Skip to main content

Români cu care ne mândrim – o reîntâlnire cu Bogdan Mihalache

Aţi făcut cunoștință cu Bogdan Mihalache în urmă cu câțiva ani, mai precis în anul 2006, era atunci doctorand și asistent la facultatea de drept din Fribourg. Pentru viitor își dorea foarte mult să îşi întemeieze o familie și să finalizeze teza de doctorat ca punct culminant în cariera sa universitară ieșită din comun.
 
Astăzi, în 2011, avem marea bucurie să îl reîntâlnim pe Bogdan Mihalache proaspăt autor de carte, teza sa de doctorat cu titlul "Regimul juridic al schimburilor de mărfuri intre UE și Confederaţia Elvețiană în cadrul comerţului mondial actual" a apărut recent la editura Schulthess. Publicarea tezei de doctorat susținute în mai 2010 la Lausanne este punctul final al unui parcurs academic de excepție: licență în drept la București (1999), licență în drept elvețian (2004), LL-M-ul în drept european și internațional (Lausanne 2005), un palmares profesional demn de invidiat.
 
Și pentru a închide cercul magic al reușitei, nu numai succesul profesional i-a zâmbit, ci și cel personal, s-a căsătorit și este acum mândru să-și prezinte familia: soția și fiul. Așa cum afirma la primul interviu în urmă cu cinci ani "partea bună a lucrurilor" s-a arătat atunci când acest motto de viață a fost urmat cu consecvență, cu tenacitatea studiului, cu dorința de a ajunge la un anumit nivel de cunoaștere. Traiectoria sigură a etapelor parcurse în cariera aleasă amintesc de un dansator talentat, paşii eleganţi s-au desfăşurat tenace de la an la an, spre apogeul carieriei academice, dar au inclus și piruete originale, călătorii spre destinații de interes cultural deosebit, ce îi sunt sursă de inspirație și energie creativă, bogația culturală întâlnită este muzica de care avea nevoie pentru a continua pe drumul ales cu același elan.
 
Pentru cel ce îl cunosc sau îl vor cunoaște, Bogdan Mihalache este deschizătorul de drum, cel al cărui pași siguri sunt model de urmat, disciplina ce îl caracterizează, îmbinată cu dragostea pentru frumos și armonie sunt principii solide pentru drumul în viață al fiecăruia dintre noi.

- De la primul interviu acordat Casei Românilor au trecut 5 ani, cum au trecut pentru tine aceşti ani?
- Au fost 5 ani absolut superbi. Pe plan profesional mi-am definitivat pregătirea academică, aici in Elveția, printr-o teză de doctorat în drept internațional. A fost visul meu, deschis exprimat, chiar de când am sosit la Fribourg în 2000. Cartea aceasta în drept internațional economic a întregit toată pregătirea mea, fiind până la urmă o consecință firească, o etapă superioară care a întregit careul de ași cu care mă pot mândri (drept românesc, drept elvețian, postuniversitara în drept european și internațional și la final teza de doctorat).

Pe plan personal m-am căsătorit cu o femeie minunată, Claudia, cu care parcurg de ani buni acest drum “de luptă” al străinătății și am devenit tată. Din punctul meu de vedere, sunt două etape esențiale în viața oricărui bărbat și am căutat să profit la maxim de aceste clipe minunate, irepetabile, de familie. În special momentele petrecute alături de soția mea și de băiețelul meu, Edmond Alexandru, sunt pentru mine un lux care știu că trebuie gustat din plin. De asemenea, în acești ani am călătorit foarte mult: între drumurile superbe în Europa (castelele romantice din Bavaria, Costa Amalfitana, Țara Bascilor și incredibila plajă de la Biarritz sau ținutul catalan, cu minunația de bijuterie de la Colliure, unde Matisse își așeza odinioară șevaletul), am trăit clipe magice la 400 km de Cercul Polar (Aurora Boreală văzută în noaptea polară din Laponia norvegiană îmi va rămâne întipărită pe retină toată viața) ori la intrarea în deșertul nord-african (Colosseum-ul de la El Djem, Tunisia, cel mai mare din afara Europei, merită orice efort pentru a-l vedea, fiind o istorie vie a civilizației romane). Pentru aceşti 5 ani rețin, de asemeni, și șansa unei experiențe de neuitat în lumea sportului, activitate care o iubesc și practic atât cât pot, ocupându-mă din partea UEFA - pe durata Euro 2008 - de sejurul echipei naționale a României în Elveția. Au fost momente de neuitat, când am îmbinat munca grea cu emoțiile foarte puternice date de prezența în slujba celor ce ne reprezintă, la un eveniment de o asemenea amploare. În fine, am cunoscut oameni minunați, fără ajutorul cărora teza mea de doctorat nu ar fi putut niciodată să fie scrisă, și cărora le adresez și aici mulțumirile mele speciale.
 
