Un talent de excepție - de vorbă cu Iulian Ilie

Pe afişul festivalului AMA din Arzier, desfăşurat cu puţin timp în urmă (3-4 mai), mi-a atras atenţia un nume: Iulian Ilie. Am citit cu interes că este solistul grupului "I was a Priest", căutând amănunte despre acest grup am încercat să aflu cine este Iulian Ilie. Aşa am aflat că el compune muzica pentru grupul "I was a Priest", joacă teatru, pictează, este jurnalist şi a lucrat la televiziune, o personalitate deosebită, un talent ieşit din comun, cu nenumărate faţete, care şi-a găsit aici, în Elveţia oxigenul, de care avea nevoie.

Iulian Ilie a avut amabilitatea să-mi acorde un interviu pentru cititorii "Casei românilor din Elveţia":

dw) Recent ai participat cu trupa "I was a Priest" la festivalul AMA în Arzier, eşti chitarist şi solistul vocal al acestei trupe, vorbeşte-ne, te rog, despre "I was a Priest" şi pasiunea ta pentru muzică.

II) Da. În fapt acesta a fost primul nostru concert de la lansarea albumului “Rock in Heaven”. Trupa "I Was A Priest" a luat fiinţă, în formula actuală, în septembrie 2012, după destrămarea unui foarte cunoscut grup elveţian numit The Dorian Grays. Ghitaristul şi toboşarul căutau o voce şi uite aşa m-am alăturat lor, şi de atunci cântăm împreună, compunem, ne destrăbălăm, avem concerte prin cluburi, festivaluri şi aşa mai departe.

Pasiunea pentru muzică... greu de răspuns la întrebarea asta pentru că mi-e greu să îmi pun în ordine pasiunile. Nu mi-a plăcut niciodată cuvântul "pasiune“, mi se pare extrema snoabă a noţiunii de aptitudine. Fireşte că îmi place ceea ce fac şi fac cu multă disciplină şi cu multă muncă şi cu multă tenacitate, numai că pasiunea, dacă până la urmă vorbim de ea, vine şi din ceea ce experimentezi. Dacă ar fi să ne luăm numai după visele de a deveni “rock star”, putem eşua.

Muzica este o istorie de familie în cazul meu, tata cântă la acordeon şi trebuie să recunosc că are o ureche muzicală şi un ritm absolut de invidiat. Când eram copil învăţam orga, în schimb nu mi-a plăcut să cred că tot ce aş putea face este să cânt la nunţi. Aşa că am lăsat iubirea pentru muzică ascunsă în suflet până acum când a răbufnit şi... uite ce-a ieşit. Am învăţat chitara, dar nu sunt un as, cred mai mult în talentul meu de a da publicului o stare de divertisment, de şoc adeseori, dar un şoc pozitiv, vreau să transmit atât de multe emoţii pe cât e posibil.

dw) De ce ai numit într-un comentariu pe youtube muzica voastră "a hideous music"?

II) Am devenit pe parcursul vieţii un tip cinic dar sincer. Cred că şi din ceva urât poţi face lucruri frumoase, poţi mânui urâtul sau hidosul la un asemenea nivel încât să devină de o frumuseţe remarcabilă. Uitaţi-vă, de pildă, la o pizza, ce poate fi mai urât, un fel de amestec inexplicabil de "de toate" pe o "turtă". şi apoi gustaţi şi spuneţi dacă vă place. Depinde cum priveşti lucrurile, depinde cu ce anume analizezi muzica, pentru că dacă o asculţi pe un disc îţi poate plăcea sau nu, dacă vezi cântăreţul pe scenă cântând şi îi simţi respiraţia şi pulsul şi emoţia şi durerile pe care vrea să le transmită, dacă îi asculţi fiecare cuvânt, dacă îi fixezi privirea şi intri în lumea lui o să ai altă dimensiune a acestei arte.

