Contrazicere

M-am simtit cu adevarat singura atunci cand mi-am dat seama ca nu stiu pe nimeni care mi-as dori sa fie mandru de mine. Tocmai de asta am vrut sa ajung cat mai sus, dar...sus e intotdeauna prea frig. Atunci am incercat sa pun ideile cap la cap, sa devin motorul intentiei. Ajunsesem sa cred ca daca as reusi sa vad dadaismul atat de " nihilistic" incat sa nege dadaismul in sine mi s-ar ierta orice pacat.

L-am simtit mereu ca pe o amenintare si o dulce provocare in acelasi timp.Dar m-am lamurit...

Nici macar pacatul nu mai e interesant...e prea previzibil, e prea usor de descifrat, nefiind altceva decat o dimensiune a coliziunii si osmozei intre trup si spirit, dintre praxis si anima.

Prima intalnire cu pacatul e cea mai grea. Sufletul se va obisnui sa mearga mereu cu o secunda in fata, sa se poata bucura de mai, si mai mult. Ar trebui poate sa-mi marturisesc si pacatele, nu doar relatia cu pacatul si modul in care perpetua comunicare interioara a spiritului nu ezita in a avea dreptate.

Pacatul nu exista ca act in sine, ci doar ca proiectie a sufletului asupra lui insusi, atata timp cat " binele universal" nu e decat o inmultire infinita a aceluias " bine particular". Nu putem sa ne referim brusc si atemporal la o existenta efectiva a pacatului. Nu exista decat rau contextual. Incalcarea legilor naturii nu intra ( de exemplu) sub incidenta vreunei posibile relatii pacatoase cu acestea....

Si as tot putea continua...Piece of cake! Ca si cum " Ecaterino, esti dama bine/ m-as da la tine/ dar n-am palton"