Invitație la Berna. Contrapunct

Invitație la Berna. Contrapunct

Trimis de Giorgia la Sâm, 04/18/2015 - 11:18

Definiție: relația dintre două (sau mai multe) registre muzicale care sunt independente în tonalitate și ritm dar sunt interdependente.

Acolo unde două sau mai multe persoane interacționează cu un scop comun interdependența dintre persoane devine inevitabilă. Regia interacțiunii nu poate fi coordonată linear. Interacțiunea există, are loc, aleatoriu. Singura constantă care se formează în acest amalgam este împrejurarea dată, situația creată, terenul pe care are loc.

 

Găsirea echilibrului, așa încăt orchestrarea să fie reușită, depinde în mare măsură de tactul și măsura impusă. Măsura o poate impune o singură persoană, de fapt este chiar recomandat. Tactul însă e dat de împrejurări. El este adaptabil. El trebuie să fie adaptabil. Și este acea notă cu care, sau prin care, orchestrarea devine reușită.

 

Elveția se află într-un impas politic. Formatori puternici de opinie orchestrează cu măsură, dar cu mare lipsă de tact, viitorul acestei țări fără a ține cont de posibilele urmări.

 

Marți, 21 aprilie începând cu ora 19.00, va avea loc o dezbatere publică la Berna pe tema nucleului conștiinței poporului elvețian. Eroii naționali sunt în pericol. Cel puțin, din punct de vedere istoric, ei par că nu au existat. Pot fi ei scoși din conștiința poporului?

 

În acest an Elveția serbează:

700 de ani au trecut de la Morgarten

500 de ani de la Marignano

200 de ani de la Congresul din Viena

 

Cele trei evenimente, pentru cunoscători, sunt evenimente cruciale care au modelat conștiința națională. Morgarten a pecetluit pactul dintre cantoanele fondatoare ale vechii Confederații, din păcate istoria nu prea are dovezi concrete. Marignano a fost ultima expansiune externă a elvețienilor, istoria însă susșine contrariul, redefinind termenul de „extern“, și aduce ca argument expansiunea a ceea ce astăzi, din punct de vedere teritorial, poate fi definit ca fiind intern. Congresul de la Viena, momentul recunoașterii neutralității Elveției de către puterile străine. Cât de neutrală este Elveția?

 

Disputa se va desfășura în incinta Hotelului Bellevue din Berna, între Christoph Blocher, strateg și vice președinte al celui mai mare partid elvețian, recunoscut prin implicarea figurilor isotorice în mesajul politic și Thomas Maissen profesor și istoric, autor al cărții „Istoria eroilor elvețieni. Și ce se află în spatele acesteia“

 

http://www.hierundjetzt.ch/de/catalogue/schweizer-heldengeschichten-und-was-dahintersteckt_15000004/

 

Dacă doriți să participați la acest dialog ce va dura aproximativ o ora și un sfert, puteți trimite mail de confirmare pe adresa: politik@casa-românilor.ch

 

Non numeranda, sed ponderanda argumenta

 

 Giorgia Seeholzer, Lucerna

 

Întrebare pentru voi, cât de importante sunt figurile istorice, dovedite sau nu, în formarea conștiinței naționale? 

Add comment

Autentificare sau înregistrare pentru a posta comentarii

 


 Despre noi    Termeni de utilizare    Abonarea la ştiri    Donaţii    Implică-te şi tu!    Contact         Hosting by