Alegeri româneşti în Elveţia

Berna... o zi oarecare de sfârşit de noiembrie... un cartier liniştit, care îmi aminteşte de Sibiul natal...

Nimic neobişnuit în Elveţia... zi importantă în România...

Şi totuşi... cât de importantă?  (între timp am aflat că acasă, până la un anume punct, votaseră 19% dintre români)... în concluzie: ne pasă sau nu ne pasă de ce se întâmplă cu politicienii şi politica noastră? Şi: dar lor de noi?

In Berna e linişte. Clădirea Secţiei consulare româneşti din Elveţia nu pare a trăi nimic deosebit... se intră ca în casa bunicilor... apoi dai de doi convivi binevoitori care iti urează bineţe... în camera următoare, imaginea binecunoscută: o masă, vreo cinci oameni dincolo de ea... drăguţi... îţi spun ce ai de făcut... banal dacă ai trecut de vreo 4 sau 5 alegeri...  şi dacă te-ai informat de ce ai nevoie, în materie de acte, ca să votezi... în fond e mai mult decât clar pe site-ul MAE...

În cabină vine şocul... turismul politic e, în continuare, la modă în România... greaţa... şi decizia de a nu mai face compromisuri... vreodată...

Domnul Alexandru Irimia, responsabilul secţiei de votare din Berna, mă informează: în general, numărul românilor care votează e în jur de 300... pâna la ora prânzului (sau aproape, e cam 12:15) votaseră în jur de 50 de oameni... ceva sub standard... Mi se mai spune că în general aici e linişte... pare a fi cuvântul de ordine...  Că în acest an aici e singura secţie de votare din Elveţia (cea din Geneva, tradiţională, se pare, nu este utilizată de data aceasta).

În timp ce ne întreţinem, se produce, în sfârşit, ceva mişcare: intră patru tineri. Se pare că sunt de la mine de acasă (din Zürich, adică, iertată fie dedublarea). Ies, îi aştept să voteze... şi apoi îi abordez... sunt extrem de deschişi şi comunicativi. Doctoranzi în Zurich. Imi spun că şi-au obţinut informaţiile în legătură cu campania electorală de pe site-urile româneşti... că au venit să voteze pentru că doresc şi speră în mai bine... Nici chiar întrebarea mea finală, uşor sarcastică, dacă au fost mânaţi de un profund simţ civic, nu îi scoate din echilibru. Îmi spun: da, de ce nu... şi mă lasă fără replică...

Vin alţi doi alegători... poate că depăşim media de participare la vot de acasă...

Dar e linişte... aşa cum ar trebuie să fie... e o ţară normală, în care nici măcar isteria românească tradiţională nu reuşeşte să distrugă semnificaţia deosebită a unui exerciţiu de democraţie pe care noi, în pitorescul tragic al istoriei noastre, nu reuşim să ni-l insuşim... sau măcar să îl înţelegem...