Skip to main content

Sfeclă şi amintiri

Aţi fost vreodată în nordul Moldovei, acolo unde se odihneşte Ştefan şi unde legendele îşi prind rădăcinile?

 

Acolo, într-o vară din aceea românească, cu multă căldură, s-a întâmplat să avem pană la maşină...

 

Ce ironie?! Între atâta frumuseţe, grăbiţii să ajungă pe înserat în Târgul Ieşilor au trebuit să bată la uşa unei case şi să înnopteze.

 

Casele ţăranilor români, oameni puri, gospodari, sunt curate şi aşternuturile în care am adormit în noaptea aceea erau albe ca zăpada, frumos mirositoare. Aerul de la ţară...

 

Acele clipe m-au facut să-mi aduc aminte de un mare domn al literaturii noastre, Garabet Ibrăileanu, care îşi alesese ca ginere un ţăran simplu şi deştept, care a coborât îmbrăcat în iţari şi cămeşă în Târgul Ieşilor cu o vorbă:"Să-mi arătaţi voi cum or merge trebile p-aici, căci apoi şi câinii m-or cunoaşte" şi aşa a fost. Profesorul Agavriloaie a fost unul din cei mai iluştri profesori ai universităţii ieşene.

 

Am avut marea onoare şi bucurie să cresc sub ochii acestui om, o părticică din viaţa mea şi îmi aduc aminte de felurile simple care îi erau aşezate pe masă. Mâncarea adevărată, cea mai bio decât bio. Feluri diferite şi colorate. Îmi aduc aminte de sfecla cu hrean, salată ce se servea alături de friptură şi sarmale la Crăciun, dar care eu astăzi, evoluând într-un alt univers, o servesc şi alături de un grătar.

 

Giorgia m-a întrebat acum câteva zile dacă aş fi de acord să mă alătur sfaturilor ei în nutriţie şi sănătate alimentară. Cum ea ne vorbeşte despre anemie, hop şi sfecla mea cu hrean lângă un ficat pe grătar.

 

 

Sfeclă cu hrean

 

Avem nevoie de 2-3 sfecle roşii crude pe care le vom coace în cuptor (200°C), aşa îşi vor păstra dulceaţa şi gustul va fi mai puternic decât la sfecla fiartă. Putem folosi hrean rădăcină, dacă găsiţi pe plaiuri helvete, sau hreanul în tub, sau în borcănel, deja preparat.

 

După ce s-a copt sfecla, o vom rade pe răzătoarea mare, adăugăm hreanul, cam o linguriţă şi jumătate pentru o sfeclă. Pentru cantitatea de hrean totul depinde dacă vă place mai iute sau nu. Peste amestecul de mai sus vom adăuga ulei, puţin oţet si zahăr (pentru 3 sfecle o lingură).

 

Sărăm după gust şi dăm la frigider câteva ore. Salata se poate păstra pusă în borcan cam o săptămană la rece.

 

 

Cărniţă şi ficat la grătar

 

Dacă alegeţi carne roşie... cum trebuie să fie sfatul meu de astăzi, treceţi bucăţile prin puţin ulei şi piper înainte de o aşeza pe grătar. Nu o lăsaţi prea mult timp ca să poată rămane în sânge. Săraţi înainte de a servi. Nu uitaţi, cu sare iodată!

 

Ficatul va fi trecut şi el prin puţin ulei, aşa nu se va lipi de grătar şi nu se va usca foarte repede. Nu-l lăsaţi mai mult decât 4-5 minute, cât să poată forma o crustă la suprafaţă, sa fie moale şi fondant înăuntru. Săraţi şi piperaţi la final.

 

Poftă bună, profitaţi şi bucuraţi-vă de fiecare rază de soare.

 

Pe curând.

 

Amy Zampetti-Iordache, Lausanne

 

 

 

Anonymous Wed, 03/25/2009 - 01:29

azi am gatit reteta, si zilele trecute am probat spanacul,
multumesc...a fost tare gustos :)
abea astept o reteta de ciorba taraneasca...ca la mami meu acasa :)