Vedeţi dumneavoastră, eu sunt indrăgostit, muzicalmente vorbind, de Marilyn Manson. Nu îmi plăcea de nici o culoare până nu l-am văzut în concert. Reţeta lui este sinceritatea, iar în muzică sinceritatea este mai presus decât orice înşiruire tehnică de sunete ce crează o linie melodică.

dw) Eşti în acelaşi timp membru al unui alt grup "Fat Monkey Rules", ce defineşte / deosebeşte cele două grupuri?

II) "I Was A Priest" este un concept minunat, amestec de metal cu blues, un cântăreţ bizar, recte eu, muzică bine lucrată din punct de vedere tehnic dar făcută pe baza unei scenografii, pe baza unei regii, totul este o poveste, un film. Simţeam în schimb nevoia să urlu în alt registru. Voiam să cânt liber de orice fel de constrângere scenică, aşa că m-am alăturat băieţilor de la "Fat Monkey Rules", nişte profesionişti deosebiţi, ei cântă jazz printre altele. În "Fat Monkey Rules" cânt rock alternativ, pe care îl îmbin cu rap. E mai puţin dramatic dacă vreţi, dar mai spectaculos din punct de vedere instrumental. Am în ambele grupuri libertatea de a scrie versurile şi pot înjura în engleză, utilizez astfel foarte des cuvântul ce incepe cu litera “f“. Despre “fat” este vorba!).

dw) Anul trecut ai avut o expoziţie de fotogafie prezentată la Lausanne şi Morges, fotografia este deci o altă faţetă artistică a personalităţii tale, vorbeşte-ne despre ea.

II) Nu sunt un profesionist al fotografiei. Voiam, în schimb, să creez un univers al meu prin fotografii. Şi de fapt asta am şi făcut, am fotografiat locuri dragi mie din satul natal şi le-am modificat pe calculator şi apoi le-am expus. Pasiunea... Uite iară ajungem la pasiuni? Eu am fost ziarist ani buni şi tot timpul aveam după mine un fotograf şi, într-un fel sau altul, eram gelos pentru că el avea timp să manânce şi să bea la recepţii, în vreme ce eu trebuia să iau interviuri şi să fac notiţe. Am făcut schimb de roluri, dar cu un scop precis, acela de a da publicului meu o frântura din viaţa mea. Am fotografiat multe ruine sau copaci, pentru că printre ele mă jucam în copilărie şi, deşi expoziţia asta a creat multe polemici, a fost până la urmă un succes personal extraordinar.

Apropos de copaci, am fost toată viaţa fascinat de stejarul din comuna Greci, judeţul Tulcea, locul unde m-am născut şi am copilărit, pentru că e atât de vechi şi de multe ori aveam impresia că mă ia în braţe cu umbra lui. Multe supărări mi-au trecut alipindu-mă de copacul ăsta.

dw) Care este sursa de inspiraţie a fotografiilor tale? Alegi teme anume sau te laşi inspirat de moment? Preferi o anumită tehnică? 

II) Nu am surse de inspiraţie preconcepute, am doar instincte. Îmi plac mai mult culorile decât jocurile de umbre şi lumini. Tematica preferată sunt cei ce îmi privesc tablourile, privirea lor la expoziţii îmi dă noi idei.

dw) Ai avut şi o expoziţie de pictură în Elveţia, este pictura o altă formă de exprimare? Pictezi de mult timp? Ai în proiect o nouă expoziţie?

II) Pictez de când mă ştiu, făceam expoziţii în Căminul Cultural din satul meu încă de pe la 14-15 ani. Pictura este viaţa mea întreagă, eu mi-am programat mişcarile pe pictură, mi-am definit personalitatea în schiţe şi în desene. Expoziţia Genesis despre care vorbiţi a fost şi ea, la rândul ei, un succes, pot spune chiar din punct de vedere financiar. Pictura nu este doar o formă de exprimare, este limbajul meu secret pe care îl utilizez atât cu prietenii mei cât şi cu mine însumi. Cele mai mari reuşite ale vieţii mele sunt tablourile mele, cele mai mari angoase şi depresii şi suferinţe le găsiţi acolo. Pe 24 mai 2013 am o nouă expoziţie tot în Morges, de data aceasta una de acuarelă.

dw) Activezi ca actor al trupei de teatru amator "La Rampe" din Lausanne, ce spectacole prezintă publicului această trupă? Ce spectacole sunt in pregătire?

