Skip to main content

Urmările divorțului în Elveţia

În completare la informaţiile despre procedura divorţului în Elveţia, vă prezentăm, în cele ce urmează, câteva detalii despre urmările acestuia.

 
Încredinţarea copiilor

Încredinţarea copiilor presupune dreptul şi obligaţia părinţilor de a avea grijă de creşterea şi educarea copiilor, de a le administra veniturile şi de a îi reprezenta juridic.

 

De regulă încredinţarea copilului se acordă unuia dintre părinţi. Dacă părinţii nu se înţeleg asupra acestui aspect, va decide instanţa, ţinând cont de diferite criterii: de care din părinţi este copilul mai ataşat; care din părinţi s-a ocupat mai mult de copil şi care are posibilitatea ca, în viitor, să aibă mai bine grijă de copil; care din părinţi deţine venituri regulate şi stabile; care din părinţi are o mai mare disponibilitate ca, după divorţ, să înlesnească contactul copilului cu celălalt parinte.

Cel mai adesea se încredinţează copilul aceluia dintre părinţi care, până la momentul divorţului, a avut mai mult timp copilul sub supraveghere, de obicei acesta fiind mama.

 
Este posibil ca ambilor părinţi să le fie încredinţat copilul pentru exercitarea împreună a drepturilor părinteşti. Pentru aceasta, trebuie ca ambii părinţi să formuleze o convenţie prin care îşi exprimă acordul şi dorinţa de a exercita drepturile părinteşti împreună, stabilind, în scris, un plan referitor la modul în care vor împărţi supravegherea copilului şi costurile de întreţinere ale acestuia; este necesar ca şi copilul să fie de acord cu acest mod de încredinţare, acordul copilului urmând a fi verificat de către instanţă.

 

Dreptul de vizită şi de vacanţă cu copilul
Dreptul de vizită şi de vacanţă cu copilul presupune dreptul părintelui, căruia nu i-a fost încredinţat copilul, de a avea un contact regulat cu copilul încredinţat celuilalt părinte, respectiv dreptul de a fi vizitat şi de a petrece vacanţe împreună cu copilul său. Dacă părintele nu-şi exercită acest drept, dreptul îi poate fi retras.

 
În practică s-a stabilit că dreptul la vizită presupune ca părintele îndreptăţit la aceasta să poată lua copilul la el în fiecare al doilea weekend, sâmbătă şi duminica, iar dreptul de vacanţă presupune dreptul de a petrece vacanţe cu copilul aproximativ 2-3 săptămâni pe an.


Plata pensiei de întreţinere a copilului
Ambii părinţi trebuie să participe la acoperirea costurilor de întretinere ale copilului, asa că părintele care nu are copilul în grijă (chiar şi pe perioada separării dinaintea divorţului) trebuie să-i plăteasca, celuilalt părinte, o pensie de întreţinere a copilului. Pensia de întreţinere se stabileşte, de regula, procentual din veniturile lunare ale părintelui care trebuie să o plătească, fiind 15% pentru un copil, 20%-25% pentru doi copii, 30%-35% pentru trei sau mai mulţi copii. Acest mod de calcul este însă informativ, pensia fiind stabilită şi în funcţie de nevoile copilului.

 
Pensia de întreţinere se plăteşte, de regulă, până la majoratul copilului, respectiv până la împlinirea de către acesta a vârstei de 18 ani. Pensia de întreţinere trebuie plătită şi după majorat, în cazul în care copilul se află în continuarea studiilor sau a pregătirii profesionale. În această situaţie, pensia de întreţinere se va plăti direct copilului şi nu se va mai plăti celuilalt părinte.


Plata pensiei de întreţinere a fostului soţ
Dacă se presupune că, după divorţ, unul dintre foştii soţi nu are suficiente mijloace de întreţinere, va putea să primească de la celălalt soţ o pensie de întreţinere. Aceasta se acordă însă numai pentru situaţiile în care căsătoria a avut o anumită importanţă în viaţa soţilor, adica a avut o durată mai lungă, au rezultat copii etc.


La stabilirea dreptului la pensia de întreţinere a soţului se va ţine seama de: durata căsătoriei, vârsta şi starea de sănătate a soţilor, veniturile şi averea soţilor, pregătirea profesională, renumeraţiile pe care le pot obţine din muncă, sarcinile îndeplinite în cursul căsătoriei, nivelul de viaţă din timpul căsătoriei, drepturile de asigurări sociale ale soţilor şi întreţinerea copiilor. În practică se pleacă de la presupunerea că soţul căruia i-au fost încredinţaţi copiii in vârstă de până la 10 ani nu va putea să desfăşoare şi o activitate lucrativă, iar cu copii între 11-16 ani va putea să lucreze doar 50%.


Totodată, pentru stabilirea cuantumului pensiei, se va ţine seama de veniturile soţilor şi de nevoile financiare de întreţinere ale acestora.

 

Împărţirea fondului de pensii
Tot în situaţia divorţului se vor împărţi, între soţi în mod egal, şi contribuţiile la fondul de pensii (berufliche Vorsorge) acumulate în timpul căsătoriei. În situaţia în care cel puţin unul dintre soţi primeşte deja o pensie (de vârstă, de boală etc) se poate renunţa la această împărţire, iar, în loc de aceasta, se poate acorda o despăgubire corespunzătoare. Totodată, se poate renunţa la această împărţire şi atunci când există alte mijloace de asigurare a pensiei.

 
Împărţirea bunurilor comune
Dacă nu s-a încheiat o convenţie de căsătorie care să reglementeze natura juridică a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, aceste bunuri vor fi considerate bunuri comune şi se vor împărţi, în mod egal, între cei doi soţi. Vor fi exceptate de la împărţire doar acele bunuri care intră în categoria bunurilor personale, respectiv bunurile dobândite înainte de căsătorie, moşteniri, obiecte de uz profesional sau personal. În cazul în care s-a încheiat o convenţie de căsătorie, bunurile se vor împărţi conform celor stipulate în convenţie.


Alte aspecte
Alte aspecte care mai trebuie reglementate cu ocazia divorţului sunt atribuirea beneficiului locuinţei comune unuia dintre soţi şi păstrarea sau renunţarea la numele obţinut din căsătorie de către soţul care şi-a schimbat numele.


Tot un aspect important îl constituie, pentru persoanele cetăţeni străini, dacă în urma divorţului mai pot păstra dreptul de şedere în Elveţia, atunci când acesta a fost dobândit prin căsătorie sau pentru reîntregirea familiei. Astfel, soţii străini care au obţinut cetăţenia sau rezidenţa (permisul C), înainte de pronunţarea divorţului, vor avea dreptul să rămână după divorţ pe teritoriul Elveţiei, în baza statutului de cetăţean sau rezident pe care l-au dobândit. Pentru soţii străini care posedă doar permise de şedere L sau B, situaţia va fi analizată pentru fiecare caz în parte de către Oficiul pentru migraţie, care va decide prelungirea permisului de şedere în funcţie de mai multe criterii: excluderea posibilităţii unei căsătorii de convenienţă, pentru obţinerea dreptului iniţial de şedere; durata căsătoriei; existenţa copiilor; gradul de integrare; durata de şedere în Elveţia; prevederile sentinţei de divorţ etc. Alături de aceste criterii, cel mai important aspect îl constituie existenţa mijloacelor materiale şi posibilitatea întreţinerii fără a se apela la ajutoare sociale.
 

Avocat Camelia Costea, Zürich

www.avocat-costea.ro