Jurnale

Ce riscă românii din Elveția

Dacă citești acest text, cel mai probabil că ești la curent cu ce s-a întâmplat în România în ultimele zile.

 

Situația este departe de a fi rezolvată. Chiar dacă ordonanța de urgență a fost abrogată printr-o altă ordonanță de urgență, ei nu se vor lăsa. Sunt o grămadă de condamnați penal care vor să scape (mințind că ordonanța nu a fost în favoarea lor) și care nu au altă opțiune; închisoarea nu e opțiune; confiscarea averilor obținute ilegal e no-go; nu au altă opțiune.

 

Întâlnirile romaneşti cu caracter general vs întâlnirile cu teme

Am participat de mai multe ori la Paharul de vorba din Zürich, este grozav ca aceste întâlniri sunt atât de eterogene, totuşi ele nu pot înlocui întâlnirile cu teme pe care le organiza cu foarte mare succes Casa Romanilor din Elveţia. Existau acum câţiva ani nişte întâlniri profesionale, pe partea stânga a lacului, in care voluntari ne prezentau obiectul muncii lor (nu toata lumea are ceva de vânzare si asta e foarte bine). Aşa l-am cunoscut pe celebrul nostru Manfred Beleut. Chiar daca nu suntem toţi atât de celebri ca el, avem toţi ceva bun in noi de care putem fi mândri.

Mai simplu, dar va avea și efect?

Guvernul român a lansat de curând o "Comisie de tăiat hârtii", o inițiativă care își propune să afle problemele legate de birocrația românească. Nu mi-e clar dacă și să le rezolve.

 

Așa că m-am gândit să.. testez noul serviciu. E folositor sau e vorba doar de niște intenții bune?

 

Rușii și Autoritatea electorală permanentă din România

Nu e o glumă cu Radio Erevan, ci o realitate, un fapt ciudat.

 

Am publicat azi pe site o știre despre votul prin corespondență, de care veți putea beneficia din acest an.

 

Căutând o referință oficială, am aterizat pe site-ul unei instituții guvernamentale românești intitulată "Autoritatea electorală permanentă". E un site care se pare că are mai multe secțiuni, una fiind cea de legislație electorală.

 

Mic ghid de comportament la un eveniment în Elveția

Organizatorii de evenimente se confruntă deseori cu câteva situații tipice, care generează nervi și dezamăgire. Am încercat să sintetizez astfel de cazuri, cu câteva sfaturi pentru evitarea lor.

 

- Dacă te anunți că participi la un eveniment (te înscrii pe un formular, pe un event FB) du-te. Scuzele de genul sunt obosit(ă), mașina nu-mi este adaptată la vremea de afară, etc, sunt pretexte de prost gust. Vrei să arăți că știi să-ți administrezi foarte bine timpul liber și că faci față evenimentelor mai mult sau mai puțin neașteptate, ce ar putea schimba planul inițial, nu?

Pagini

Subscribe to RSS - blog-uri