II) Trupa de teatru La Rampe este o trupă veche de vreo 30 de ani în Lausanne. Jucăm în această stagiune piesele “Apropos de pattes” de E. J. Sorson, “Les Irascibles” şi “Garantie 10 ans” de Eugene Labiche. Un spectacol de comedie absolut sulfuros, plin de neprevăzut. Eu joc două roluri principale, respectiv Jean Moireau, un bătrân om de ştiinţă amator ce face studii pe insecte, Ernest de Pompharcy, gigolo al Evului Mediu îndrăgostit de soţia medicului personal şi rolul unui servitor, rol secundar.

Înainte de a vă povesti mai multe trebuie să ştiţi că iubesc teatrul foarte mult, am luptat enorm să prind un rol măcar pentru că am început teatru aici în Elveţia, fără să cunosc subtilităţile şi accentul necesare din limba franceză. Cred că din perspectiva profesională, teatrul este cel care mă împlineşte cel mai mult, este locul în care mă duc bolnav şi sunt obligat să fiu sănătos. Este remediul perfect pentru orice stare de psihoză... creatoare, desigur. Cât despre ce spectacole, pregătim, nu ştiu, eu sunt deja în discuţii pentru a prelua conducerea trupei, sper să se întâmple asta, iar dacă se va întâmpla intenţionez să introduc printre spectacole scriitorul meu preferat de teatru, Marin Sorescu. Visez să joc Marin Sorescu, n-am avut şansa în România, ţara care mi-a refuzat talentele, poate aici o să am această ocazie unică.

dw) În anul 2007 ai fost producător prezentator şi membru al juriului la prima ediţie a concursului "The Academy Show" al Super One TV în Malta. O experienţă deosebită din care ai invăţat cu siguranţă mult, vei continua să lucrezi pentru televiziune?

II) Groaznică experienţă, enorm de multă muncă, foarte mult stress, nopţi nedormite. Există şi satisfacţii, dar în cazul meu satisfacţia s-a transformat repede în inexplicabil. Nefiind obişnuit cu celebritatea, nu am ştiut să îi fac faţă. Mă transformasem rapid într-un produs, mi-am pierdut prietenii, pentru că deja erau în preajma mea ca să înfulece un pic din imaginea mea. A fost totuşi frumos dacă mă gândesc că am defilat pe catwalk-uri de modă, eram totuşi o figură publică şi atrăgeam atenţia.

O să mă întrebaţi ce o să fac cu celebrities din Elveţia în cazul acesta. Cred că aţi observat că aici oamenii din showbiz se plimbă liniştiţi pe stradă fără să fie stresaţi, aşa că nu am de ce să îmi fac probleme. Singurul risc este să mă trezesc cu vreo ploaie de roşii sau ouă dacă mă mai îmbrac în popă pe scenă, mai ştii ce fanatici pot fi şi pe-aici? Glumesc, sper ca aţi înţeles asta. "I Was A Priest" respectă orice fel de credinţe religioase, spectacolul nostru este o parodie şi atât.

dw) O altă etapă în activitatea ta o constituie cariera jurnalistică, ai lucrat ca redactor şef al publicaţiei Atac din Constanţa, secretar general la Contraatac, şef departament politic Independentul Constanţa. Ce îţi place şi ce nu îţi place ca ziarist? Vei relua activitatea jurnalistică în România?

II) Din păcate, România nu mai are mass media. Are o şleahtă de analfabeţi, condusă din umbră de societăţile comerciale afiliate politic. Marionete împăiate pe principiul "a cărei ochi străluceşte mai mult". Banii sunt cei ce decid politici editoriale şi atât. O ţară întreagă s-a solidarizat cu fostul antenist Ciutacu, nu, antenist care s-a proţăpit repede la RTV, unde o pupă pe doamna Udrea în acelaşi loc în care ani de zile i-a administrat şuturi. Eu zic că imaginea asta este imaginea de fond şi de esenţă a presei româneşti.

