Skip to main content

Tatiana Răducanu: noi suntem adevăratele "ambasadoare" ale comunităţii româneşti

Tatiana Răducanu este originară din Bucureşti, s-a stabilit în Italia de 8 ani, locuind de 1 an în Milano. Este studentă la Facultatea de Relaţii Publice şi Ştiinţe ale comunicării manageriale; lumea afacerilor şi lumea modei nu au prea multe lucruri în comun, cu toate acestea Tatiana este pasionată de amândouă.

Am avut o scurtă discuţie cu Tatiana, câştigătoarea concursului Miss Diaspora 2010, despre ce a însemnat pentru ea acest concurs.


 
- Spune-mi te rog câte ceva despre tine.
- Pasiunea pentru modă şi dorinţa de a deveni o miss este veche; aveam 10 ani când am decis să mă înscriu la o agenţie de modă, totul a început din joacă, cu susţinerea familiei. Am mers înainte cu studiul recitării, dicţiei, fotografiei şi am intrat în lumea casting-urilor.

Pe atunci eforturile nu au fost răsplătite şi nimic nu era aşa cum părea din afară. Din motive care pot fi definite ca fiind  istorice, economice, sociale... micul meu vis a fost închis într-o valiză şi a aşteptat parcă să fie indeplinit în Italia.

Însă nici în Italia nu a fost uşor. Ajungând în Peninsulă, fără a ştii nici măcar un cuvânt (doar "ciao"), mi-am dedicat primii ani învăţării limbii italiene şi frecventării, cu calificative foarte bune, a secţii reale a unui liceu; mărturisesc că acestea sunt cuceririle importante, cele care într-adevăr contează; am fost determinată, aşteptam şi marea ocazie.


- Ce te-a determinat să participi la preselecţia Miss Diaspora din Italia?
- Povestea este lungă. În 2009 am participat la Concursul mondial "La Piu bella del Mondo". După zeci de selecţii provinciale şi regionale, după luni de zile de pregătiri, am reuşit să trec înaintea a peste 4000 de concurente şi să mă calific în finala naţională italiană; rezultatul a fost bun, m-am clasat printre primele 5, câştigând titlul de "Miss Fotogenie".

Cu această victorie s-a reaprins speranţa unui vechi vis: Miss Diaspora.

Îmi amintesc cu drag de vara anului 2004, când mă aflam în vacanţă la bunici şi am văzut pentru prima dată "Miss Diaspora" transmis de postul naţional de televiziune. Mi se părea un concurs nou, ceva mai mult decat Miss România, pentru că acesta nu este un concurs numai de frumuseţe. Mi se părea minunat că există un concurs dedicat româncelor din străinătate, prin care ele îşi demonstrează şi dragostea de ţară. Aceasta amintire frumoasă, pe care o aveam de la acel concurs, m-a împins ca un magnet să particip la selecţiile de la Roma din Italia.

Visul meu s-a îndeplinit, întâi ca finalistă a concursului Miss Diaspora Italia la Roma, apoi ca Miss Diaspora în lume.
 

- Ce înseamnă pentru tine titlul de Miss Diaspora 2010 ?
- Obiectivul pe care "Miss Diaspora" şi-l propune este acela de a transmite frumuseţe şi moralitate. A fi "Miss Diaspora 2010", sau "Miss România în lume" (aşa cum acest concurs este chemat în Italia) este o onoare; înseamnă a avea obligaţia de a încerca să reprezint frumuseţea şi moralitatea româncelor în lume. Este un titlu nobil, care îţi rămâne pentru totdeauna, indiferent de anul în care l-ai obţint. Dar este şi o responsabilitate către propria ţară, aceea de a cunoaşte tradiţiile dar şi problemele României.


- Ce schimbări a adus, în viaţa ta, câştigarea premiului ? Schimbări personale, profesionale ?
- La nivel personal, victoria acestui titlu m-a ajutat să cred mai mult în mine, în ideile mele, dar şi în visele care aşteaptă să fie realizate; să îndepărtez frica de a nu fi la înălţime. La nivel profesional, câştigarea titlului "Miss Diaspora 2010" îşi arată fructele în mod divers. Mi-a dat, de exemplu, posibilitatea să fiu o voce credibilă atunci când m-am aflat la orice tip de eveniment din Peninsulă şi să fiu mai aproape de comunitatea românească.

