Primiți cu colindul?

Primiți cu colindul?

Trimis de Virginia Gaus la Joi, 12/20/2012 - 14:48

Primiți cu colindul?

- Hai, trezește-te scumpa mamii, că a venit Moș Crăciun!


Moș Crăciun avea un sac - cu ce altceva să-și fi adus cadourile? - și răsplătea doar copiii cuminți. Și țiganii aveau câte un sac în care răpeau copiii obraznici. Iar eu nu fusesem mereu cuminte. Bunica s-a supărat foarte tare când am dat porția mea de lapte bătut pisicii, sau când am rămas să mă joc în curtea prietenei mele și după ce s-au aprins luminile la ferestre – semn că se întuneca, semn că trebuia să plec acasă. Iar uneori mă prefăceam că dormeam după-amiază, păcălind-o pe bunica. Ea nu știa, dar Moș Crăciun știa tot, și avea sac. Dacă pe copiii cuminți îi răsplătea, cum îi pedepsea pe cei neascultători?

Dacă îi răpea cu sacul?

Auzeam voci în cealaltă cameră, dar, plângând de ciudă că nu am fost cuminte, m-am prefăcut mai departe că dorm. Nu vroiam să fiu răpită, cu atât mai mult, cu cât a doua zi, foarte de dimineață, trebuia să mergem la cealaltă bunică, unde se întâlneau toate rudele, unde îmi întâlneam verișorii. Când intram pe ușa căsuței din chirpici, lipită cu lut, în timp ce zorile se dezmorțeau, găseam pe bunica așteptându-ne fericită, focul trosnind în sobă, iar în aer miros de rom de la turtele cu miez de nucă și miere ce ne așteptau pe masă. Curând veneau și frații tatei, însoțiți de nevestele lor si de verișorii mei. Era freamăt mare, era emoție și bucurie, fiindcă urma să fie sacrificat porcul pe care, cu grijă, bunicii mei îl crescuseră tot anul. Fiecare își știa rostul. Bărbații erau afară cu căciulile lor cu urechi, pufoaicele groase și cizmele de cauciuc, și bineînțeles cu nelipsitul rachiu. Femeile parcă se dedublau, erau peste tot, care cu lemne în brațe, care cu găleata cu apă, care cu ligheanele. Iar noi copiii aveam doar nerăbdarea, până venea câte cineva cu șorici. Atunci ne făceam ciorchine, întinzând mânuțele noastre către mâna ce ne ademenea. Dar mai întâi urma să facem onoare porcului: după ce îl pârleau, îl acopereau cu un țol dungat, ne puneau să urcăm călare pe el -  asta ne făcea să ne luptăm pentru locul din față, după care ne dădea să mâncăm din fruntea lui „sâ sâ facă copchii diștiepți, mânca-iar mama sâ-i mânânși pi iei”.

Pe măsură ce trecea timpul, vedeam mamele și mătușile noastre trebăluind fără încetare. Mesele se umpleau cu hălci de carne, pe foc bolborosea tochitura, cârnații deveneau din ce în ce mai lungi, iar toba era așezată într-o putină sub un pietroi. Bunicul punea șunca la afumat - el știa cel mai bine să o facă, iar mama punea carnea la untură. Bunica cea cu voce de înger ne cuprindea pe toți cu privirea ei caldă, răsucind din făcăleț în ceaunul imens la mămăliga ce trebuia să-i îndestuleze pe toţi.

Borșul și tochitura nu or să fie niciunde și nicicând mai gustoase ca în acele timpuri ale copilăriei, unde nămeții umpleau drumurile, în sobă trosnea focul, iar cei mari, cu ochii înlăcrimați de bucuria pomenii porcului - și puțin și de la rachiu!... - stăteau în sfârșit cuminți la masă, fericiți că s-au putut bucura și în acel an de nașterea Domnului nostru Isus Hristos.

Doar noi, copiii, eram nerăbdători să mâncăm portocale și bomboane cu glazură albă, învelite în hârtie franjurată la capete. Aveam și noi destule în bradul nostru, printre globurile făcute din nuci învelite în poleială, dar cele mai gustoase erau cele primite după ce băteam la uși și întrebam:

- Primiți cu colindul?

 

 



 

Add comment

Autentificare sau înregistrare pentru a posta comentarii

 


 Despre noi    Termeni de utilizare    Abonarea la ştiri    Donaţii    Implică-te şi tu!    Contact         Hosting by