Skip to main content

Popas cultural românesc la RO-Chance

Am fost şi sunt mereu alături de românii care luptă pentru salvarea limbii române şi consolidarea identităţii noastre naţionale în afara graniţelor ţării. Salut cu respect şi bucurie iniţiativa Corneliei Saurer Dragoş şi a lui Dorin Dragoş de a înfiinţa o platformă culturală destinată cetăţenilor români care trăiesc în Elveţia şi încep prin a-i întreba când au luat decizia constituirii Platformei RO-CHance şi din ce considerente s-a născut acest proiect?
 
Platforma de competențe RO-CHance este un instrument complex ce s-a dezvoltat în vreo 20 de ani. Nu e deloc o platformă destinată doar cetățenilor români, este o platformă de promovare a limbii, culturii și a civilizației românești, completată cu o școală de limbă și un birou de traduceri. La bază a funcționat o școală de limbă română care are anual între 5 și 25 de studenți de origine elvețiană, sau care sunt stabiliți în Elveția și care s-au înscris la cursurile oferite. Platforma s-a extins paralel cu biroul de traduceri care funcționează plurilingv, una din limbile de bază fiind româna, destinat tot publicului elvețian. Amploarea culturală s-a produs la sosirea soțului meu, actorul Dorin Dragoș, în Elveția, în 2003 și care, prin interesul său pentru cultura românească, a dat un impuls artistic activităților și a intensificat activitatea de lobbying cultural, el găsind și numele platformei așa cum e, RO-CHance.

    
Care a fost reacţia comunităţii româneşti din zona în care funcţionaţi atunci când au aflat despre existenţa platformei culturale RO-Chance?

Pentru a putea evoca reacția românilor, trebuie precizată natura emigrației românești în Elveția, total diferită de cea produsă în alte zone ale Europei. Imediat după cel de-al Doilea război mondial s-a întors în Elveția un grup de elvețieni românizați. Aceștia, mai bine zis familiile lor, la sfârșitul secolului XIX și la începutul secolului XX, emigraseră în România în diverse regiuni (Galați, București, Târgu Mureș) și exersau diferite profesiuni: ingineri, profesori particulari în ilustre familii nobile și princiare, cofetari etc). La  instaurarea comunismului s-au reîntors în Elveția, au avut relații apropiate cu protipendada românească constituită în apropierea Genevei de către diplomația românească rămasă pe lângă Societatea Națiunilor și apropiată prințeselor Bibescu, Cantacuzino, apropiată de asemenea artiștilor români și românofili de la Vevey (Dinu Lipatti, Clara Haskil). Acești pionieri ai promovării culturale au creat o asociație de prietenie elveto-română.

 

Emigrația românească din anii 50-80 fiind în mare parte de elită - în Elveția nu puteai rămâne dacă Elveția nu avea nevoie de competențele tale - a rămas în contact apropiat cu acel prim val de imediat de după război și a început o tradiție a balurilor de mărțișor și a chermezelor populare, trăind de fapt dintr-o profundă nostalgie a valorilor lăsate sau pierdute în țară. La Berna, ani de zile a existat o întâlnire săptămânală a ... bărbaților(!) români și românofili pentru a... pune țara la cale într-unul din cele mai nobile restaurante din capitala elvetă. Ele aveau loc joi seara când era nocturna magazinelor și soșiile târguiau - în Elveția e un program foarte strict de funcționare a magazinelor, care se închid de obicei, toate, la 18:30, cu excepția zilei de joi, când sunt deschise până pe la orele 20 - 21; în ultimii ani programul magazinelor s-a mai adaptat evoluției societății, dar nu foarte mult.

 

Am facut acest excurs istoric pentru a vă spune că RO-CHance nu s-a născut peste noapte ci a continuat tradiția unei activități culturale românești organizate. Comunitatea românilor din Geneva făcea până acum câțiva ani același lucru, dar a fost victima unor lupte intestine și din păcate activitatea e mai puțin coordonată în zilele noastre.

 

De aceea întrebarea legată de reacția românilor e o întrebare cheie. Care români? Emigrația de după 90 e de altă factură, mult mai dinamică, lupii tineri ai societăților bancare și de informatică ce se consideră cetățeni ai lumii, au puțin de spus, vin câteodată însă cu plăcere la acțiunile noastre. Tinerele mame sau neveste aduse cu valul modei de a se căsători în străinătate de multe ori s-au adaptat atât de bine în Elveția încât nici nu mai știu limba română și le refuză sistematic copiilor lor această limbă, nu de multe ori din... rușine... din jenă față de mizeria trăită în România devenită acum mizerie interioară...