Această perioadă este intensă, paşii următori vor fi solicitanţi. Mă pregătesc pentru o carieră în televiziune, dar nu vreau sa fiu numită "soubrette"!

Visul meu este acela de a fi o Miss altfel, cu principii şi credinţe. Ideea unui proiect pentru România a prins viaţă în timpul concursului, atunci când domnul Diaconu (n.red. preşedintele asociaţiei care organizează Miss Diaspora) ne-a întrebat pe noi, cele 25 de finaliste: "Fetelor, dacă aţi avea o baghetă magică, ce aţi face voi pentru România? Aveţi o săptămână de timp să vă gândiţi".

"Eureka! Îmbunătăţirea imaginii românilor este fundamentală, mi-am zis". O credeam atunci şi acum, sunt tot timpul tot mai convinsă. Însă, din păcate, nu am o baghetă magică. În primul rând este nevoie ca fiecare dintre noi să o facă zilnic, în ţările în care se află, să dea ce are mai bun celuilalt şi să nu îşi uite originile.

Trecând la lucruri concrete, proiectul meu de atunci a prins viaţă în aceste luni în care am deţinut titlul de "Miss Diaspora 2010", iar la începutul anului următor intenţionez să îl pun în practică. Vă voi ţine cu drag la curent!

N.B. Ţin pumnii concurentelor din Elveţia, însă le avertizez ca "Miss Diaspora" nu este un joc, programul concursului este rigid şi intens, acesta merge mult mai departe decât mersul pe podium sau un zâmbet; în anul 2010, după cortinele concursuului s-au ascuns ore de antrenament de dans popular şi studiu a tradiţiilor; deci acea fată care va câştiga Miss Diaspora 2011 va avea responsabilitatea să reprezinte România la 360°.

 

 

- Motivul discuţiei noastre este faptul că, la ediţia din acest an, interesul româncelor din Elveţia pentru preselecţia Miss Diaspora a fost mic. Motivele (declarate) pentru care nu au vrut să participe au fost, printre altele: "nu sunt destul de frumoasă pentru acest concurs", "am alte planuri de vacanţă", "concursurile organizate de cei din ţară nu-mi inspiră încredere", etc. Cum comentezi astfel de răspunsuri ?

- Poti linişti fetele din Elveţia spunându-le că la Miss Diaspora, ca de altfel şi la alte concursurile de frumuseţe, frumuseţea este importantă dar nu fundamentală! Îmi place să compar "frumuseţea" cu ambalajul unui cadou, dacă este frumos, îl desfacem poate mai repede, dar dacă conţinutul nu ne satisface, rămânem deziluzionaţi.
 
Îmi amintesc cu drag zilele de pregătire de dinaintea concursului Miss Diaspora 2010, când mă aflam alături de cele 25 de finaliste şi purtam toate o bandieră diversă; e o amintire unică, în acel moment am fost noi pentru puţin timp "purtătoarele de cuvânt" ale ţării raprezentate (în cazul meu Italia), creând asfel o adevărată "Diaspora"!

Miss Diaspora şi Festivalul Callatis îţi oferă mai mult decât o vacanţă. Nu este o frază goală aceea că te face să te simţi român, este o întâlnire a tradiţiilor româneşti şi între popoare diverse. Este incredibil faptul că noi, cele 25 de concurente din anul 2010, eram atât de diverse, proveneam din ţări diverse, cu mentalităţi diferite dar, atunci când ascultam un cântec românesc, gândeam româneşte!

O alta miză pentru a participa la concurs este trofeul Miss Diaspora! În fiecare an acesta este creat de un sculptor faimos din România sau din străinătate. Cel din 2010 a fost creat din cristal şi suflat cu aur.

Miss Diaspora are responsabilitatea de a purta un mesaj frumos în lume. Noi suntem adevăratele "ambasadoare" ale comunităţii româneşti, Miss Diaspora din trecut, prezent şi viitor!

Pentru alte dubii sau nelămuriri pe care le pot avea viitoarele concurente am creat special o pagină de Facebook dedicat concursului Miss Diaspora! Voi raspunde cu drag :-).


- Multă baftă în contiuare şi să sperăm ca argumentele tale să le fi convins pe tinerele române din Elveţia.