Realismul Sur

Dunia scormonea dupa bricheta prin mormanul de haine de pe jos. Aceasta nu facuse aripi, ci zacea, lasandu-se cautata, exact in coltul opus al camerei. Undeva sub cutiile de pantofi. Dunia avea patru perechi de pantofi Pollini, asezati cuminti in cutiile lor, stivuite si ele pe covor. 


Bricheta nu scoatea nici un sunet, desi nu era o bricheta obisnuita. Acum, de exemplu, avea pofta de joaca. Cand in sfarsit ii pieri cheful de v-ati ascunselea, iesi la iveala si intra drept in unghia de la degetul mic al piciorului stang al Duniei. 


Dupa o grimasa de durere, Dunia trase cu sete primul fum de tigara din noua zi, si fumul umplu camera in firisoare fine si pete cetoase.

Unul dintre firele de fum se plictisi de urcusul sau sinuos spre tavan. Se opri o clipa si privi in jur, apoi lua forma unui ciocanel si izbi cu putere candelabrul miniatural cu lumanari in forma de bec. Clinchetul cristalelor il trezi brusc pe Mekun. 
- 'Twas I won the wager, though you hit the white / And being a winner, God give you good night! - declama el cu o voce puternica si clara, ridicat pe jumatate din pat. Redeveni buimac cand isi dadu seama ca se afla in camera lui si abia s-a trezit din somn. Arunca plapuma de pe el si se uita cu atentie la picioare. Varfurile degetelor abia i se vedeau de sub tivul pantalonilor de pijama. Se intoarse spre Dunia si o intreba: 
- Ce varsta am? 
- Minus 16 - raspunse ea putin invidioasa, caci Mekun avea varsta variabila, spre deosebire de ea care avusese dintotdeauna 33 de ani. Baiatul, sau tanarul, sau barbatul Mekun oscila intre 9 si 39 de ani. Pentru a evita intrebari suplimentare, hotarasera sa foloseasca cuvantul "plus" cand Mekun crestea in varsta si "minus" cand varsta acestuia scadea. 
Mekun paru multumit de varsta lui. Casca, se intinse alene si apoi plonja la picioarele Duniei prinzand la timp bricheta ce tocmai se pregatea sa-i intre sub unghie. Isi aprinse o tigara si sufla fumul cu grija spre fereastra, spre linistea candelabrului care palpai de doua ori din lumanari in semn de multumire. 
- Noaptea trecuta am compus in somn o tragedie antica. O adevarata capodopera al carei final l-ai putut auzi si tu acum cateva secunde. 
- Dragul meu, judecand dupa acel final de care ai pomenit, tragedia ta antica a fost scrisa de un englez prin secolul al XVI-lea. Nu este nici tragedie, nu este nici antica, dar este, cum bine ziceai, o capodopera. 
Mekun isi flutura genele neincrezator: 
- Shakespeare? 
- "Imblanzirea scorpiei" - confirma Dunia. 
Baiatul pufni nemultumit si facu un salt in mijlocul mormanului de haine, starnind un vartej de pantaloni si bluze. Dupa cateva secunde acesta se potoli,lasandu-l pe Mekun imbracat intr-un tricou portocaliu cu numarul 21 scris cu verde pe spate si niste blugi stransi pe coapsa si largi la glezna. Fu randul Duniei sa pufneasca: 
- Ma intreb de cate ori vei mai avea norocul asta, sa te aleaga niste haine potrivite. In plus, am o vaga banuiala ca faci acelasi lucru si cu incaltamintea. Acum patru dimineti, am auzit cum una din perechile mele de pantofi pollini, cea bej, ii povestea suspinind unei curele despre "trauma pantofului cu un numar mai mic".

Ah, daca pantofii ar putea fi intelesi de toata lumea!... 

Ei bine, ar spune numai povesti frumoase. Ai Duniei, cel putin. Ii purta numai pe marmure fine, parcheturi raschetate, gresii de Spania, covoare de Mosul si podele lucioase de limuzine lungi. Si, mai ales, spre deosebire de Mekun, dimensiunile corpului nu i se modificau zilnic. Ca un ultim argument, povestitorul se simte dator sa aminteasca obiceiurile saptamanale ale Duniei, printre care se numarau pedicihiura la Yubina. Yubina era pedichiurista chinezoaica a Duniei, singura din oras care se ridica la standardele ei. 

Asadar, pantofii ei traiau, cum s-ar spune, pe picior mare. 

Din aripa dreapta a casei se auzi deodata un clinchet iritant, asemanator zgomotului produs de o masina de jocuri dintr-un casino, la care se castiga jackpotul. 

- Rukai iar face tumbe pe scari. Ti-am spus in repetate randuri sa-l concediezi, e urat ca dracu si mai si pute, facu o grimasa Mekun. 

- Macar nu e urat ca tine, si nici nu miroase a parfumuri de dama, sterpelite de la mine! dadu Dunia din umeri. 

Fu insa intrerupta de o bataie puternica in usa. Fara sa astepte vreun raspuns, Rukai navali inauntru. Era un spiridus de casa nu tocmai chipes, cu o barba lata, care-i atingea degetele de la picioare, incaltate in niste botine de satin rosu, cu varfuri foarte ascutite, curbate in sus. In general, acolo si infigea post-it-urile pe care isi inscriptiona sarcinile zilnice date de stapani. Pe cap purta un coif grotesc, tot rosu, foarte ascutit si el, si impodobit cu o salba de banuti de arama, ceea ce explica zgomotul de mai devreme. Era atat de batran, incat nu mai avea in gura decat caninii de pe maxilar. Dunia il pastra totusi, era fidel casei si foarte eficient. Cu Mekun nu se avea prea bine, acesta nu rezista sa-l intepe cu vorbe de ocara, ori de cate ori avea ocazia. 

- Domnishoara Dunia  se apleca pana in pamant, maturand cu barba niste scrum de tigara de pe podea, domnishorule Mekun arunca o privire acra in directia baiatului care arata ca o portocala - sunteshi ashteptashi la micul deshun. 

- Imediat, Rukai, multumim, tresari Dunia si-si arunca pe umeri etola de blana, pornind pe coridor in urma lui Rukai, tacanind ritmic din tocuri si tragandu-l pe Mekun dupa ea.