Eu am fost liber să scriu ce am vrut ÎNTOTDEAUNA. În primul rând pentru că publicaţiile la care am lucrat erau autonome şi se autofinanţau, apoi pentru că nu am făcut niciodată politică. Eu zic că în felul ăsta v-am răspuns la întrebarea cu ce îmi place şi ce nu ca ziarist. Nu îmi place ipocrizia şi îmi place libertatea. Public un editorial pe portalul Ştiri de la A la Z, deci nu mi-am încetat niciodată activitatea de jurnalist, deşi n-am mai scris de vreo două luni din cauza lipsei de timp.

dw) Eşti tânăr şi foarte activ, cum arată o zi din viaţa ta?

II) Întrebarea asta mă amuză, pentru că de multe ori mi-aş dori să am o zi ca a altora. Păi o zi din viaţa mea începe cu sport, foarte mult sport, sunt 6 zile din 7 la sala de forţă şi alerg în fiecare zi. Repetiţii, ori cu trupa de teatru, ori cu cele două grupuri, multe spectacole, multe emoţii. Când sunt liber, mă plimb cu căştile pe urechi cu trotineta sau bicicleta, în special pe malul Lacului Leman, mi se pare magnific contactul cu natura, cu aerul, cu ce ne-a lăsat universul ăsta la dispoziţie. Pictez aproape în fiecare zi, câteodată schiţez înainte să intru pe scene. Compun foarte multă muzică şi îmi supăr vecinii făcând vocalize. Am o vreme, destul de lungă, de când n-am mai ieşit noaptea la un club sau la un restaurant, nu prea am timp sincer să fiu. Am câţiva prieteni foarte buni dar cu care mă văd mai ales la sala de sport. Citesc încă, vreau să spun că încă citesc cărţi. Ultima carte m-a fascinat total şi definitiv: poemele de dragoste ale lui Catulle, un scriitor roman mort acum 2000 şi ceva de ani la vârsta de 33 de ani, în traducerea unui celebru scriitor romand, Georges Haldas. Cartea asta a fost necitită până în momentul ăsta, am cumpărat-o dintr-un anticariat şi are paginile lipite între ele încă de la publicare, respectiv 1954. Fascinant nu?

dw) Eşti o persoană dotată cu mult talent, ai fost încurajat de familie? Ai moştenit talentul de la părinţi?

II) Nu stiu cât de mult talent am, cred că exageraţi. Sunt un amator în tot ceea ce fac. Succesul este o latură care ţine mai mult de noroc decăt de talent în cazul meu. Nu am fost chiar încurajat de familie, ca să fiu sincer, nu cred că familia mea a înţeles vreodată cam ce vreau să fac şi ce vreau eu să spun şi nu prea cred că le place ceea ce gândesc. Dar am o familie minunată, ca orice familie se gândeşte mai degrabă la starea mea materială, importantă de altminteri. Eu sunt mai cu capul în nori din fire, nu cred în bani, nu cred în valori materiale şi pe zi ce trece îmi dau seama cât de rapid se destramă toate astea lăsând locul ideilor, amintirilor, lecţiilor de viaţă. Ca să înţelegeţi de ce spun toate astea, recent mama unei prietene a decedat şi mi-am ajutat prietena să demenajeze casa răposatei. Am văzut câteva cutii de carton, tot ce rămăsese în urma ei, lucruri în parte aruncate la pubelă, parte date cadou. Un exerciţiu de vid şi de lipsă de speranţă pentru mine, de-aia vreau să reuşesc să cânt, să joc teatru, să pictez, ca nu cumva după moartea mea oamenii să arunce la gunoi bruma de lucruri pe care o am şi să mă uite.

dw) Eşti mulţumit cu ceea ce faci în prezent? Îţi oferă Elveţia o platformă de exprimare care te satisface?