Pentru a concluziona, activitățile RO-CHance sunt destinate în primul rând publicului elvețian, el constituind 90% din participanții la evenimentele noastre. Ne bucurăm de fiecare prezență românească dar din păcate ea este rară. Un lucru însă fundamental este prezența în ultimii 5 ani a reprezentanților Ambasadei României în Elveția, care sunt convinsă că vin la acțiunile noastre nu numai din obligație ci pur și simplu din plăcere.


Sunt de acord că implementarea unor proiecte culturale este dificilă şi nu aduce decât beneficii sufleteşti. Cine v-a ajutat să susţineţi acest proiect? Aţi atras parteneri care să implice în activităţile de promovare a limbii şi culturii române?
 
Folosiți limbajul managerial din obișnuință? Nu e acest proiect ci sunt zeci de mici acțiuni făcute de degețele mici, cusătoare de inițiative personale. În cultură, dacă nu e de masă și nu produce beneficiu manelist sau de Hollywood, care pe undeva tot acolo e..., nu te ajută nimeni, decât vreun mecena sau pur și simplu niște entuziaști. Pentru a constitui un proiect care să fie sprijinit de o autoritate românească, fie și de cel mai firav partener, ai nevoie de o energie imensă, cheltuită în van, fără de nici un folos cultural sau comunitar. Dacă românului, oricare instituție ar reprezenta-o, nu îi pică nimic, nu face nimic. Punct.

 

Activitățile sunt în 90 % inițiativa noastră, pe banii noștri - avem o clauză de la orele de română și de la traduceri care finanțează aceste proiecte, în rest nimeni. Doar povești. Tipic, nu? Iar organizațiile de români din străinătate care sunt ajutate, sunt ajutate de guvernele țărilor în care funcționează pentru a integra românii de acolo și pentru a nu le da bătăi de cap autorităților. Sincer, sunt de natură publică proiectele sprijinite de organizații guvernamentale? Geme incompetența și clientelismul. După câteva ușoare tentative am renunțat, pentru că astfel de proiecte ne-au adus doar datorii personale sau jena că nu au funcționat și, mai mult, a trebuit să ne scuzăm la participanți decât să ne bucurăm că, iată, am reușit să facem ceva cu autoritățile române, care nu au o coordonare a proiectelor în străinătate și nici un fel de viziune. Se promovează pe gașcă, pe prietenii și aceasta este și imaginea pe care o dau celor din afară. Evident că sunt câteva cercuri de oameni deștepți, cu multă creativitate și cu care ne-ar face plăcere să colaborăm. Ușa noastră e deschisă.

    
V-a tentat ideea colaborării cu asociaţii similare din ţară şi din străinătate?

Da, și cu mult entuziasm. Am fost invitați de la o întâlnire a românilor din diaspora de la Mangalia - extrem de bine organizată, unde am avut onoarea să ne întâlnim cu alte organizații, doar că problematica susținută de noi este total diferită de cea cu care se confruntă românii din țările vecine și comunitățile istorice românești din America, Canada sau Australia, iar noi, noi suntem o entitate neglijabilă, într-o țară neglijabilă. Ce e minunat e că o astfel de întâlnire îți confirmă faptul că activitatea asociativă este și va rămâne benevolă, că oamenii au un imens entuziasm și ne consolează că și alții suferă din aceleași cauze...

 

Comunicăm cu asociații din Belgia, Franța, Germania, Spania și participăm în fiecare an la ForumRomania din Viena, o platformă academică.

 


Pasiunea pentru cultura şi arta românească v-a îndemnat să creaţi o oază de cultură românească pe meleaguri elveţiene. Pe lângă faptul că sunteţi ambasadori ai culturii noastre naţionale, care sunt celelalte preocupări ale dumneavoastră?
 