- Ce experiențe ai acumulat pe parcursul studiului în Elveția cu colegii, dar cu profesorii?
- Înainte de orice rămân cu acest caracter multicultural al mediului academic elvețian. Nu numai prin faptul că Elveția, ca țară, are patru limbi oficiale și că în mediul universitar de aici am citit și m-am pregătit în franceză, germană ori italiană, dar mai ales faptul că, în acest deceniu de școală la cel mai înalt nivel, am avut șansa să mă intersectez, profesional și uman, cu tineri veniți din toate colțurile planetei, cu viziuni diferite despre viață, cu un bagaj cultural deosebit fiecare în parte, cu o abordare diferită a problemelor de școală și de viață. Această diversitate se mulează formidabil cu spiritul meu tolerant, cu respectul pentru dreptul la opțiune individuală, cu convingerea că diferențele ne îmbogățesc, nu ne separă. Aceste elemente au fost baza mea în a aborda relațiile profesionale și umane dezvoltate cu colegii (de cursuri, pe durata anilor universitari, ori de job când am lucrat ca asistent universitar la Catedra de Drept penal a Universității din Fribourg).
 
În relația cu profesorii, dată fiind abordarea diferită a acestui raport care există în Romania ori în Elveția, a trebuit să parcurg etapele firești ale acomodării cu o altă mentalitate. Eram obișnuit cu un tip scolastic de abordare (în România se practica, cel puțin înainte de plecarea mea din țară în 2000, un raport aproape de subordonare între profesori și studenți), pe când aici relația, de regulă, este mult mai puțin formalizată, mai directă: pentru a glumi, în timpul studenției la Fribourg, mi-a luat ceva vreme să mă pot destinde și să pot mânca fără noduri la masa de prânz, așezat cot la cot alături de un profesor căruia, în timpul dimineții, îi urmăream aproape evlavios cursurile de dreptul contractelor.
 
- Ce te-a atras la tema pe care ai ales-o pentru teza de doctorat? De ce tocmai "drept european și internațional"?
- Am căutat în timp să îmi găsesc un subiect care să poată “lega” mai multe domenii de activitate, mai multe sfere de interes pe care mi le-am descoperit in timp. Proveniența mea dintr-o tară membră a UE, prezența și școala făcută la toate nivelurile academice în Elveția, interesul pentru dreptul european și cel internațional, actualitatea raporturilor între UE și Elveția, țară ancorată la sistemul de valori și norme europene dar care nu este formal membră a acestui club, iată numai câteva din motivațiile acestui proiect. Subliniez că, atât din punct de vedere formal cât și din cel al conținutului, punctul de pornire al acestei teze se regăsește în articolul publicat în 2007 alături de directorul meu de teză Prof. Andreas Roland Ziegler, în cartea omagiu adusă unei figuri eminente a lumii academice elvețiene, Prof. Roland Bieber.
 
- Care este viziunea ta despre cooperarea europeană?
- Sunt un european convins. Cred în acest proiect, deși am rezervele mele față de direcția în care el evoluează. Mai ales în aceste momente dificile (situațiile economice dezastruoase din Grecia, Irlanda ori Portugalia, deriva zonei euro, stabilizarea zonelor frontaliere ale UE, problema aderării Turciei, etc) reamintesc tuturor că acest proiect la baza lui a reprezentat o șansă formidabilă pentru a reuni un continent care, în mai puțin de un secol, între 1870 și 1945, trăise deja trei conflicte franco-germane din care două desfășurate la nivel de conflagrație mondială. Cooperarea economică a fost motorul unei prosperități fără egal, a unei protecții sociale mărite, a unui anume nivel de trai. Schimbările intervenite la scara planetară în ultimii 20 de ani impun, în perspectiva mea, o continuă adaptare a strategiilor și modalităților de funcționare a UE. Cred că, eliminând punctele negative din drumul pe care acest proiect s-a înscris (limitarea birocratiei, modalităţile de vot anevoioase, rolul mai pregnant acordat membrilor acestui club), acest proiect are, în continuare, valabilitate, mai ales în lumea contemporană.
 
