Ce riscă românii din Elveția
Ce riscă românii din Elveția

Dacă citești acest text, cel mai probabil că ești la curent cu ce s-a întâmplat în România în ultimele zile.
Situația este departe de a fi rezolvată. Chiar dacă ordonanța de urgență a fost abrogată printr-o altă ordonanță de urgență, ei nu se vor lăsa. Sunt o grămadă de condamnați penal care vor să scape (mințind că ordonanța nu a fost în favoarea lor) și care nu au altă opțiune; închisoarea nu e opțiune; confiscarea averilor obținute ilegal e no-go; nu au altă opțiune.
Lichelele s-au adunat, noaptea ca hoții, pentru a schimba legile în favoarea lor; au sfidat sutele de mii de protestatari, atenționările instituțiilor românești care chiar funcționează, au sfidat presiunea internațională. E foarte probabil să meargă mai departe.
Care sunt riscurile pentru românii din Elveția? Ce se poate întâmpla, în worst case scenario?
Dacă ați venit în Elveția cu gândul de a vă întoarce în România, cu ceva bani și experiență capitalistă, e posibil să nu mai aveți unde să te vă întoarceți. Ce îi oprește pe ei să dea o nouă ordonanță de urgență prin care desființează, de exemplu, foarte ipotetic, armata română? Divizarea României ar fi, în acest caz, o chestiune de săptămâni de zile.
Poate e un scenariu fantezist. Mai realist e să îți aduci aminte de motivele pentru care ai decis să pleci din țară, să îți aduci aminte ce ai lăsat în urmă. Ei bine, situația pe care ați lăsat-o în urmă riscă să fie o situație de basm față de posibilul viitor: furturi fără limită, mizerie generalizată, sfidare și violență, o țară bananieră, așa cum o numeau, de curând, cu semnul întrebării, jurnaliștii de la SRF. Lor, lichelelor, le merge bine, restul nu contează; atitudinea asta e moștenită dinainte de 1989 și cultivată, foarte bine, în anii care au urmat.
Aveți părinți și rude în țară? Ei sunt probabil prea bătrâni ca să mai scape, vor fi nevoiți să înghită din ce în ce mai multe mizerii, acolo, în România. Dacă ați fost de curând într-un spital românesc, vă aduceți aminte riscul de a lua o bacterie super rezistentă la antibiotice? Sau chiar ați luat-o? Degradarea sistemelor a fost lentă, dar continuă; această degradare riscă să se accelereze. Medicamente? Profesori competenți? Siguranță pe stradă? Faceți un exercițiu de imaginație pentru a vedea o situație la limita supraviețuirii.
Aveți încă pașaport românesc? Există riscul să aveți din nou restricții. Ca de exemplu, există riscul ca România să fie dată afară din Uniunea Europeană. Pentru politicienii europeni securitatea propriilor cetățeni (votanți) este importantă, iar în situația în care România devine risc de securitate (criminali puși în libertate, refugiați criminali care nu ar mai avea nici o problemă să ajungă în vest), nu e exclusă, e chiar probabilă excluderea din UE. Asta înseamnă anularea libertății de circulație (vize peste tot, umilințe la ambasade, etc), restricții pe piața de muncă elvețiană, anularea recunoașterii diplomelor și multe altele. Progresele au fost lente, dar vizibile, în ultimii ani; totul poate fi anulat, riscăm să ne întoarcem la situațiile dinainte de 2004, poate chiar din 1989.
Participanții la protestele din Zürich, Geneva, Berna, Basel și Fribourg din zilele trecute au realizat aceste riscuri. Poate inconștient. Reamintiți-vă, până în urmă cu câteva luni, situația era stabilă, România avea creștere economică, românii aveau libertate, progresele erau, repet, lente dar vizibile. Și, aproape dintr-odată, pământul a început să ne fugă de sub picioare; certitudinile au devenit posibilități care trebuie apărate; nesimțirea a ajuns să fie pe față. Și probabil că mizeria acumulată în perioada până în 1989 și în anii de după nu mai poate fi ascunsă și nici ignorată. Rămâne de văzut.. încotro se îndreaptă românii.
Următorul protest românesc din Elveția va avea loc vineri, 10 februarie 2017, în Berna, de la ora 18:00. Este autorizat și sperăm să fie cel mai mare protest al românilor din Elveția, ca număr de participanți și ca impact.
Comentarii
Permise de sedere
Daca am o amenda penala sau o condamnare penala in comunitatea europeana imi poate afecta la eliberarea permisului de sedere l in Elvetia