Repet, nu noi am creat această oază. Ea a existat, noi am încercat doar să activăm poate mai vizibil decât alții, grație relațiilor personale pe care ni le-am format și mai ales pe care le-am cultivat. Acum 22 de ani când am ajuns eu în Elveția și la Berna și la Geneva exista o mișcare culturală și asociativă românească și românofilă de peste 40 de ani. Anul viitor se vor împlini 100 de ani de relații diplomatice stabilite între România și Elveția. Chiar dacă ajutorul autorităților românești este ca și inexistent, faptul că există aceste relații sensibilizează un public. Eu am trimis la Berna 20 de studenți la o conferință absolut extraordinară a unei doamne, fost secretar de stat din Ministerul de Externe, care, fiind omul potrivit la locul potrivit, a provocat interesul pentru România la alți 5 participanți care au venit la cursurile noastre RO-CHance. Aici e această acțiune în relația inter-socială care funcționează când sunt persoane de calitate și pregătite pentru o astfel de activitate.

Activitatea RO-CHance e punctuală, de câteva ori pe an facem o acțiune vizibilă, importantă, în care de mare ajutor ne e portalul www.casa-romanilor.ch, un brand pentru românii din Elveția, cu ore și ore de muncă investite. În rest scriem articole cu și despre România sau existăm pur și simplu românește la întruniri de natură mai mult familială extinsă și la prieteni românofili. 

 

Preocupările noastre cotidiene sunt cele ale tuturor românilor ne-exilați fiscal în Elveția, lupta pentru supraviețuire și carieră profesională într-o țară care nu e a ta și în care criza, chiar dacă nu se manifestă strigător, este endemică. Soțul meu, Dorin Dragoș, e actor, trăiește din asta și bântuie Europa să își găsească angajamente, iar eu sunt profesor de limba franceză, cercetător în lingvistică și traducător plurilingv - mediator cultural angajată a statului elvețian.

 


Se ştie că diaspora românească din Elveţia a avut un destin aparte încadrându-se în categoria elitelor. Se justifică, în momentul de faţă, această afirmaţie?
 
Diferența de mentalitate între straturile migratorii din Elveția este foarte mare. Dacă cei care au venit acum 40 - 50 de ani au reticențe față de o parte a emigrării recente e parțial justificat. Cei care însă au venit în ultimii 20 de ani și au rămas, înseamnă că au un imens potențial personal și  profesional. Da, sunt oameni de elită pentru că altfel nu ar fi putut rămâne într-o societate supusă 100% unui darwinism social. E bine însă de înțeles ce înseamnă pentru o societate civilizată elita. Elita o formează nu numai cercetătorii din programe mondiale de investigații fundamentale în medicină sau fizică nucleară. La fel de excepțional este un suflător de sticlă sau un șef de sală de restaurant unde clienții vin și pentru el nu numai pentru calitatea produsului ce i se pune în farfurie.

Și atunci când omul își face impecabil datoria pentru care a fost angajat, reușește să își creeze o rețea socială reală, nu numai pe Facebook, când copilul este perfect educat și pregătit să iasă în lume, chiar fără diplomă universitară, vorbim de o elită.

Da, cei care au reușit în Elveția sunt o elită, chiar dacă nu în accepțiunea restrâns românească a cuvântului.

De adăugat că și la nivelul... răufăcătorilor sunt tot elite... dar despre ele ne vorbește un altfel de presă. Capitolul țigani, cerșetori, hoți și alți marginalizați ai soartei, despre care vedem reportaje mai mult decât debile, este un capitol pe care trebuie să îl rezolve autoritățile locale cu discernământ și atenție. Dacă legea locului permite oamenilor să cerșească cu patalama de la primărie (cazul multor orașe elvețiene) mi se pare normal ca oamenii să o facă. Dacă o fac în rețea de tip mafiot e tot o problemă a autorităților, care nu sunt pregătite să reacționeze la astfel de situații. Hoți, cerșetori și nenorociți au existat din toate timpurile și au constituit o bază a migrațiilor și a emigrațiilor, dar toposul social al identificării lor cu cetățeanul român reprezintă un amalgam al unei prese circumstanțiale, gratuite și care se adresează unui anumit public care o face să trăiască.

 

 

Mă voi abate puţin de la şirul firesc al întrebărilor pentru a aluneca pe făgaşul amintirilor. Povestiţi-ne, vă rog, când s-a produs întâlnirea cu Elveţia. Ce impresie v-a făcut „ţara cantoanelor” ? Aţi întâmpinat dificultăţi de integrare în societatea elveţiană?

