Prezentarea programului "Cantemir 2009"

Prezentarea programului "Cantemir 2009"

Trimis de Redactia la Vin, 03/06/2009 - 14:17

Din 4 martie a.c. se lansează ediţia 2009 a Programului Cantemir – program de cofinanţare al Institutului Cultural Român pentru acţiuni şi proiecte culturale desfăşurate în străinătate.
 
Obiectivele Programului Cantemir sunt creşterea vizibilităţii şi accesibilităţii culturii române pe pieţele străine şi încurajarea cooperării culturale la nivel internaţional.
 
Programul se adresează organizaţiilor din România şi din străinătate, şi artiştilor români, singuri sau ca parte a unui grup artistic (numai în cadrul Secţiunii Festival).
 
În 2009, bugetul total alocat proiectelor este de 2.450.000 RON.
 

Proiectele se pot încadra în trei secţiuni diferite, fiecare dintre acestea având obiective şi priorităţi de finanţare specifice:

Secţiunea I – Festival/Culture by Request
Secţiunea II – Promovare/Culture to Go
Secţiunea III – Cooperare/Culture to Share

 
Domenii artistice

 

Proiectele se pot înscrie într-unul sau mai multe dintre următoarele domenii: literatură, arte vizuale, arhitectură

şi design, teatru, muzică, dans, film sau patrimoniu cultural.



Perioada de desfăşurare a proiectelor

 

Pentru secţiunile Promovare şi Cooperare

 

Activităţile proiectului pentru care se solicită finanţarea se pot desfăşura începând cu 1 iunie a.c. (pentru proiectele evaluate în cadrul primei sesiuni) sau începând cu 1 august a.c. (pentru proiectele evaluate în cadrul celei de-a doua sesiuni) şi se pot finaliza până la 30 octombrie 2009.


Pentru secţiunea Festival

Activităţile proiectului pentru care se solicită finanţarea se pot desfăşura în perioada 6 aprilie - 27 noiembrie 2009.


Termene limită pentru depunerea proiectelor
 
Pentru secţiunile Promovare şi Cooperare
- 6 aprilie a.c. (pentru prima sesiune de evaluare);
- 5 iunie a.c. (pentru a doua sesiune de evaluare);

Atenţie! Cea de-a doua sesiune de evaluare NU se organizează dacă fondurile disponibile au fost epuizate la prima sesiune.

Pentru secţiunea Festival – cu minimum o lună înainte de data participării la festival, dar nu mai târziu de 27 octombrie 2009.

Dosarul de aplicaţie poate fi depus la sediul Institutului Cultural Român din Bucureşti, Aleea Alexandru nr. 38, sector 1, între orele 10:00 – 16:00, sau poate fi transmis prin poştă/curier la adresa menţionată, cu confirmare de primire.

 
Valoarea maximă a finanţării

La secţiunea Festival – 25.000 RON

La secţiunile Promovare şi Cooperare – 224.200 RON/50.000 EUR (finanţarea în EURO se acordă numai solicitanţilor din străinătate).

Finanţarea nerambursabilă nu se acordă pentru activităţi generatoare de profit.


Cofinanţare

Finanţarea nerambursabilă se acordă pe principiul cofinanţării cheltuielilor eligibile ale proiectului de către solicitant,  din surse proprii sau atrase, în numerar şi/sau în natură, în procent de minimum 10% din valoarea finanţării acordate de ICR.
 

Date de contact

Regulamentele celor trei secţiuni, precum şi documentele aferente acestora pot fi consultate şi descărcate de pe pagina de internet a programului.

Pentru detalii suplimentare vă puteţi adresa la numerele de telefon +40317100639/+40317100608 sau puteţi scrie la adresa cantemir@icr.ro.

 

Add comment

Autentificare sau înregistrare pentru a posta comentarii

 


 Despre noi    Termeni de utilizare    Abonarea la ştiri    Donaţii    Implică-te şi tu!    Contact         Hosting by