Schimbări în Codul familiei elvețian

Schimbări în Codul familiei elvețian

Trimis de Lidia Piaget la Mar, 07/08/2014 - 20:00

O schimbare pertinentă în codul civil elvețian pare să treacă în umbra Cupei Mondiale.

 

De la 1 iulie 2014 intră în vigoare noile dispoziții cu privire la autoritatea părintească comună, un raspuns la noul stil de viață a celor ce devin părinți și a realităților de care se lovesc copii odată ce părinții se separă.

 

Mulți consideră noile schimbări drept o mare victorie pentru tați, care până acum mulți aveau obligații fără drepturi. Așadar, din 1 iulie 2014 părinții sunt egali în drepturi în Elveția. Împreună sau separați, căsătoriți sau divorțați, ambii părinți au drepturi egale cu privire la creșterea și educarea copiilor minori. 

 

Dacă până acum mama deținea absolutul, putând locui sau pleca oricând și oriunde cu copilul, cu noua lege parinții sunt obligați să decidă împreună asupra oricarui aspect al vieții copilului, începând cu locul de reședință. O serie de aspecte de genul vacanțe, vaccinuri, sportul, religia sau instrumentul muzical practicat vor trebui decise de comun acord din timp, astfel încât copilul să sufere cel mai puțin posibil. În noile dispoziții însă nu se prevăd soluții la dispute, fiecare caz trebuind să fie adus în fața mediatorilor familiali sau a instanțelor.

 

Pentru mai multe detalii vizitați pagina comunicatului Consiliului federal.

 

Lidia Piaget, Lausanne

 

Add comment

Autentificare sau înregistrare pentru a posta comentarii

 


 Despre noi    Termeni de utilizare    Abonarea la ştiri    Donaţii    Implică-te şi tu!    Contact         Hosting by