Am făcut parte din cei care au putut să aleagă la momentul potrivit. A fost o alegere dificilă, care, ca orice alegere, a implicat sacrificii. Ceea ce pot spune e că școala românească și educația banato-transilvăneană cosmopolită, în spiritul unei munci asidue cu mult respect față de cei din jur și față de munca lor (de la punctualitate și până la a ști să îți ții casa și gospodăria) mi-au fost armele integrării. Dacă nu aș fi vorbit bine 5 limbi străine de la 10 ani, pentru că în Timișoara copilăriei mele și în Banatul copilăriei mele așa se trăia, nu aș fi făcut față. Și aici nu vorbesc despre clasa de miloc, ci de tot poporul ostrogotic din cel mai îndepărtat sat. O anecdotă: la piața Iosefin din Timișoara un precupeț îmi spune recent că știe tot pentru a crescut sub 7 cururi de babă care fiecare vorbea o altă limbă.
 
Adaptarea, când ești pregătit pentru viață și pentru un anumit tip de efort, nu pune nici o problemă de integrare.  Țara cantoanelor e așa cum o știm descrisă în toate cărțile și realitatea zilnică e și mai frumoasă pentru că lucrurile funcționează. Disciplina, modestia, lucrul bine făcut sunt valorile majore. Evident că între integrare și asimilare e o linie foarte subțire, dar ea trebuie să rămână. Altfel cădem în criza de identitate și ea nu e mai ușoară în Elveția decât în alte țări. Pentru boemul latin placiditatea localnicilor e un element greu de îndurat, dar dacă se compensează cu calitatea vieții de zi cu zi... Strămoșii noștri la fel de oportuniști, romanii, spuneau că Patria ubi bene. Dacă emigrația în Elveția este aleasă și nu impusă ea nu prezintă nici un dezavantaj. O lectură utilă e textul pe care l-am scris acum un an când s-a deschis libera circulație a persoanelor spre Elveția prin vot popular și pe care poate oricine să îl citească pe www.casa-romanilor.ch și chiar și pe alte site-uri care au preluat textul.

 

 

Din perspectiva platformei culturale pe care o conduceţi, cu ce proiecte îi întâmpinaţi pe românii care doresc să se stabilească în Elveţia? Dar pe turiştii români care ajung să viziteze această ţară?

Platforma nu e culturală, e de competențe. Textul la care fac referință e primul instrument pe care îl furnizăm: informarea. Apoi facem consiliere gratuită telefonic și personal pentru situații concrete. Vom dezvolta în acest an o platformă de consiliere educațională în România pentru familiile care doresc să își trimită copiii la studii în Elveția și pentru studenții care vor să vină la studii în Elveția.


Toate activitățile RO-CHance sunt publicate pe site-urile de informare locală și la biroul de turism din Berna, unde avem sediul. Pentru turiști de multe ori am dat sfaturi de călătorie și avem un text în pregătire pentru site-ul oficial al turismului bernez în limba română.


Din păcate mulți dintre cei care ne solicită doresc un loc de muncă. Noi nu intermediem așa ceva dar le dăm instrumentele pentru ca ei să poată să o facă prin forțe proprii. E foarte greu într-o societate de tip rural, ca și Elveția.

 


Dacă ar fi să vi se împlinească 3 dorinţe, care ar fi cele trei lucruri pe care le-aţi lăsat în România şi pe care aţi vrea să le aveţi cu dumneavoastră la Berna, în Elveţia?
 
Expansiunea timpului social, dar care înțeleg că s-a modificat și în România. Bucuria de a suna la cineva la ușă sau cineva care îți sună la ușă spontan. Masa pregătită pentru nu se știe câte persoane vor veni. Acest tip de ospitalitate și de mândrie de a primi pe cineva cu brațele deschise e rar în societățile foarte civilizate care mai sunt și protestante pe deasupra. În rest, în lumea de azi nu mai sunt distanțe decât cele pe care le impunem noi sau ne sunt impuse.
 
 
Interviu realizat de Liliana Moldovan pentru site-ul Bibliotecii județene Mureș.


