Copilarii paralele

Decembrie 1988, Bucuresti, Romania

Isi pune cizmulitele rosii aliniate perfect langa ceilalti pantofi.

Mai da o tura cu privirea.

Zambeste multumita.

Stie ca trebuie sa vina. Era anuntat la 5.

Se uita spre maica-sa cu o privire care tradeaza nerabdarea unui copil de 5 ani neimpliniti inca.

Isi strange manutele si le aduna in poala, isi aseaza picioarele in paralel pe scaun si ramane neclintita.

Urechile ciulite si simturile in alerta ii tradeaza starea de panda.

Se aude scartaitul usii.

Sare de pe scaun parca arsa. A venit !

Il prinde gatul cu ambele maini  intr-o imbratisare imensa si-si arunca imediat privirea catre geamantan.

Nedezlipindu-si bratele de pe gatul lui, toata fiinta ii devine imediat absorbita de promisiunea din acest obiect imens si burdusit.

-Tati ! E acolo ? Inauntru ? Mi-ai adus-o ? Si se intoarce pentru a-i intalni privirea.

O aseaza la loc, se uita in ochii ei cu-n zambet care tradeaza orgoliul patern, ridica cu greu geamantanul si i-l pune in fata. Trage de fermoar cu grija, ii mai arunca odata copilului o privire amuzata si scoate dintr-un colt o papusa Barbie cu parul blond imbracata intr-un fel de dantela roz prinsa in panglici, incuiata intr-o cutie de plastic transparenta. I-o intinde.

Ea, sta in in picioare, cu manutele stranse la piept intr-un neclintit extaz.

Toata fata ii  este luminata. Parca nu are curajul sa o ia.

E aproape prea frumoasa. Mai frumoasa decat isi imagina. Si e acolo, langa ea !

Vazand imobilitatea copilului, tatal ii face semn si i-o aduce mai aproape.

-Hai, doar ti-am promis o papusa Barbie, acum ia-o si joaca-te cu ea !

Fetita se uita buimaca, parca trezita dintr-un vis, se apropie timid si o ia cu mare grija in brate. Sta asa, in visul ei, cu papusa in poala, ramasa inca in cutia de plastic nedeschisa. Cateva minute, poate ore...

Elvetia, Lausanne, 2010

Harmalaie mare. Cate un copil dezorientat mai intra in camera noastra si iese repede, parca surprins de cadrul intepenit de aici. In fuga mai pierde cateva piese de lego. In camera alaturata se pregateste tortul.

Ma uit incantata la cutia pe care am adus-o cu mine. Am stat ceva sa aleg cadoul asta. Devenisem tinta ocheadelor in magazin. Greu de ales, sunt prea multe papusi. Vreau una care sa aibe efect ! Ceva special. Lasati-ma sa ma uit pe rand la toate. Iau fiecare papusa in mana, o analizez, ii observ hainele. Parul, da ! E foarte important. Trebuie sa fie lung. Ma uit si la raftul 2. Nu, asta nu poate fi un criteriu ! Sunt zeci de papusi aici cu parul lung ! Inchid ochii. Imi apare fetita cu par lung care ar trebui sa aiba acum...nu, n-a cescu!. Ar fi pacat! A ramas asa, cu papusa ei in brate, intr-o Romanie cu povesti. Ce ar fi zis oare vazand rafturile astea ? Pe care ar fi ales-o ? Deschid ochii si o iau pe prima care-mi cade sub ochi. Pare perfecta. Sigur o sa-i placa.

Se strang toti pe langa noi. Apare si tortul. Ceva imens, cu tot felul de culori, opera de arta! Nu ma tenteaza sa-l gust insa aspectul ma da gata! Sarbatorita apare si ea, ciupindu-se cu prietena ei. Se uita o clipa la tort si-si continua joaca. Maica-sa o ia in brate si o urca pe scaunul de langa mine.

-Hai, acum tre sa suflii in lumanari ! Si sa-ti pui o dorinta !

Fetita ramane cu privirea atintita spre tort.

-Ce dorinta ? Se uita nedumerita in ochii mamei.

- Ceva ce iti doresti tu, pentru tine ! Nu trebuie sa ne spui !

Isi intoarce din nou privirile catre tort. Nedumerirea face repede loc frustrarii.

-Nu stiu! Pot sa suflu acum ?

Se apleaca si sufla cu toata forta ! Le stinge pe toate. Se da jos de pe scaun victorioasa si da sa se intoarca la jocurile ei de dinainte.

- Nu esti curioasa sa vezi cadourile ?

Se opreste brusc, isi arunca privirea in camera si vine direct spre cutia mea.

Ambalata bine, dupa enorme eforturi, parea chiar frumoasa.

O iau de jos si i-o intind.

Mi-o trage repede din mana, rupe ambalajul, incantata de rezistenta opusa.

Scoate papusa, o examineaza un pic si imi zambeste.

Se indreapta spre urmatoarea cutie. Aceleasi gesturi.

Dupa cateva minute, termina de desfacut toate cadourile.

Incearca sa le ia in brate, se poticneste. Vreo doua trei papusi, foarte asemanatoare cu a mea, cad razlete.

Copiii toti se pregatesc sa-si reia jocul in cealalta camera.

Ajunge cu greu la destinatie si, cu un gest obosit, da drumul cadourilor intr-o lada mare, plina.

Cateva cad pe margini. Le ia repede si le aseaza peste celelalte.

Ma uit  curioasa spre obiectul imens si nedefinit, plin pana la refuz.

Papusi in toate pozitiile, una peste alta, rochite de papusi, ursuleti, cateva carti printre ele. Enorm de multe !

Imaginea avea ceva gresit undeva. Parea o tolba a lui Mos Craciun rasturnata intr-un accident si pusa in graba la loc.

Copiii au plecat deja la joaca lasandu-ma in fata lazii cu inima stransa de o parere de rau, un fel de tristete nedefinita.  Nu, nu, fetita de cinci ani din Romania nu a crescut ! Ar fi injust ! A ramas asa, cu papusa ei in brate, scaldata in fericirea extatica a mirajului unei copilarii  din ce in ce mai greu de definit, de explicat, de trait.