II) Sunt mai mult decât mulţumit. Elveţia îmi dă libertate de exprimare, iar libertatea de exprimare este principiul meu primordial de subzistenţă spirituală. Elveţia este o ţară cu un potenţial artistic uimitor, iar arta aici se face la un alt nivel. În Elveţia mă simt respectat pentru ceea ce fac, nu s-ar fi întâmplat asta şi în România…

dw) Te-ai gândit să aplici experienţa acumulată în străinatate într-o activitate în România? În jurnalism sau în politică?

II) Încă nu, nu cred că am loc în România pentru moment. Sunt revoltat pentru că la ultimele alegeri peste 60% dintre români şi-au reales călăii, uitând de fapt cât de mult rău au făcut aceşti oameni ţării în versatile precedente. În jurnalism e loc pentru piţipoance şi cocălari la momentul ăsta, pentru senzaţional şi clişeu pe pricipiul "ia uite ce poză şi-a mai pus Bianca pe Facebook", toate astea în încercarea disperată a structurilor de putere de a minimiza drama efectivă a majorităţii românilor, de a scoate din context sărăcia crudă pe care o trăiesc conaţionalii noştri şi a o travesti în interes publicitar şi electoral. În politică nu aş fi bun, pentru că sunt extremist, ideologic vorbind, şi cred că aş deveni dictator în grupul meu. Am un ego nelimitat când vine vorba de corectitude, de dreptate şi, vedeţi dumneavoastră, principiile acestea la noi în România sunt cu mult mai prejos decât însuşi Iadul.

dw) Care îţi sunt proiectele de viitor?

II) Aşa cum am spus vreau să preiau conducerea trupei de teatru La Rampe, mi-am depus deja candidatura. Vreau să regizez şi să joc în acelaşi timp, teatrul nu va mai pieri din viaţa mea. Apoi voi continua să fac muzică, avem un concert open air în Vevey pe 22 iunie (în cadrul festivalului AMA de la Vevey, ce se va desfăşura între 20 şi 22 iunie 2013) la care vă invit cu drag, apoi cu Fat Monkey Rules vom scoate un album prin august sau septembrie. Expoziţia de acuarelă in Morges.

Mă pregătesc să scot o carte, am tot negociat ani la rând cu tot felul de edituri româneşti şi nu am ajuns niciodată la un consens aşa că de data asta negociez cu o editură din Marea Britanie, vom vedea ce va ieşi. Dacă ar fi să visez la ceva, asta ar fi să am un concert în România, deşi cred că formatul spectacolului meu ar contraveni legilor ţării în care blasfemia religioasă se pedepseşte încă penal. Asta nu înseamnă că aş blasfemia vreo religie, departe de mine şi de noi gândul asta, spectacolul este aşa cum este, noi vrem să ne exprimăm după cum ne place şi după cum credem noi că putem pătrunde in lumea muzicii treaptă cu treaptă.

dw) Ce mesaj doreşti să adresezi cititorilor  "Casei românilor din Elveţia"?

II) Aşadar vă mulţumesc frumos că aţi citit interviul, vă promit detalii despre locul expoziţiei din Morges şi ora exactă a vernisajului, vă aştept pe toţi la concertul "I Was A Priest" din Vevey pe 22 iunie la orele 16, e gratuit. Faceţi sport, ascultaţi muzică bună, mergeţi la teatru, nu renunţaţi la a citi măcar o pagină pe zi, citiţi Biblia, vă învaţă extrem de multe lucruri pozitive şi vă deschide ochii în ceea ce priveşte religia, iubiţi-vă, fiţi uniţi, nu uitaţi România. Vă mulţumesc frumos!

Îi doresc pe această cale lui Iulian Ilie mult succes în tot ceea ce doreşte să realizeze.

Vom reveni cu amănunte despre expoziţia de acuarelă de la Morges.

Interviu realizat de
Daniela Weibel, Lucerna