Skip to main content

"Şi dacă ramuri bat în geam..." - Vevey, 15 ianuarie 2011

„E unul care cântă mai dulce decât mine?
Cu-atât mai bine ţării, şi lui cu-atât mai bine”

avea să le zică Vasile Alecsandri în 1888 „Unor critici”, elogiind vocea poetică a marelui poet, prozator, filosof şi jurnalist român, Mihai Eminescu.

Data de 15 ianuarie, aniversarea naşterii lui Mihai Eminescu, a oficializat o realitate în România - Ziua Culturii Naţionale. Kelemen Hunor, ministrul român al Culturii, consideră că aniversarea poetului marca de multă vreme "o reverenţă în faţa a ceea ce este bun, frumos si nobil".

Nu doar în România s-a simţit omagierea poetului, dar şi în străinătate. Românii din Elveţia s-au reunit sâmbătă, 15 ianuarie, la ora 11:00, pe Quai Perdonnet la Vevey, pentru a aduce împreună un omagiu marelui poet.

Peste 50 de persoane din diferite oraşe elveţiene (Geneva, Lausanne, Fribourg, Lucerna, Berna, Montreaux, Zürich), reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai asociaţiilor româneşti, cetăţeni ai Republicii Moldova, au fost prezenţi la invitaţia Ambasadei Române din Elveţia, fiind reprezentate mai toate asociaţiile româneşti şi moldoveneşti din Elveţia.

 
Bustul de la Vevey este printre singurele statui dedicate lui Mihai Eminescu în străinătate, fapt ce onorează atât românii din Elveţia, cât şi ţara-gazdă. „De Vevey ne leagă foarte multe amintiri, este oraşul în care de fiecare dată ne-am regăsit”, menţionează Ambasadorul României în Elveţia, ES dl Ionel Sava.  Alături de români au fost prezenţi şi elveţieni.

Ambasadorul României a remarcat faptul că anul acesta se împlinesc 161 de ani de la naşterea lui Eminescu şi este primul an în care Parlamentul de la Bucureşti a decis transformarea Zilei de 15 ianuarie în Zi a Culturii Româneşti. În toate comunităţile româneşti din Europa este o zi de memorare a lui Eminescu şi de marcare a culturii naţionale, este o zi a comunităţii şi identităţii româneşti nu numai în ţară, dar şi în străinătate.

ES dl Ionel Sava a trecut în revistă o serie de activităţi realizate în comun cu Elveţia: „Anul acesta România şi Elveţia marchează 100 de ani de relaţii bilaterale. La 9 mai 1911, prin Decret Regal, se stabileşte prima misiune diplomatică a României la Berna, cu statut de legaţie la vremea respectivă, iar cu primul mandat de afaceri diplomatice în Elveţia vine o veche familie bizantină - familia Cantacuzino”.  De atunci, România şi Elveţia au parcurs 100 de ani, iar în această primăvară, cu acest prilej, va fi lansat „Centenarul relaţiilor diplomatice bilaterale româno-elveţiene”.

De asemenea, s-a constatat o conexiune substanţială  între români şi elveţieni, în ceea ce priveşte relaţiile lor culturale, economice, personale, sufleteşti. Au fost găsite lucrări din anul 1870, 1890, 1930, din care reieşea că la Bucureşti exista o colonie elveţiană destul de puternică, iar prima casă elveţiană de la Bucureşti era casa unui florar; Bucureştiul a fost condus prin anii 30-40 chiar de un primar elveţian, care a ilustrat cel mai bine relaţia diplomatică la Bucureşti în perioada cea mai intensă pentru întreaga istorie europeană.

În luna mai 2011 va demara o serie de acţiuni culturale de amploare cu Ministerul de Externe de la Berna, care va cuprinde şi zonele franceză şi germană, cu expoziţii de documente, activităţi oficiale, delegaţii în cantoane şi oraşe (Geneva, Lausanne, Neuchatel, Zürich, Basel, Berna, Lugano, Chur).

Preotul Adrian Diaconu ne-a onorat cu o confesiune pe tărâm religios - Tatăl nostru în limbile română şi franceză şi o rugăciune de pomenire. Ambasadorul României, ES dl Ionel Sava a aşezat un buchet de flori la Bustul lui Eminescu. În încheierea manifestării, Asociaţia Vevey-Goicea a oferit un vin d’honneur la Hotel de Ville.

În sensul menţinerii spiritului poetic eminescian, cei prezenţi au fost îndemnaţi să asculte un recital în limbile franceză şi română.

 

„Şi dacă ramuri bat în geam...”

 

Aliona Dosca, doctor în ştiinţe, cercetător ştiinţific (Universitatea Lucerna)
comitetul de conducere (Comunitatea moldavă în Elveţia)