Skip to main content

Salonul literar românesc din Lucerna

Elena Drăghicescu anunță înființarea "Salonului literar românesc" în Lucerna, amănunte în cele ce urmează:

"Stimate doamne,
Stimați domni

 
Cu plăcere vă anunț că am reușit să înființăm "Salonul literar românesc". Deschiderea acestui eveniment va avea loc pe data de sâmbătă 13 noiembrie 2010.

Pentru acest prim eveniment literar, doamna Dr. Adina Walmer și domnul Dr. Claudiu Walmer ne pun reședința lor la dispoziție.

 
Ca invitat ne va face onoarea scriitorul Marius Daniel Popescu.

 
În prima parte a acestei întâlniri am ales ca temă "Totul despre Eminescu". Fiind prima întâlnire, m-am gândit să vorbim și să ne amintim de "Luceafărul" poeziei românești, cel mai mare poet român din toate timpurile. Cine dorește poate recita o poezie (din opera lui), sau poate citi una din frumoasele lui romanțe.

În a doua parte a acestei întâlniri vom sta de vorbă cu scriitorul Marius Daniel Popescu despre cartea cea mai cunoscută a acestuia: "Simfonia lupului". Pentru noi toți este o ocazie de a-l cunoaște pe Marius, ca om și scriitor.

Adresa:
Fam. Dr. Claudiu + Adina Walmer
Sidhaldenstr.  21
6010 Kriens


Locurile fiind limitate, vă rog să vă anunțați participarea din timp, prin email sau la numărul de telefon 076 576 95 40

Seara se va termina cu un mic aperitiv.


Elena Drăghicescu"



Elena Draghicescu