Au fost stabilite contingentele pentru români
După semnarea, la data 27 mai 2008, la Bruxelles, a Protocolului II al Acordului de liberă circulaţie încheiat între Elveţia şi Uniunea Europeană, Consiliul Federal elveţian a aprobat, la 18 iunie 2008, punerea la dispoziţia cetăţenilor români şi bulgari a contingentelor de permise de şedere acordate până la intrarea în vigoare a Protocolului.
Pe an calendaristic este vorba de un număr de 282 permise de sejur de lungă durată şi 1006 permise de şedere de scurtă durată, pentru România şi Bulgaria. În prima fază autorităţile elveţiene vor elibera autorizaţiile de şedere în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2008 proporţional cu timpul rămas.
Obţinerea unui astfel de permis se bazează pe îndeplinirea criteriilor prevăzute de legislaţia elveţiană pentru statele terţe (non-EU), cu luarea în calcul, caz cu caz, a exigenţelor în materie de calificare, a condiţiilor curente de lucru şi salariu în Elveţia şi a folosirii principiului priorităţii mâinii de lucru indigene.
Numerele exacte, pe ani, aici.
nr permise
da, numarul amintit este pentru fiacare an, pâna la itrarea in vigoare a "Protocolului II" de extindere a libertatii circulatiei.
Oricum numarul se reduce "pro rata temporis", deci in functie de durata efectiva din an pentru care s-a dat aprobarea, anume de la 1. Julie, la 31 decembrie 2008.
Permis de sedere si de munca (prin studii)
Daca sunteti sub 30 ani si cunoasteti o persoana elvetiana gata sa
semneze ca garant pentru Dv, va puteti inscrie la un Institut
International din Geneva, studii 5-6 ani in care aveti drept de munca
50% in timpul scolii si 100% in vacante, vi se da permis de rezidenta
5-6 ani.Scoala e privata,dar costa putin (cca 3000 euro/an). La Geneva
se vorbeste limba franceza. www.ismgeneve.net
Buna ma numesc roxana si sant foarte interesata de propunerea ta
adresa mea de contact e roxanacojan@hotmail.com
Iti depui CV-ul/dosarul la
Iti depui CV-ul/dosarul la angajator sau head-hunter si ei se ocupa de acte in cazul in care ai fost acceptata. Vezi si http://www.casa-romanilor.ch/asistenta_medicala_in_elvetia
xxxxx
Ca sa iti gasesti de lucru in Elvetia trebuie sa stii limba germana ,sa fii un bun muncitor dovedit cu recomandari si iti poti gasi cautind pe site-rile lor.Viitorul angajator trebuie sa fie convins ca esti muncitorul pe care si-l doreste si va face tot ce trebuie in materie de documente sub indrumarea celor de la Biroul de migrtie din Berna.Pentru asistente medicale acestea pot lucra fara probleme ,sunt foarte multe locuri dar pentru prelungirea sau reinnoirea contractului de munca are mare greutate recunoasterea diplomei,Pentru recunoasterea diplomei e nevoie de un certificat de limba germana nivel B2.Fara acest certificat nu se obtine recunoastera diplomei de catre crucea rosie din Elvetia.
Permis de rezidenta, munca, prin studii la Geneva
Daca sunteti sub 30 ani si cunoasteti o persoana elvetiana gata sa
semneze ca garant pentru Dv, va puteti inscrie la un Institut
International din Geneva, studii 5-6 ani in care aveti drept de munca
50% in timpul scolii si 100% in vacante, vi se da permis de rezidenta
5-6 ani.Scoala e privata,dar costa putin (cca 3000 euro/an). La Geneva
se vorbeste limba franceza. www.ismgeneve.net
info
oare nr de permise de lunga durata si sejur e nr de permise noi in fiecare an sau totalul lor?