- Tema tezei de doctorat publicată în luna iunie a acestui an la editura Schulthess este foarte actuală: "regimul juridic al  schimburilor de mărfuri între UE și Confederația Elvețiană în cadrul comerțului mondial actual", ai primit deja ecouri  după apariția cărţii?
- Da, este perfect adevărat. Subiectul este mai mult decât actual, este realitatea de zi cu zi. În amalgamul de subiecte multiple legate de raportul Elveția – UE, un aspect este primordial: cooperarea economică este atât de avansată încât Elveția, țară înconjurată de UE și având tradiții istorice de viața comună cu țările membre ale acestui club (Germania, Franța, Italia, Austria) este de facto o parte integrantă a UE. Schimburile de mărfuri derulate zilnic la nivel bilateral, în afara cifrelor economice propriu-zise, exprimă acest raport de interdependență totală a celor două economii cu specificația că, în raportul bilateral de forțe, vorbim de un spaţiu economic de cca 500 milioane persoane (UE) și de un altul de cca 7 milioane (Elveția).
 
- Care a fost momentul cheie din viața ta când te-ai decis pentu această carieră?
- Nu știu dacă am avut un moment cheie în care să iau o anume decizie, dar știu perfect că am fost atras mereu de “mediul internațional”, de spațiile multiculturale, de locurile de întâlnire a diverselor naționalități. Probabil de mic, într-o Românie aflată până în 1989 în spatele Cortinei de Fier, auzind povestirile călătoriilor în străinătate efectuate de tatăl meu ca muzician, timp de 45 de ani în Orchestra Naţională Radio, mi-am dorit mereu să călătoresc, să pot vorbi limbi străine, să văd locuri noi. Adăugând la aceste realități elemente dobândite cu vârsta (bucuria lecturii, atracția firească, dat fiind mediul familial în care am crescut, către tot ce e legat de artă, pasiunea efectivă pentru istorie, deschiderea către cunoașterea oamenilor din locurile vizitate), plus o anume idee despre corectitudine (care a fost efectiv motorul pentru care am studiat dreptul), iată ingredientele cocktail-ului meu.
 
- Ce îți  place cel mai mult la ceea ce faci? Şi cel mai puțin?
- În plan profesional, cel mai mult mă atrage domeniul cercetării juridice. Cred că este important să înțelegem perfect cauzele unui fenomen, să încercăm să legăm între ele toate informațiile care ne sunt utile în a ne crea o imagine cât mai clară despre un anume fenomen juridic.

În plan personal, arta și călătoriile îmi sunt relaxarea cea mai de preț. Ca un exemplu, atunci când îmi pregătesc o călătorie, primul lucru despre care mă documentez sunt atracțiile culturale ale destinației dorite. Într-una din călătoriile mele în Scandinavia, regiune care mă atrage magnetic și pe care am vizitat-o deja de câteva ori, am dorit să văd Galeriile de artă din Trömso (Norvegia), poate cel mai nordic asemenea punct cultural de pe harta planetei, întrucât, așa cum am amintit mai inainte, acest oraș norvegian se află la 400 km de Cercul Polar. Acolo am avut șansa să admir niște superbe pânze semnate de pictori nordici, precum  Berg – Svolver Harbour, J. C. Dahl – Winter in Honefossen, Baade – Northern Lights, Mordt –The Reindeer, Biard – Minister Laestedius talking to Inuit people & The Killing of Polar Bear, Stoltenberg – The Consul Mack, Cappelen – North landscape, Deberitz – Naked woman, Sinding – Spring Day in Lofoten, Krohg – Christmas Eve in Sewing family, Petersen – Isaia Iscariotu. Cireașa pe tort, în ultima sală am putut vedea și un tablou excepțional al lui “The Master” Munch – Parisian Model (1896). Nu pot uita nici Traviata văzută pe 31 decembrie 2007 la Opera din Helsinki, un regal de emoție lirică.

Profesional, cel mai puțin îmi place când trebuie să lucrez cu oameni deosebit de bine pregătiți dar cu un caracter îndoielnic ! Mi s-a întâmplat deseori să vad asemenea tipuri de persoane și mi-a fost dificil să "joc teatru" ! Acest detaliu este direct legat de o preferință în plan personal, aceea de a evita, pe cât posibil, mitocănia, aroganța, lipsa educației ori a bunului simț.
 