 
 
 

Anonymous Thu, 07/29/2010 - 14:13

daca as avea si eu 3 dorinte, ca sa incep cu sfarsitul, prima ar fi: va rog nu generalizati atunci cand "analizati" oamenii, a doua, incercati sa va decideti "cu cine si de ce votati" ( metaforic evident !) iar a treia dorinta, treziti-va la realitatea europeana actuala ! Dar cum eu nu fac parte din "elita" mentionata in interviu, nu am sperante sa-mi fie implinite aceste dorinte, nu-i bai, imi este de ajuns educatia primita de la  un singur cur de baba...! ( din pacate doar in limba romana ) Mai jos aveti cateva argumente sper eu suficient de clare:  Emigrația românească din anii 50-80 fiind în mare parte de elită - în Elveția nu puteai rămâne dacă Elveția nu avea nevoie de competențele tale  In Elvetia nu pot ramane nici astazi decat persoanele competente! Diferentele pe care le "atingeti subtil" sunt discriminatorii !! De aceea întrebarea legată de reacția românilor e o întrebare cheie. Care români? Emigrația de după 90 e de altă factură, mult mai dinamică, lupii tineri ai societăților bancare și de informatică ce se consideră cetățeni ai lumii, au puțin de spus, vin câteodată însă cu plăcere la acțiunile noastre. Tinerele mame sau neveste aduse cu valul modei de a se căsători în străinătate de multe ori s-au adaptat atât de bine în Elveția încât nici nu mai știu limba română și le refuză sistematic copiilor lor această limbă, nu de multe ori din... rușine... din jenă față de mizeria trăită în România devenită acum mizerie interioară... Asa e, lupi tineri dar capabili care primesc pe baza unui contract de munca un B valabil pe 5 ani !! A naibii nedreptate elvetiana, cu ani in urma primeai doar prin casatorie un amarat de B valabil pe un an !! Gelozia ma roade, ura ma roade, de ce s-o duca altii mai bine ?! Si daca alte mame par a le "refuza" copiilor limba romana, o fac cu siguranta din jena, din frica, din fuga de nationalitatea romana, scuzati-mi indiscretia, aveti copii ? Si daca tot sunt indiscreta, aveti cumva idee cum este sa fii casatorit cu un partener elvetian ? Din interviu reiese ca sotul este roman....oare cum puteti insa analiza atat de bine acea "mizerie interioara" fara sa fi trecut Dvs prin ea ? E ca si cum mi-ar da lectii de sex fecioara Maria, scuzati-ma !!  Pentru a concluziona, activitățile RO-CHance sunt destinate în primul rând publicului elvețian, el constituind 90% din participanții la evenimentele noastre. Si nu v-ati pus inca intrebarea de ce ?! Pai patriotismul de care dati dovada, ar trebui sa schimbe cifrele acelui procent, insa... Ne bucurăm de fiecare prezență românească dar din păcate ea este rară. Un lucru însă fundamental este prezența în ultimii 5 ani a reprezentanților Ambasadei României în Elveția, care sunt convinsă că vin la acțiunile noastre nu numai din obligație ci pur și simplu din plăcere. aleluia, Ambasada salveaza ...Romania ( scuze, RO- CHance ! ) !! Ciudat doar ca... Pentru a constitui un proiect care să fie sprijinit de o autoritate românească, fie și de cel mai firav partener, ai nevoie de o energie imensă, cheltuită în van, fără de nici un folos cultural sau comunitar. Dacă românului, oricare instituție ar reprezenta-o, nu îi pică nimic, nu face nimic. Punct. ma intreb si eu asa naiv, Ambasadei ce i-a picat ? Ah placerea, asa e...placerea !! După câteva ușoare tentative am renunțat, pentru că astfel de proiecte ne-au adus doar datorii personale sau jena că nu au funcționat și, mai mult, a trebuit să ne scuzăm la participanți decât să ne bucurăm că, iată, am reușit să facem ceva cu autoritățile române, care nu au o coordonare a proiectelor în străinătate și nici un fel de viziune. Se promovează pe gașcă, pe prietenii și aceasta este și imaginea pe care o dau celor din afară. Evident că sunt câteva cercuri de oameni deștepți, cu multă creativitate și cu care ne-ar face plăcere să colaborăm. Ușa noastră e deschisă. Incercati sa le oferiti o viziune a placerii, sunt convinsa ca vor fi receptivi :) Ca altfel, lor nu le sta mintea si proiectele decat la solutionarea problemelor politice cu care se confrunta cetateanul roman stabilit temporat sau definitiv pe alte meleaguri ale lumii !! Sa fie respectati la locul de munca, sa fie tratati ca cetateni europeni cu drepturi egale, of... Acum 22 de ani când am ajuns eu în Elveția ... dar Dvs cum ati ajuns in Elvetia stimata dna Saurer ? Pareti a fi un om deschis, sincer, intelectual, deci sunt convinsa ca intrebarea nu va stinghereste cu absolut nimic. :) - imi permit indiscretia deoarece pareti a stii exact "mizeria interioara" a romancelor luate...de val ! Și atunci când omul își face impecabil datoria pentru care a fost angajat, reușește să își creeze o rețea socială reală, nu numai pe Facebook, când copilul este perfect educat și pregătit să iasă în lume, chiar fără diplomă universitară, vorbim de o elită. Da, cei care au reușit în Elveția sunt o elită, chiar dacă nu în accepțiunea restrâns românească a cuvântului. Ma bucur ca am reusit sa citesc pana la capat interviul, asa constat cu placere ca mai iese si soarele... Platforma nu e culturală, e de competențe pai ...ori e ori nu ?! Ce este „RO-CHance“?„RO-CHance“ este un proiect cultural şi de competenţe pentru România, care îşi propune să promoveze limba şi cultura română, precum şi imaginea României în Elveţia.http://www.casa-romanilor.ch/despre-ro-chance Sau e de competente cand simpatizam cu potentiali "clienti" elvetieni, ucenici ai limbii romane, si e un proiect cultural, deci o platforma culturala, cand avem placerea sa simpatizam cu..Ambasada si reprezentantii ei !! Of...  Din păcate mulți dintre cei care ne solicită doresc un loc de muncă. Noi nu intermediem așa ceva dar le dăm instrumentele pentru ca ei să poată să o facă prin forțe proprii. E foarte greu într-o societate de tip rural, ca și Elveția. Nu este greu, stimata dna Saurer, dovada sunt permisele ce au fost date in cursul anului trecut cetateniior romani! Doar ca din pacate afirmari de genul celor facute de Dvs si a altor perosone, ce publica articole cu noante de descurajare, raman permise tip L valabile pe un an...nedate !! Dar nu doresc sa va "acuz" nu aveti nici o vina ca ei nu-si folosesc acele "forte proprii" doar, uneori, o simpla fraza, poate descuraja ! Eu va doresc din suflet sa vi se implineasca cele 3 dorinte...eu la ale mele renut ! O zi buna va doresc Giorgia Seeholzer         

