Skip to main content

Seară caritabilă organizată de Clubul Român Baden, împreună cu familia Kittelmann

Stimate doamne, stimați domni,

 

familia Kittelmann, împreună cu CRB va invită să participați la o seară caritativă, sâmbătă 20 martie, între orele 19:00 și 23:00, în Aula din Oberstufenschulzentrum Landschreiberstrasse 1, 5415 Nussbaumen.

 

Vă rugăm să sprijiniți împreună cu noi, Casa de Copii “Sf. Ilie Tezviteanul” din Aiud România, care este în momentul de față într-o situație foarte delicată.

 

Celor 40 de copii, de la căminul și centrul de zi, precum și celor 25 de persoane în vârstă, care depind de mâncarea caldă, oferită zilnic de către asociație, li s-au redus resursele financiare cu 40%, începând cu luna octombrie 2009.

 

Programul serii:


Prezentarea unui film-diapozitiv referitor la situația actuală a casei de copii
Conexiune audio-video online cu copiii Casei de Copii “Sf. Ilie Tezviteanul” din Aiud
Discuții libere pe această temă cu invitații
Bufet cu specialități românești

Suportul muzical cu Valentin Zamfirescu

 

Suma adunată va fi donată în întregime căminului de copii din Aiud.

 

Vă așteptăm cu mare plăcere și ne bucurăm de participarea cât mai multor persoane.

 

Pentru informații suplimentare vă rugăm să contactați:

 

Sanda Kittelmann

E-mail: sanda@bluewin.ch

Tel.: 056 245 21 86

Natel: 076 280 12 00

 

sau

 

Valentin Zamfirescu

E-mail: v.zamfirescu@bluewin.ch

Tel.: 056 223 20 80

Natel: 079 253 32 13