bucur să mă aflu printre acele femei care, o spun din tot sufletul, au fericirea de a fi mame. Este de departe cea mai importantă realizare a vieţii mele. Mă simt împlinită şi fericită în acelaşi timp.

– Un poet pe care îl iubesc mult – Kahlil Gibran, spunea că „iubirea îţi creşte aripi, dar dacă e adevărată, îţi taie şi uscăciunile“...

– Copiii şi viaţa personală împlinită înseamnă bucurie fără margini, dar care se câştigă cu lacrimi de durere şi asta mai ales în cazul acelor interpreţi care se dăruiesc în fiecare moment artistic până la epuizare. Dacă încerci să îţi desăvârşeşti iubirea, să devii prin copilul tău mai bun, mai răbdător, mai smerit, asta devine cea mai importantă lecţie, iar artiştii, cred eu, o învaţă cel mai greu, dar cei care reuşesc, pot atinge culmi nebănuite şi în arta lor, şi în viaţa personală.

– Ce dorinţe de viitor aveţi ?

– Am citit undeva ceva care mi-a plăcut mult, legat de viitor: „Dacă vrei să îl faci pe Dumnezeu să râdă în hohote, vorbeşte-i de planurile tale!“ Minunat! Aşa că dacă e să-mi doresc ceva, este sănătate pentru copilul meu, armonie în familie şi multă iubire în sufletul meu, pentru a o putea dărui şi celor din jur. Doar aşa pot exista şi pot crea.

– Admiratorii, printre care mă număr şi eu, aşteaptă ca noile dumneavoastră creaţii muzicale, care sunt întotdeauna pline de inedit, să ajungă la sufletul iubitorilor muzicii de jazz de pretutindeni!

 

„DIPLOMAT CLUB“, nr. 7/2006

Add comment

Autentificare sau înregistrare pentru a posta comentarii

 


 Despre noi    Termeni de utilizare    Abonarea la ştiri    Donaţii    Implică-te şi tu!    Contact         Hosting by