Concert de colinde la Neuchâtel
Concert de colinde la Neuchâtel

Un nou eveniment organizat de Biserica Ortodoxă din Neuchatel și Centrul Cultural Român din Neuchatel
După un concert emoționant susținut la Lucerna cu un profesionalism desăvârșit, Corala „Ciprian Porumbescu“ din Suceava poposește și la Neuchatel. Deja se poate spune că concertul sucevenilor înainte de Crăciun a intrat în tradiție pentru românii de aici.
Sub îndrumarea dirijorului şi părintelui preot profesor Lucian-Ionuţ Tablan Popescu, grupul sucevean ne va încânta urechile și sufletele cu colinde tradiționale românești, cu cântece de iarnă din repertoriul internațional, cântece de inspirație folclorică și nu numai...
Ora și locul concertului:
Miercuri 9 Decembrie 2015 ora 20.00
Temple des Valangines
Avenue des Alpes 18
2000 Neuchatel
Intrarea liberă, colectă la sfârșit
Elvețienii prezenți la concertul din Lucerna i-au aplaudat minute în șir și au fost vizibil impresionați de calitățile interpretative ale românilor noștri! Poate și pentru că: „Prin repertoriul nostru, prin colindele tradiţionale am dus faima Bucovinei peste hotare, le-am vorbit străinilor despre minunatele tradiţii şi obiceiuri de iarnă care încă se mai păstrează la noi, în timp ce în alte părţi s-au cam pierdut“ după cum declara mai de mult într-un interviu organizatorul turneului, Ionuţ-Vichentie Ilisoi.
E o ocazie excelentă ca să le prezentăm elvețienilor o bucățică de Românie, așa că vă rugăm să nu ezitați să îi invitați pe prietenii voștri autohtoni să participe la acest concert!
Ana-Maria Chițu, Lucerna
Add comment