Skip to main content

Binele ca dorinta. Daruind vei dobandi.

sursa: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-13549821-cum-devenit-membru-reteaua-citostaticelor-vrei-intri.htm

 

Am sa va spun o poveste care pare prea buna ca sa fie si adevarata. O poveste care m-a facut din nou sa sper si sa cred. Dar desi incredibila, povestea este adevarata. Am intrat si eu in ea. Ar trebui sa intram cat mai multi. Caci uratenia zilnica a “Romaniei lor” ne-a tocit si ne-a facut sa uitam ca exista si o Romanie a noastra, formata din oameni care au in piept nu un buzunar, ci o inima.


De la fereastra biroului vienez in care lucreaza Alin Alexandru se vede interiorul luminat a giorno al unuia dintre cele mai populare magazine de haine din lume. Oamenii misuna printre rafturi, pipaie puloverele moi de casmir (240 Euro), se fandosesc in rochii bogate (188 Euro).

“Ca sa n-ai probleme cand treci prin vama, sa te imbraci bine, sobru” ma invata Alin, in timp ce eu privesc cand stralucirea magazinului de peste drum, cand ambalajul argintiu a unei pungi pe care scrie in germana Pentru a te insanatosi si a ramane sanatos.

“Si la control sa pui medicamentele ostentativ pe banda”, spune Alin. Prin punga lucioasa simt forma dreptunghiulara a unei cutii: Bleomicin, zece fiole (569 Euro).

Bleomicin-ul este unul dintre cele peste 20 de medicamente vitale pentru bolnavii de cancer care au disparut cu desavarsire din Romania de-a lungul ultimilor doi ani. In ciuda numeroaselor promisiuni de rezolvare a crizei citostaticelor facute in ultimul an de ministri succesivi ai Sanatatii din guvernul PDL si din guvernul USL, problema a fost rezolvata doar pentru trei medicamente aduse in Romania prin donatia facuta de un mare producator farmaceutic.

Presa si televiziunile romanesti au descris pe larg problema dar s-au dovedit si ele neputincioase in fata statului roman care, prin lege, este obligat sa asigure tratamentul pentru romanii bolnavi de cancer. “Imi vine sa-i strang de gat”, spune Camelia Demeter, unul dintre personajele acestei povesti care lucreaza zilnic cu pacienti diagnosticati cu cancer. Cel mai puternic trust media din Romania, PRO TV, a dedicat un reportaj de o ora acestei crize si tot degeaba. “Oricine a fost [la guvernare] nu s-a vazut ceva. Toti au fost la fel, toti o apa si-un pamant”, spune Camelia.

Si cu toate acestea, bolnavii de cancer din Romania nu mor din cauza lipsei tratamentului. Pus in fata celei mai temute boli a secolului, romanul gaseste in ultima clipa picatura de apa vie, adusa din departare. Totul porneste din biroul vienez in care s-a format “reteaua citostaticelor”, cea care compenseaza neputinta si ne-simtirea statului roman. Acolo, un tanar de 29 de ani nu a acceptat faptul ca in ministerele de la Bucuresti birocratia este mai puternica decat viata.

PRIMUL MEMBRU AL RETELEI: BRUNETUL SERIOS DIN VIENA

Alin nu a fost de acord sa-i fie folosit numele real pentru acest articol pentru ca “niciunul dintre noi nu a analizat vreodata in mod serios ce s-ar putea intampla, de ce am putea fi invinuiti in cazul in care micul nostru trafic cu citostatice ar deranja pe cineva”.

Alin are ochii increzatori ai unui tanar care si-a implinit visul mai repede decat si-ar fi inchipuit. S-a nascut intr-un sat din sudul Romaniei, unde a invatat la scoala unde mama lui era invatatoare. In clasa a 11-a era deja hotarat sa plece din tara. “Eu eram un pic mai ciudatel. M-am simtit un pic mai batran tot timpul. Aveam un pic alte interese, ma preocupa mai degraba teologia.”

Astazi, barbatul de 29 de ani pentru care “un pic” nu este un tic verbal, ci o permanenta incercare de auto-moderatie, inspira echilibru. Poarta intotdeauna un costum sever, armonizat coloristic cu ramele intunecate ale ochelarilor. Cand e obosit isi scoate cravata cu gestul unui om care scapa de o corvoada neplacuta si povesteste cum a pacalit-o pe secretara facultatii vieneze unde a venit sa se inscrie la 18 ani: “Trebuia sa am certificat de germana, dar nu stiam germana. Asa ca mi-am invatat textul de prezentare de acasa si, cand am ajuns in fata secretarei, i-am spus poezia: ich hab das von Ihnen bekommt. Formularul il descarcasem pe Internet de la un online cafe din oras, pentru ca la mine acasa nu aveam telefon, eram inca pe cuplaj. Asta era in 2001. Studiile erau pe bani si trebuia sa platesc 720 Euro pe semestru. Ai mei au avut atat, suficient cat sa-mi asigure si cativa euro pe zi.”

Dupa ce a terminat facultatea si s-a angajat, Alin si-a adus aminte de frustrarile primului sau an austriac, atunci cand inca nu vorbea bine germana. Asa ca a organizat un campus de invatarea limbii germane pentru copiii din satul sau, pe care i-a si adus o saptamana la Viena. Prima finantare a obtinut-o de la unul dintre sefii lui, apoi strangand fonduri din 2%. Primind aceeasi sugestie de mai multe ori, s-a hotarat sa faca ceva cu acei bani pentru copiii bolnavi. Se intampla in iunie 2009 si criza citostaticelor tocmai incepuse in Romania.