Anonymous Sun, 08/08/2010 - 10:24

In reply to by Anonymous

 Am citit cu interes interviul pentru ca sunt in postura omului care a calatorit de multe ori in Elvetia, care, daca ar fi vreodata sa plece din tara ar face-o doar pentru aceasta tara. Este tara "pe mana mea", este tara in care as vrea sa-mi fac restul de viata. Vise, vise dar daca nu visam nu poate fi vorba despre "implinirea viselor". Paradoxal, insa, prietenii mei din Elvetia(el roman, ea elvetianca) vor sa vina in Romania.  Cei mai multi ar spune:"Niste prosti" ...bineinteles ca si eu la inceput i-am considerat cel putin ciudati si chiar nu credeam ca vor sa vina dar se pare ca sunt hotarati. Incercand sa ii inteleg am gasit un posibil raspuns: O pensie elvetiana(de fapt, doua) pentru viata in Romania, poate fi un motiv. Tradus, adica un venit lunar de vreo 10.000 lei(adica 100 milioane) pare a fi suficient, nu? Cel putin in ziua de azi... Sa revin la subiect: Nu imi place sa raspund unui om intrerupand ideea. Lasa omul sa-si duca ideea pana la capat, fa-ti o parere de ansamblu si atunci raspunde. Raspunsul tau Giogia a luat la un moment dat intorsaturi violente. Oamenii astia de acolo care fac totusi ceva pentru romani, atat cat poate face un artist si un intelectual de elita, nu pot fi tratati cu un ton violent. Contadictiile intre generatii, contadictiile intre oameni de diferite nivele de cultura si de intelegere vor exista permanent dar noi oamenii "normali" trebuie sa avem puterea sa ne coboram sau sa ne ridicam cu intelegerea......la nivelul cerut de imprejurarile in care ne aflam la un moment dat. Multumim Domnilor Romani de la "www.casa-romanilor.ch" PS Nu stiu totusi de ce am auzit niciodata nimic de dumneavoastra. Incerc sa inteleg dar probabil cine citeste "casa romanilor" se asteapta la mai mult. Credeti ca prietenii mei de acolo, care posibil sa fie elite in felul lor, s-ar putea simti bine la manifestarile organizate de dumeavoastra? Ei nu sunt titrati, adica nu au studii universitare, el este operator pe masini de prelucrat otel iar ea este asistent la un stabiliment pentru persoane varstnice.