- Ai avut și momente de incertitudine, momente când te-ai gândit că ți-ai propus prea mult?
- Sincer, nu am avut momente de incertitudine întrucât am știut mereu că orice drum, cu atât mai mult cel străbătut departe de “mediul natural” al fiecărui om (țara de origine, familie, prieteni, etc) presupune obstacole, momente dificile, puncte de răscruce. Mi-am spus mereu că, dacă am plecat de acasă în aceea dimineață friguroasă din noiembrie 2000, am făcut-o numai și numai pentru a face carte, pentru a-mi vedea valoarea într-un mediu cu adevărat competitiv. Nu a fost un drum ușor, din contră, m-am luptat (și încă o fac!) cu prejudecăți, cu generalități despre români, cu situații uneori în defavoarea mea (la concursurile pentru anumite joburi, condiția de străin nu este neapărat un avantaj), dar am avut, și am, un psihic de fier, o încredere deplină în capacitățile mele, o deschidere față de tot ce îmi poate fi folositor în viață și o anume linie de conduită pe care, cred, o impun în relațiile cu cei din jur. Subliniez, întrucât este important să o fac, șansa formidabilă care am avut-o de a munci și învăța în preajma unor oameni extraordinari, precum Dr. Tudor Pop, Directorul Bibiliotecii de Drept a Universității din Fribourg, ori Maestrul Edmond Tavernier, un nume de rezonanță al Baroului din Geneva: fiecare clipă în compania lor a fost, este și cu siguranță va fi o lecție de viață!
 
- Care sunt planurile tale profesionale în viitorul apropiat? Dar în cel îndepartat?
- Pe termen scurt, mediu și lung răspunsul este în linii generale același: îmi doresc foarte mult să pot pune în valoare pregătirea mea academică într-un mediu profesional în care să mă simt împlinit. Acești ani petrecuți în străinătate mi-au modelat indubitabil personalitatea, nu mai pot accepta anumite compromisuri, anumite comportamente, prefer întodeauna calitatea în detrimentul cantității. Nu știu dacă va fi un loc de muncă în domeniul dreptului internațional sau al celui elvețian, timpul va decide!
 
- Ce poți recomanda tinerilor care își încep acum studiile, care sunt la început de drum în cariera aleasă?
- Acum 2-3 ani, într-un drum scurt la Școala Centrală, liceu superb al adolescenței mele, doamna Oproiu (profesoara de limba română) și doamna Olteanu (diriginta mea) mi-au dat șansa să mă adresez elevilor din clasa a XII-a, aflaţi la momentul răscrucii de drum de după final de liceu. Le-am cerut celor din sală să rămână numai dacă doresc să afle cum este “să înveți și să muncești afară”, restul având acceptul să iasă în pauză cu 50 de minute mai devreme. Nu au plecat foarte mulți în pauză, unii rămânând în clasă probabil din curiozitate. Le-am dat sfatul, fără cuvinte mari ori fraze pompoase, că cel mai important în viață este să ai bucurie în ceea ce faci, să îți găsești motivația în ceea ce te atrage, pentru că așa simți, și nu pentru că asta ți se spune. Le-am spus că în orice competiție reală există învingători și învinși, că eșecul uneori poate fi transformat în victorie a doua zi, că trebuie să ai forța de a nu abandona când este greu și încrederea că, prin eforturi susținute, îți poți atinge scopul. Am încheiat spunând, ca și acum, că poate cel mai important aspect din această perspectivă este convingerea că succesul vine numai dacă “nu iți furi căciula singur”. La final, elevii erau absolut încântați de ora liberă petrecută împreună.
 
- Cum  arată o zi obișnuită din viața ta?
- La momentul de față, aflat înaintea unui nou drum profesional, profit de clipele libere ale vacanței alături de familie. Programul bebelușului meu îmi dictează orarul unei zile normale, particip cât pot de mult la creșterea lui, alături de soția mea. Nu lipsesc niciodată orele de lectură iar serile caut să mă relaxez la câte o comedie spumoasă.
 
- Ce mesaj dorești să adresezi cititorilor noştri?
- Alături de urările de sănătate, care este de departe cea mai importantă avere a fiecărui om, închei prin motto-ul afișat acum 5 ani: “Cred enorm în puterea de a vedea partea bună a lucrurilor”. Sunt convins că această parte există în fiecare din noi, unii o țin ascunsă, alții nu o pot pune în valoare, dar ea există acolo. Este important să o descoperi, să te bucuri de ea, să o poți folosi! Vă doresc tuturor să aveți bucuria mea în a împărtăși aceste gânduri cu voi, cititori ai Casei românilor din Elveţia
 

 
Îi mulțumesc lui Bogdan Mihalache pentru timpul acordat și îi doresc multă bucurie cu familia sa, precum și succes în activitaea profesională. Și, nu în ultimul rând, sper să ne întâlnim din nou peste cinci ani pentru a constata că ritmul pașilor săi de succes nu a încetinit.
 
A consemnat
Daniela Weibel, Lucerna