 

Oamenii din tara aveau nevoie si medicamentele erau aici. Ii cautam pe cei care aveau nevoie de medicamente pe forumuri. I-am strans apoi pe colegii mei din birou, un slovac si un ungur si le-am spus ca daca vor sa faca o fapta buna atunci sa puna mana pe telefon, sa sune in tarile lor prin farmacii si sa vedem unde gasim medicamentele cele mai ieftine.”

De obicei Alin vorbeste rar, intr-o cadenta aproape ardeleneasca, dar acum ceva nou incepe sa palpaie in el. “Le-am gasit pe cele mai ieftine in Ungaria. M-am urcat in masina, era doar o ora de condus, si am cumparat de acolo. Erau de sapte ori mai ieftine decat in Viena.”

Cu primii bani, Alin a cumparat medicamente pentru cinci copii. Apoi a construit un site simplu, unde romanii care aveau nevoie de medicamentele disparute din Romania completau un formular care ajungea la el. Cele mai multe erau citostatice care nu se elibereaza fara reteta in farmaciile din Viena. Si pacientii romani nu puteau intotdeauna sa-i trimita reteta.

Prima data cand a cerut un citostatic intr-o farmacie vieneza a fost refuzat. Apoi s-a imbracat in costum, a intrat intr-o farmacie infiintata cu 142 de ani in urma in apropierea Operei din Viena, s-a indreptat spre cea mai batrana farmacista (chiar proprietara), i-a explicat situatia si i-a lasat o carte de vizita pe care era imprimata sigla companiei prestigioase la care lucreaza. Dupa cateva schimburi de email-uri, Alin a primit un numar de client permanent al farmaciei (44J) si a inceput sa ridice citostaticele care ii erau cerute din tara. Plata o facea din buzunarul propriu, urmand sa-si recupereze banii de la pacienti dupa ce acestia le primeau in Romania. Fara sa-si adauge vreun comision, fara sa ceara vreun ban pentru timpul si efortul consumat.

Printre rudele apropiate lui Alin nu exista nimeni care sa fi suferit de cancer. “N-am inca un raspuns la intrebarea de ce fac asta. Cred ca cei mai multi dintre prietenii mei nu inteleg neaparat ce fac si ma privesc ca pe o pasare ciudata. Multi ma intreaba si daca eu castig ceva cu medicamentele. What the fuck?”, se aprinde Alin, “Sunt oameni bolnavi de cancer! Chiar crezi ca vreau sa castig ceva din asta? Sau n-am vorbit clar de la inceput? Plus ca ar fi ilegal.”

 

Transportul de medicamente dintr-o tara a Uniunii Europene in alta este permis doar pentru uz personal. Dar sunt luni in care Alin trimite in tara si 4 rucsaci de medicamente, toate cumparate din banii lui. Uneori ii transporta chiar el: “Nu mi-e frica cand trec cu ele prin vama. De ce sa-mi fie frica? Regulile sunt foarte neclare si sunt dispus sa uzez de asta. Cei de la aeroport care controleaza bagajele nu ma pot aresta. Poate ca e un mod simplist de a gandi, dar nu vad pericolul imediat. Si daca ma aresteaza, abia astept sa se intample. Desi o spun cu o oarecare retinere. Dar chiar as fi un subiect de presa foarte bun: baiatul spalat care aduce medicamente pentru copiii cu cancer a fost arestat”.

Alteori isi roaga prietenii sau felurite cunostinte sa aduca medicamentele in Romania: “Prietenii mei mi-au spus de cateva ori asa, mai in lehamite, bine, bine ma, hai ca fac asta pentru tine. Si, intr-o zi, a venit o mama cu un copil sa-i astepte la aeroport. Si a luat medicamentele si apoi i-a imbratisat si i-a pupat. Si aia s-au cacat pe ei.” Alin incepe sa rada cu pofta de reactia prietenilor sai aruncati in calea valului urias produs de recunostinta unei mame.

 

Rade pentru ca lui i se intampla asta mai des decat oricui: “Cand eu sun pacientii si le spun ca am gasit medicamentele, mi se incalzeste inima. E aproape ca un drog. O mare parte dintre oamenii buni pe care ii stiu i-am cunoscut prin chestia asta. Sunt norocos pentru ca toate la mine s-au potrivit. Oamenii au fost buni cu mine. Unul dintre cele mai misto lucruri pe lumea asta este sa multumesti. Mi se pare ca e o igiena sufleteasca minunata.”

 

Binele ca multumire. Daruind vei dobandi. Alin a transformat panseul lui Steinhardt (un autor pe care l-a citit) intr-o practica zilnica. Mi-a pus si mie in mana punga argintie cu Bleomicin, explicandu-mi cum sa o trec in siguranta prin vama. Cand dimineata abia facea ochi, unul dintre vamesii aeroportului din Viena ma intreba politicos, ridicand punga argintie din cutia in care o asezasem: “Si aici ce este?” Am mintit ca sunt medicamentele mele si a fost cea mai curata minciuna din viata mea.

 

[...]

continuarea pe http://www.hotnews.ro/stiri-esential-13549821-cum-devenit-membru-reteaua-citostaticelor-vrei-intri.htm


intra pe www.medicamente-lipsa.ro si completeaza formularul de voluntar.